Cei mai căutaţi sunt cei cu specializări de confecţioner-asamblor articole din textile 1.352, muncitor necalificat în industria confecţiilor (643), operator confecţioner în industria de îmbrăcăminte-ţesături, tricotaje, materiale sintetice (618) muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (229), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (178), agent securitate (131) şi lucrător comercial (125). Pentru persoanele cu […]
Poliţia egipteană i-a cerut vineri liderului opoziţiei Mohammed ElBaradei să nu părăsească o moschee în care s-a refugiat după izbucnirea confruntărilor la Cairo, între manifestanţi şi forţele de ordine, a declarat o sursă din domeniul securităţii, citată de CNN, potrivit Mediafax.ro. El Baradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, a plecat, joi, din […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a făcut, vineri, la Piteşti, un apel pentru pichetarea sediilor PDL din întreaga ţară, în ziua în care se va judeca recursul faţă de măsura arestării preventive a preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu. Liderul PSD a ţinut să-i asigure pe argeşeni că partidul său se va „bate în continuare pentru ca […]
Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, vineri, că senatorul Ion Vasile (fost PSD) s-a alăturat conservatorilor, urmând să conducă interimar organizaţia judeţeană din Buzău. „Începând de azi, PC are un nou membru, în persoana senatorului Ion Vasile. În cadrul Biroului Politic, am validat propunerea conducerii centrale ca domnul Ion Vasile să ocupe funcţia de preşedinte […]
Sicriul cu corpul neînsufleţit al deputatului Liana Dumitrescu a fost depus pentru un ultim omagiu, vineri, în jurul orei 14.15, la Palatul Parlamentului. La catafalcul Lianei Dumitrescu, în prezenţa rudelor, apropiaţilor şi a mai multor colegi parlamentari, Părintele Vasile Bălţătescu a ţinut o scurtă slujbă de citire a „Stâlpilor”. Între cei care au semnat în […]
Potrivit unui studiu realizat la Universitatea Eberhad Karls din Tübingen, omul modern ar fi trăit acum 125.000 de ani, în Peninsula Arabică, judecând după uneltele din piatră descoperite de cercetători în situl arheologic Djebel Faya, potrivit Mediafax. Acestea sunt vechi de aproximativ 100.000-125.000 de ani, iar arheologii au folosit tehnica luminiscenţei prin stimulare optică pentru […]
Chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, a anunţat la Cluj că proiectul de reorganizare al Poliţiei la care lucrează ar putea însemna şi disponibilizări în rândul poliţiştilor, potrivit ziuadecj.ro, scrie realitatea. „Eu aş vrea să se facă disponibilizări. În Poliţia Română e un moment deosebit de prielnic pentru asanarea mediului poliţienesc. Avem […]
Marea problemă este că 40% din producţia de cacao de pe plan mondial este furnizată de Coasta de Fildeş, iar tulburările politice i-au alungat pe fermieri din ţară, devenind prea periculos să mai trăiască acolo, potrivit dailymail.co.uk Rezervele de cacao se vor termina, iar în eventualitatea în care violenţele politice s-ar încheia pe loc, sunt […]
Dosarul legat de femeia sfâşiată de câini în sectorul 5, care încetat din viaţă vineri, va fi preluat de Parchetul General şi de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, au declarat surse judiciare. În acest caz vor urma mai multe audieri, pentru a se stabili circumstanţele în care femeia de 49 de ani a fost atacată […]
Potrivit unui studiu Myjob.ro, în 2010 a crescut îngrijorarea legată de salariu, de la 13% în 2009, la 30% în prezent, iar programul de lucru generează anxietate pentru 15% dintre respondenţi, de la 8% în anul anterior. Mediul de lucru s-a înrăutăţit pentru 22% dintre angajaţii români, iar relaţiile la locul de muncă afectează în […]
Vezi galerie foto În mare măsură din cauza paznicilor. Orice paznic respectabil îşi atrage pe lângă postul de pază o trupă de maidanezi care în mod natural îi preiau pe timpul nopţii multe dintre sarcinile de serviciu. Iată câteva fotografii făcute în zona de nord a Bucureştiului, pe un perimetru de doar câţiva kilometri.
Corbel Dinu are probleme grave de sănătate, având probleme hepatice. Surse medicale susţin că dinamovistul are nişte iritaţii pe colon. „În urma investigaţiilor, s-a descoperit că dl Dinu are nişte iritaţii pe colon. E însă pe mâinile unui medic foarte bun. Să sperăm că, în scurt timp, îl va repune pe picioare”, au declarat surse […]
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat vineri, după o întâlnire cu reprezentanţii a cinci confederaţii sindicale, că modificările la Codul Muncii propuse de Guvern reprezintă un atac la angajatorii din zona privată. Ponta a afirmat că propunerile Guvernului de modificare a Codului Muncii nu au fost solicitate de Fondul Monetar Internaţional, fiind un atac la […]
Care au fost primele cuvinte pe care le-a spus Gagarin când s-a întors din spaţiu? „Unde e porcul ăla care mi-a promis că ăsta-i avionul pentru Paris?!!??”
Viceprimarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Szasz Jeno, care este şi liderul PCM, a fost demis joi de către consilierii municipali, la solicitarea primarului, Bunta Levente. Szasz Jeno crede că decizia primarului UDMR s-ar datora declaraţiilor pe care el le-a făcut la adresa candidatului pentru şefia Uniunii Kelemen Hunor. Demiterea lui Szasz a fost decisă de Consiliul […]
Abuzurile preşedintelui Traian Băsescu şi ale puterii pe care o cauţionează nu mai sunt o problemă internă, a declarat europarlamentarul PSD, Corina Creţu, potrivit unui comunicat de presă. Corina Creţu consideră că participarea preşedintelui la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de joi „a fost un nou prilej pentru atacuri la adresa opoziţiei, în bine-cunoscutul […]
Abuzurile preşedintelui Traian Băsescu şi ale puterii pe care o cauţionează nu mai sunt o problemă internă, a declarat europarlamentarul PSD, Corina Creţu, potrivit unui comunicat de presă. Corina Creţu consideră că participarea preşedintelui la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de joi „a fost un nou prilej pentru atacuri la adresa opoziţiei, în bine-cunoscutul […]
Parlamentarii, consilierii judeţeni, primarii, precum şi alţi membri marcanţi ai PSD Argeş s-au reunit vineri, la Piteşti, întâlnirea fiind convocată după arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, Constantin Nicolescu, care este şi liderul organizaţiei judeţene a partidului. Întâlnirea se desfăşoară la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, cu uşile închise. A fost anunţată şi […]
Femeia muşcată de câini în curtea ADP Sector 5 a murit vineri la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti. Decesul a fost constatat la ora 11.30, potrivit unor surse medicale. Medicul Ioan Florescu, şeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul „Bagdasar – Arseni”, a declarat, vineri dimineaţă, că femeia era în stare critică şi în şoc […]
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a acuzat, vineri, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul partidului, „show-ul mediatic” făcut de PSD şi PNL în legătură cu cercetarea preşedintelui CJ Argeş, care urmăreşte să pună presiune politică pe procurori şi subminează credibilitatea României. Emil Boc a susţinut că „justiţia este independentă şi aşa trebuie să rămână”. […]
Fondul Monetar Internaţional (FMI) foloseşte uneori ţări în dificultate ca experiment privind flexibilizarea pieţii muncii, dar că acest lucru nu dă întotdeauna rezultate, a declarat, vineri, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. „FMI foloseşte câteodată diferite ţări la ananghie ca metode de experimentare asupra unor viziuni de flexibilizare care nu totdeauna, ca să nu spun în […]
Un bărbat de 51 de ani a fost reţinut de procurorii DIICOT Alba Iulia, care îl acuză că în perioada 2009 – 2010 a întreţinut raporturi sexuale cu minori recrutaţi din centre de plasament sau care nu aveau adăpost, potrivit unui comunicat remis vineri. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism […]
Un bătrân în vârstă de 78 de ani a fost rănit într-o explozie produsă, vineri, într-un apartament dintr-un bloc din Ploieşti, primele informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă fiind că deflagraţia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze de la reţeaua publică. Explozia a avut loc într-un apartament dintr-un bloc de […]
Chiar dacă a fost găsit vinovat, Daniel Cosmin Ştefănescu susţine că nu el a ucis-o pe Mihaela Runceanu şi vrea să i se facă dreptate. Daniel Cosmin Ştefănescu a fost condamnat în 1989 la 21 de ani de închisoare după ce a fost acuzat că ar fi omorât-o pe îndrăgita cântăreaţă Mihaela Runceanu, potrivit click.ro. […]
Conducerea PDL Argeş respinge orice implicare în cazul arestării preşedintelui Consiliului Argeş, Constantin Nicolescu şi susţine că liderul PSD Victor Ponta şi arhiepiscopul Argeşului IPS Calinic au lansat acuzaţii nefondate şi declaraţii jignitoare la adresa preşedintelui PDL Argeş, Mircea Andrei. Într-un comunicat de presă transmis vineri, conducerea PDL Argeş susţine că evenimentele legate de arestarea […]
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, a discutat cu deputatul Olosz Gergely, candidat la preşedinţia UDMR, despre viitorul colaborării dintre guvernul maghiar şi Uniune. Discuţia a avut loc, conform agenţiei maghiare de presă MTI, joi, la cabinetul premierului de la Budapesta. Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au acoperit mai multe teme, cum ar fi situaţia maghiarimii din […]
