Ambasadorul Republicii Populare Chineze, E.S. Liu Zengwen, a făcut o donaţie în nume personal, în valoare de 5.000 dolari, pentru victimele inundaţiilor din ţara noastră. Suma de bani a fost depusă în conturile Crucii Roşii Române, a anunţat organizaţia. Suma primită va fi folosită pentru achiziţionarea de alimente şi materiale de primă necesitate, precum săpun, […]
România încă nu a simţit răul cel mare! Potrivit ING Bank România, scenariul alegerilor anticipate nu poate fi exclus, iar în acest caz, efectele ar fi negative asupra acordului cu FMI şi asupra cursului monedei naţionale. În plus, gravitatea inundaţiilor ar putea duce la o scădere economică de peste 3% în 2010.
Merrill Lynch despre România: Recesiune, derapaje fiscale şi tensiuni politice
Lucia Mureşan a murit la vârsta de 72 de ani. Ea a fost şi rămâne, în continuare, una dintre cele mai iubite şi cunoscute voci din România, alături de colegii săi de la Teleenciclopedia, Mariana Zaharescu şi regretatul Florian Pittiş, informează Realitatea.net.
Dumitru Costin şi-a reluat mandatul de preşedinte al BNS, începând cu data de 9 iulie, până la congresul confederaţiei, ce va avea loc în toamna anului viitor. Reprezentanţii BNS au analizat activitatea confederaţiei în ultimele şase luni precum şi rezultatele acţiunilor organizate de confederaţie în această perioadă şi au decis să acorde un vot de […]
Înainte de concertul susţinut, sâmbătă, pe Stadionul Arcul de Triumf din Bucureşti, Eros Ramazzotti a acordat un interviu postului de radio Europa FM. Cel mai cunoscut cântăreţ italian, care a vândut peste 50 de milioane de albume în decursul timpului şi a colaborat cu mari artişti precum Andrea Bocelli, Ricky Martin, Tina Turner, Joe Cocker, […]
Echipa de fotbal Farul Constanţa este ca şi falimentară, după ce a rămas fără cei mai importanţi jucători, fără antrenor şi fără sprijin financiar. Potrivit „Gazetei Sporturilor”, din cauza restanţelor financiare către patru jucători (Paşcovici, Gosic, Barbu şi Rusmir), Comsia de soluţionare a litigiilor a înştiinţat Federaţia Română de Fotbal că Farul nu are dreptul […]
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că PSD a refuzat constant ideea formării unui guvern alternativ care să-şi asume răspunderea dacă guvernul Boc ar fi înlăturat printr-o moţiune de cenzură, precizând că aşteaptă „momente mai bune” pentru schimbarea actualei puteri. „Cred că datoria noastră este să lăsăm în planul doi interesul firesc, electoral, al fiecărui partid […]
Premieră juridică în Bucureşti. Instanţa a decis demolarea primei construcţii situate pe un teren privat. Situaţia este cu atât mai neobişnuită cu cât este vorba de o clădire nouă.
Naţionala antrenată de Răzvan Lucescu este una dintre cele patru care se află în cel mai slab moment de la înfiinţarea ierarihiei FIFA, în 1992. În schimb, noua campioană mondială, Spania, revine pe primul loc. Pe 14 iulie FIFA va da publicităţii prima ierarhie a echipelor reprezentative, după încheierea celei de-a 19-a ediţii a Campionatului […]
Acţiunile Băncii Transilvania au fost suspendate de la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), după ce preşedintele Consiliului de Administrare al băncii, Horia Ciorcilă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Cluj, alături de Christofourou Georgios, director general al Bank Of Cyprus – Sucursala România, sub acuzaţia de manipulare a pieţei de capital […]
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională (BNR) este de 4,2471 lei pentru un euro şi 3,3805 lei pentru un dolar. Ambele valute cresc. Leul a pierdut un ban (0,23%) faţă de euro şi a scăzut cu 3,2 bani (0,96%) faţă de dolar. Vineri, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,2375 lei pentru […]
După vremea instabilă din ultimele zile, ne aşteaptă canicula. Cel puţin pentru următoarele două zile, când temperaturile vor urca în termometre până la 35 de grade Celsius. Meteorologii avertizează, însă, că după aceste două zile de foc, temperaturile urmează să scadă din nou, iar precipitaţiile mai însemnate cantitativ îşi vor face din nou apariţia, potrivit […]
Preşedintele social-democraţilor, Victor Ponta, a declarat la Realitatea TV că PSD va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Boc şi consideră că o alianţă PSD-PNL până la anticipate ar fi „de dorit”. „În mod sigur da (vom depune o moţiune de cenzură în toamnă la adresa Guvernului Boc, n.red.). Luna trecută ne-au lipsit opt […]
Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, luni, că pentru declanşarea alegerilor anticipate este nevoie de o majoritate parlamentară „care să cupleze” la această idee, el precizând că aceasta nu există în acest moment. „Pentru asta (alegeri anticipate, n.r.) trebuie o majoritate parlamentară care să se cupleze la aşa ceva. Nu avem aşa […]
Deşi România a intrat în recesiune de mai bine de un an, Guvernul va finaliza un plan de măsuri abia săptămâna viitoare, cu scopul de a veni în sprijinul mediului de afaceri, după cum susţin membrii PDL. Planul vine, de asemenea, după ce la începutul acestei luni Guvernul a crescut cota TVA de la 19 […]
Grupul francez GDF Suez Energy a raportat pentru anul trecut în România un profit de 380,38 milioane de lei, de circa trei ori mai mare (în lei) faţă de rezultatul anului 2008: 128,58 milioane de lei. Numărul de anagajaţi al companiei a scăzut de la 1.225 la 916. În condiţiile în care nu pierd nici […]
Preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, alături de alţi trei bancheri, a fost deferit justiţiei pentru manipularea pieţei de capital, în legătură cu modul de tranzacţionare a acţiunilor băncii, din care s-a obţinut un profit ilicit de aproape 200.000 de lei, scrie Mediafax.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost suspendate de la tranzacţionare
Ciorcilă: Acuzaţia că am manipulat piaţa de capital este complet nefondată
Europarlamentarul PSD Adrian Severin susţine că România se află în situaţia măgarului lui Buridan şi că greşeşte atunci când taie „otova” din salarii sau pensii doar pentru a putea plăti datoriile. „Ţiganul Buridan a vrut să-şi înveţe măgarul să nu mai mănânce şi i-a tot redus raţia de fân. Rezultatul a fost că, într-adevăr, măgarul […]
Domnule Prim-Ministru Emil Boc, Domnule Preşedinte al României Traian Băsescu, Domnule Avocat al Poporului prof.univ.dr. Ioan Muraru, Domnule Preşedinte al Curţii Constituţionale Augustin Zegrean, Impunerea CAS şi CASS pe drepturile de autor şi scăderea cotei forfetare de la 40% la 20% ne obligă pe noi, semnatarii acestei SCRISORI DE PROTEST, creatori şi deţinători de drepturi […]
Cea mai recentă ediţie a Raportului asupra imigraţiei, arată că în statele membre UE, există aproximativ 2,5 – 2,7 milioane de imigranţi români, apreciază Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În 2008, circa 61.400 de români au emigrat în UE pe baza unor contracte temporare de muncă, ceea ce a însemnat o creştere de […]
Criza a lovit puternic companiile româneşti. Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă, din anul 2008, depăşeşte 13 mii de societăţi. Firmele care au intrat în insolvenţă în această perioadă făceau afaceri de 11 miliarde de euro. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, cele mai mari probleme le-au avut afacerile locale, din construcţii, comerţ, textile […]
Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPN al partidului, că Guvernul începe să devină „ţap ispăşitor”, el apreciind că, în acest moment, are loc acţiunea de „fezandare” pe care şeful statului, Traian Băsescu, o pregăteşte pentru toamnă.
Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, luni, că Guvernul va face o analiză în legătură cu posibilitatea revenirii la TVA de 19% şi impozitarea pensiilor, după ce preşedintele Traian Băsescu s-a pronunţat ferm săptămâna trecută în acest sens. „Facem o analiză în Guvern să vedem datele financiare cu Ministerul de Finanţe şi vă spunem care […]
Conducerea PRM nu ştie prea bine cum îi cheamă pe membrii săi din structurile de conducere ale formaţiunii. Nici măcar atunci când îi dă afară. Într-un comunicat de presă al partidului condus de europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor, aceasta anunţă excluderea definitivă din partid a lui Ion Neguş, lider al organizaţiei Argeş a partidului. Numai că […]
Preşedintele fondator al PSD, Ion Iliescu, a remarcat faptul că în ultima vreme, între şeful statului, Traian Băsescu şi premierul Emil Boc există anumite necononcordanţe. Astfel, în timp ce primul-ministru a optat pentru creşterea TVA, şeful statului a susţinut că impozitarea pensiilor şi revenirea la pragul de 19% pentru TVA ar fi fost soluţia potrivită. […]
Facebook a anunţat că va introduce un „buton de panică” pe site, prin care copiii şi adolescenţii pot raporta abuzurile direct la centrele Child Exploitation and Online Protection Centre (Ceop) şi Facebook. Potrivit BBC, aplicaţia va apărea pe pagina principală a site-ului pentru a le sugera tinerilor că ei deţin controlul pe Internet. Introducerea acestui […]
