cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Andreas Treichl, 58 de ani, care conduce grupul austriac Erste de peste 13 ani, a primit pentru rezultatele din 2010 o remuneraţie totală de aproape 2,8 milioane de euro, nivel mai mare cu 90% faţă de câştigul obţinut pentru 2009. Dublarea venitului său de la bancă provine dintr-un bonus de performanţă acordat în contul anului […]

NATO va prelua comandamentul tuturor operaţiunilor militare din Libia, a anunţat duminică un oficial al Alianţei, la finalul unei reuniuni a ambasadorilor celor 28 de state membre ale organizaţiei. „NATO a decis astăzi (duminică) să implementeze toate aspectele Rezoluţiei 1.973 a ONU pentru a proteja civilii şi zonele populate cu civili, ameninţate de atacuri din […]

Decizia de săptămâna trecută din Senat privind scăderea taxei pe valoarea adăugată la 5% la alimente va fi lămurită astăzi în şedinţa Coaliţiei de guvernare. Premierul este optimist şi spune că, deşi s-a pierdut o bătălie în Senat, va câştiga războiul în Camera Deputaţilor, care are ultimul cuvânt în privinţa acestui proiect de lege. Cristian […]

Zeci de imigranţi şi activişti au protestat duminică, la Praga, faţă de exploatarea străinilor, inclusiv români, care nu ar fi fost plătiţi după ce au lucrat în pădurile deţinute de stat. Ei au cerut ca autorităţile să ancheteze cazurile muncitorilor din Vietnam, România şi Slovacia, care nu ar fi primit salariile promise, relatează Ceske Noviny. […]

De cinci ani o firmă se chinuie să obțină o autorizație de consolidare pentru un imobil din Pasajul Victoria. Tot de cinci ani Primarul Andrei Chiliman refuză să elibereze actul necesar. Cotidianul.ro prezintă un interviu cu Ovidiu Iancu, directorul companiei ce dorește să consolideze pe banii lui imobilul din strada Academiei nr.19-21.

Inspectoratul de Stat în Construcţii: Pasajul Victoria se poate prăbuşi oricând

Pasajul Victoria, la un pas de prăbuşire din vina primarului Chiliman

Autorităţile nipone au emis luni dimineaţa o alertă de tsunami, după ce un cutremur cu magnitudinea de moment 6,5 s-a produs în largul coastelor prefecturii Miyagi, informează Kyodo. Cutremurul s-a produs la ora locală 7.24, în largul coastei estice a insulei Honshu. Epicentrul a fost localizat la 133 de kilometri de oraşul Sendai şi la […]

Proprietarii riscă să piardă complexurile turistice dacă le-au cumpărat doar din motive imobiliare şi nu au investit în reamenajarea lor, avertizează Ministerul Turismului. Hotelierii de pe litoral care nu ţin deschis toată vara, dar mai ales cei din staţiuni care nu-şi modernizează activele vor avea probleme dintre cele mai neplăcute. Odată cu apariţia noii legi […]

Premierul Emil Boc va fi schimbat din funcţie înainte de congresul PDL, crede fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu. Acesta scrie pe blogul personal că Emil Boc va părăsi Palatul Victora în jurul datei de 15 aprilie. Dan Ioan Popescu scrie că „Băsescu e mult prea versat ca să nu conştientizeze că rămânerea lui […]

Scandal mostru la Recursul etapei de la GSPTV. Victor Becali l-a făcut hoţ pe Prunea, fostul portar al naţionalei nu a rămas fără replică: „Taci din gură, că ne puneai apă în pahare”, scrie gsp.ro. Fostul portar al echipei naţionale, Florin Prunea, şi impresarul Victor Becali au purtat un schimb dur de replici, în direct […]

Ministrul Muncii Ioan Botiş a chemat, luni, sindicatele şi patronatele la noi discuţii. De data aceasta, miza întâlnirii este Codul de Dialog Social, un alt proiect controversat care iniţial a fost dezbătut odată cu modificarea Codului Muncii. Întâlnirea de luni are loc într-un context extrem de tensionat. Sindicatele şi o parte dintre patronate au refuzat […]

Săptămâna începe cu vreme mohorâtă. Norii acoperă toată ţara şi lasă ploi pe arii extinse peste vest, centru şi nord. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate în Munţii Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali.

