Nu ştiu dacă dezvăluirile legate de ROMARM sau acuzele de…
Cornel Nistorescu
Nu ştiu dacă dezvăluirile legate de ROMARM sau acuzele de…
Cornel Nistorescu
Corupţia funcţionarilor guvernamentali alimentează infracţionalitatea, extremismul şi starea de nemulţumire din societate, contribuind inclusiv la criza globală a refugiaţilor, a afirmat secretarul de stat american, John Kerry, pledând pentru intensificarea acţiunilor anticorupţie, potrivit washingtonpost.com. „Trebuie să admitem că, în toate eşaloanele puterii, extremismul violent, lăcomia, setea de putere sunt alimentate de situaţiile în care instituţiile […]
Primul-ministru al Guvernului apolitic a declarat, după o întrevedere pe teme economice, la sediul Băncii Naţionale a României, că „Executivul îşi propune sǎ lucreze dincolo de implementarea programului de guvernare”.
În vreme ce subiecte de mâna a cincea ocupă micul ecran şi prima pagină a ziarelor care au mai rămas…
Cornel Nistorescu
Clădirea care a adăpostit până acum câţiva ani Ambasda Statelor Unite ale Americii din Bucureşti de pe strada Batiştei a fost scoasă la vânzare de către Regatta Real Estate iar preţul este de 7,5 milioane de euro. Imobilul se compune din 16 camere la parter, 17 camere la etajul 1 şi două încăperi în pod. […]
Republica procurorilor, cum au numit-o unii, încasează lovituri cumplite în ultima vreme, de imagine, dar nu numai.
Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a semnat astăzi, 22 ianuarie a.c., un decret privind conferirea Ordinului de Onoare domnului Raed Arafat, conform unui comunicat al Preşedinţiei Republicii Moldova.
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia vă invită duminică, 31 ianuarie, la un spectacol de teatru şi o lansare inedită în cadrul Anului Cultural Martha Bibescu.
NATO a confirmat că SUA i-au solicitat asistența cu avioane de supraveghere în campania de lovituri aeriene împotriva Statului Islamic (SI), transmite DPA, citată de Agerpres. Cererea prin care Statele Unite solicită Alianței să contribuie la campanie cu avioanele sale de supraveghere AWACS (Airborne Early Warning and Control System) a fost înaintată în decembrie și […]
Tribunalului București a admis excepția de necompetență teritorială invocată de fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, și au declinat în favoarea Tribunalului Olt competența de soluționare a cauzei în care acesta este trimis în judecată pentru luare de mită, transmite Agerpres. Soluția este fără cale de atac și a fost pronunțată pe 20 ianuarie în […]
E greu de spus care luare de poziţie a cântărit mai mult la împingerea lui Ion Stan pe toboganul spre DNA.
Cornel Nistorescu
După ce în urmă cu o săptămână a cumpărat echipament și rachete antitanc de la aceeași companie cu…
Programul 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi a fost lansat la Institutul Cultural Român.
Ministerul Apărării Naționale a început anul 2016 în forță cu achiziții de armament, planuri pentru exerciții și inițiative militare internaționale.
Franţa este deschisă posibilităţii aderării României la Spaţiul Schengen începând cu frontierele aeriene, ca primă etapă, a declarat premierul Dacian Cioloş într-un interviu acordat publicaţiei L’Express, citat de Mediafax în pagina electronică. „De mulţi ani, România îndeplineşte condiţiile pentru aderarea la Schengen. Dacă nu s-a întâmplat nimic, acest lucru a fost din raţiuni în principal […]
Fostul hotel Concordia din Bucureşti, str. Smârdan nr. 39, este locul în care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti, prin cea de-a doua alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, în urmă cu 157 de ani.
Un număr de 27 de poliţişti şi patru protestatari au fost răniţi în violenţele de miercuri seară de la Parlamentul Republicii Moldova. Unsprezece poliţişti au fost spitalizaţi. Informaţiile au fost făcute publice la o şedinţă de lucru la Guvern la care au participat premierul Pavel Filip, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, directorul Serviciului de Informaţii […]
Soțiile celor mai puternici prim-adjuncți din țară – Florian Coldea…
Emilia Șercan
Republicăm de pe site-ul Camerei Deputaților şi din volumul ”Idealuri social democrate versus Trădare Naţională”…(Cornel Nistorescu).
La sfârșitul anului trecut era mare durere într-o ședință a liberalilor constănțeni pe tema criteriilor de integritate pe care partidul le anunțase de la centru.
Rubla rusească s-a depreciat astăzi până la un nivel minim record faţă de dolar, din cauza declinului preţului ţiţeiului, principalul produs de export al ţării, şi a sancţiunilor impuse Moscovei de statele occidentale, informează Bloomberg şi AFP, citatede Bursa.ro. Moneda Rusiei a scăzut cu 1,8%, la 80,156 ruble pentru un dolar şi a depăşit astfel […]
Proiectul aparţine Ministerului Apărării Naţionale (Ministru: Mihnea Motoc, soţul fostei judecătoare la CCR Motoc, fost secretar de stat în Guvernul Năstase).