cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Deputaţii şi senatorii se întorc luni la muncă, în prima sesiune parlamentară din 2016 şi penultima din acest mandat. Parlamentarii se vor întâlni luni în cadrul şedinţelor de grup pentru a-şi alege noi lideri sau pentru a-i reconfirma pe cei existenţi. Se vor împărți de asemenea și funcţiile din cele două Birouri Permanente. Una dintre […]

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că Guvernul Cioloș ar trebui să reziste presiunilor exercitate de PNL și să nu modifice legea privind alegerea primarilor, în caz contrar ”s-ar crea un precedent extrem de periculos”. „Spre deosebire de liberali, PSD va fi întotdeauna de acord cu respectarea legilor și cu o competiție electorală corectă. […]

Cota de popularitate a alianței conservatoare CDU-CSU a cancelarului german Angela Merkel a ajuns la cel mai scăzut nivel din iulie 2002 din cauza politicii sale a frontierelor deschise pentru migranți, potrivit unui sondaj publicat duminică, relatează AFP, citată de Agerpres. Conform sondajului publicat de cotidianul Bild am Sonntag, doar 34% dintre persoanele chestionate au […]

Câştigătorul Australian Open în proba de simplu masculin, Novak Djokovic, a declarat că adversarul său din finală, Andy Murray, va mai avea ocazia de a se impune în turneul de la Melbourne. „Îl respect pe Andy Murray, este o persoană deosebită şi cred că va mai avea multe posibilităţi să câştige acest trofeu. Oricum, se […]

Vladimir Voronin este sifilisul politicii din Republicii Moldova, a spus liderul formațiunii „Partidul Nostru” Renato Usatîi despre liderul PCRM, după ce Voronin l-a numit boschetar politic, în timpul unei emisiuni TV. „Ştiţi cum Vladimir Nicolaevici de multe ori am spus, să-i dăm un magnitofon să-l trimitem acasă. Sunt şi eu foarte dur când critic pe […]

UPDATE Cel puțin 12 oameni, dintre care trei copii, au murit în urma unui incendiu la o uzină din estul Moscovei al cărei acoperiș s-a prăbușit, au anunțat duminică autoritățile ruse, transmite AFP. Un bilanț inițial indica 11 morți „O zonă de 3.000 de metri pătrați a luat foc într-una dintre clădirile industriale de pe […]

UPDATE O persoană a murit, iar altele au fost rănite într-o confruntare între bande rivale de motociclişti la un eveniment de profil din Denver, Colorado (SUA). S-au tras focuri de armă și cel puțin o persoană a fost înjunghiată. Violențele au avut loc la Denver Coliseum unde era organizat evenimentul motocicliștilor în paralel cu un […]

Ministerul rus al Apărării a calificat sâmbătă drept „propagandă fără fundament” afirmațiile Ankarei potrivit cărora aviația rusă i-a violat din nou spațiul aerian cu o zi înainte, informează AFP, citată de Agerpres. „Nu a avut loc nicio violare a spațiului aerian turc de către forțele aeriene ruse prezente în Siria”, a declarat pentru agențiile de […]

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a îndemnat sâmbătă Rusia să acţioneze „în mod responsabil” şi să respecte „deplin” spaţiul aerian al Alianţei Nord-Atlantice, imediat după ce Turcia a anunţat că un avion rus i-a încălcat vineri spaţiul aerian. „Îndemn Rusia să acţioneze în mod responsabil să să respecte deplin spaţiul aerian NATO”, afirmă Stoltenberg, […]

Angelique Kerber, prima jucătoare de tenis din Germania după Steffi Graf care a câştigat un Grand Slam (Australian Open), a fost felicitată, sâmbătă, pe Twitter, de clubul Bayern Munchen şi mai mulți fotbalişti din ţara sa. „Felicitări din Munchen, Angelique Kerber! Ce performanţă! Kerber este fan Bayern Munchen”, a fost mesajul trimis de campioana Germaniei, […]

Mii de persoane s-au adunat, sâmbătă, în mai multe orașe din țară, pentru a participa la mitinguri de solidaritate cu familia Bodnariu, ai cărei copii au fost preluați de către autoritățile norvegiene, relatează Agerpres. Aproape 1.000 de persoane de confesiune penticostală și ortodoxă au protestat, sâmbătă, în Piața Revoluției din municipiul Baia Mare, în semn […]

Cel puțin 33 de imigranți au murit sâmbătă într-un naufragiu în Marea Egee, după ce ambarcațiunea în care se aflau s-a răsturnat, potrivit presei turce. Originari din Siria, Afganistan, dar și din Myanmar, imigranții încercau să ajungă din provincia turcă Canakkale în insula greacă Lesbos. Conform agenției Anadolu, Garda de coastă turcă a salvat 75 […]

Consiliul Național al Audiovizualului a dat în 2015 amenzi totale de peste 540.000 de euro și a votat 78 de somații, potrivit datelor prezentate de paginademedia.ro. Numărul amenzilor în bani a fost mai mic în 2015 față de 2014, însă cuantumul mai mare. Antena 1 a fost cea mai amendată televiziune, după ce în urmă […]

Organismul reprezentativ al opoziţiei siriene a acceptat vineri să trimită o delegaţie la Geneva pentru a discuta despre probleme umanitare, după ce a obţinut de la ONU şi Departamentul de Stat american garanţia că solicitările îi vor fi îndeplinite, transmite Reuters. Înaltul Consiliu pentru Negocieri (HCN), înfiinţat luna trecută cu sprijinul Arabiei Saudite în vederea […]

Există dovezi puternice că zeci de oameni au fost uciși și îngropați în și în apropierea capitalei burundeze Bujumbura, potrivit Amnesty International, relatează DPA, citată de Agerpres. Imagini din satelit, înregistrări video și relatări ale unor martori indică existența unor gropi comune, potrivit organizației internaționale pentru apărarea drepturilor omului. ‘Aceste imagini sugerează un efort deliberat […]

Viitorul director general al Romsilva va fi ales în urma unui concurs organizat de Consiliul de Administrație al regiei, nu va fi desemnat de Guvern, a susținut ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer. „Domnul director general al Romsilva într-adevăr și-a depus mandatul din funcția de director general. În mod efectiv, acest lucru intră […]

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află sau doresc să călătorească pe teritoriul Norvegiei că a fost emisă o alertă meteo de vreme severă, cod roșu, valabilă până duminică în șapte regiuni din această țară, ca urmare a manifestărilor meteorologice extreme provocate de furtuna Tor. Potrivit MAE, Institutul norvegian de meteorologie a […]

Un alt incident în care au fost implicaţi imigranţi din Suedia s-a produs, miercuri noapte, când un grup de tineri refugiaţi a atacat un centru pentru copii, iar staff-ul a trebuit să se baricadeze într-o cameră, transmite Mediafax în pagina electronică, citând Daily Mail. Grupul, format din 19 tineri migranţi, a atacat personalul dintr-un centru […]

Japonia a dezvăluit joi primul său avion de luptă invizibil, au anunțat autoritățile, care prevăd un zbor-test inaugural în luna februarie, relatează AFP, citată de Agerpres. Agenția de achiziție a Ministerului japonez al Apărării a prezentat avionul de vânătoare X-2, care nu poate fi detectat de către radare. El a fost construit în țară, pe […]