Reportul la categoria I la Loto 6 din 49 a ajuns la peste 31 de milioane de lei, după ce nimeni nu a reuşit să ghicească cele şase numere norocoase de la extragerea de duminică. Numerele extrase duminică au fost: 29, 34, 3, 4, 5, 27. Reportul la categoria întâi a ajuns la valoarea de […]

Cofondatorul Google Larry Page revine la finele săptămânii viitoare, pe 4 aprilie, în poziţia de director general, şi pare hotărât să simplifice procesul decizional la vârful companiei, să reducă birocraţia şi să consolideze solidaritatea dintre angajaţi. Page a luat deja măsuri pentru a reduce birocraţia gigantului cu 24.000 de angajaţi şi pentru a schimba comportamentul […]

Uite cine vorbea, în octombrie 2009: Băsescu i-a spus vicepreședintelui Biden că președintele Afganistanului, Hamid Karzai, e complice la traficul de droguri

„Băsescu a spus că traficul de droguri din Afganistan are loc cu complicitatea deplină a președintelui Karzai”, se arată intr-o telegramă a Ambasadei SUA la București clasificată „Secret” , în care se relatează întălnirea dintre Basescu si vicepreședintele american Joe Biden, desfașurată în data de 22 octombrie 2009.

Update: Traseistul politic Cristian Diaconescu era omul lui Băsescu, încă din 2007

Mircea Geoana a reactionat duminica seara la informatiile Wikileaks referitoare la vizita sa din 2009 la Moscova, unde a calatorit cu un avion al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vantu. „Nici gand, am mers cu un avion inchiriat, obisnuit, fara nicio legatura cu Vantu sau cu niciun om de afaceri din Romania,” a spus Geoana la Antena 3.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a declarat la Realitatea TV că este prieten cu Călin Popescu Tăriceanu şi că au contribuit împreună la înfiinţarea PNL, adăugând că experienţa sa politică nu l-a ajutat în afaceri.

 

În ceea ce mă priveşte, relaţia cu politica sau existenţa mea în politică nu numai că nu mi-a folosit, dar m-a şi împiedicat în piaţa de afaceri„, a spus Patriciu.

Agenţia Naţională de Integritate a extins verificările începute în urmă cu o lună în cazul lui Marius Petcu. Inspectorii de integritate verifică acum dacă este vorba de un conflict de interese, după ce firmele lui Marius Petcu ar fi încheiat mai multe contracte cu şefii unor spitale, care ar putea fi membri de sindicat. După […]

Ministrul Muncii Ioan Botiş a chemat luni sindicatele şi patronatele la noi discuţii. De data aceasta, miza întâlnirii este Codul de Dialog Social, un alt proiect controversat care iniţial a fost dezbătut odată cu modificarea Codului Muncii. Întâlnirea de luni are loc într-un context extrem de tensionat. Sindicatele şi o parte dintre patronate au refuzat […]

Europarlamentarul Adrian Severin urmează să fie exclus din PSD luni, şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei Bucureşti fiind programată în aceeaşi zi în care acesta împlineşte 57 de ani. Şedinţa Biroului Executiv al organizaţiei PSD Bucureşti urmează să analizeze, luni după-amiază, solicitarea formulată în scris de preşedintele PSD, Victor Ponta, şi de secretarul general al partidului, […]

Inventatoarea româncă Raluca-Ioana van Staden a câştigat „Special Diploma” şi „Scientific Order Leonardo Da Vinci pentru Promovarea creativităţii”, din partea Forumului Inventatorilor Români, pentru un dispozitiv care depistează cancerul. De asemenea, inventatoarea a câştigat, împreună cu Jacobus Frederick van Staden, Marele Premiu al Universităţii Tehnice din Cluj, la cea de-a IX-a ediţie a Salonului Internaţional […]

Deputatul PNL Alina Gorghiu afirmă într-o postare făcută duminică pe blogul personal că în România vor fi încă doi ani de criză. „O spune consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, cel care mai adaugă că nu putem vorbi despre creșteri salariale. Nu anul acesta, oricum. Tot el explică faptul că ieșirea din recesiune nu înseamnă ieșirea […]

Scărpinatul e la fel de contagios ca strănutatul, doar simpla menţionare a unor purici şi păduchi într-o încăpere duce la o scărpinare aproape instantanee generalizată. Scărpinatul, ca şi căscatul, se ia doar uitându-te la cineva, au dovedit-o acum ştiinţific dermatologii de la Wake Forest University School of Medicine din North Carolina. O ştiau de altfel […]

Premierul Emil Boc a declarat, duminică, la Deva, că în Senat „s-a pierdut o bătălie” pe proiectul legat de reducerea TVA la alimente, dar „războiul” va fi câştigat în Camera Deputaţilor. Întrebat, la plecarea de la Conferinţa Judeţeană de alegeri a PDL Hunedoara, ce se va întâmpla cu proiectele legate de TVA, premierul Emil Boc […]