cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

În perioada vacanţei de vară, Primăria Sectorului 6 va crea locuri noi în grădiniţe şi, de asemenea, va derula lucrări de reparaţii şi renovare în grădiniţele din sector. Până la 1 octombrie vor fi deschise şi vor fi gata să-i primească pe copii trei noi corpuri de grădiniţe. Acestea sunt în incinta Şcolii Generale nr. […]

Cei aproximativ 160.000 de absolvenţi de clasa a XII-a care au susţinut miercuri proba la matematică au avut de rezolvat la primul subiect logaritm, funcţii, ecuaţii cu numere reale, mulţimi, vectori, iar la partea de geometrie, cerinţe legate de triunghiul dreptunghic. La cel de-al doilea subiect au avut de rezolvat matrice şi polinoame, iar la […]

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, ieri seară, că fraţii lui Omar Hayssam, Omar Mukhles şi Omar Mahmoud, precum şi Mustafa Tartoussi, proprietarul vasului Iman T, cu care se bănuieşte că ar fi fugit Omar Hayssam, pot pleca din România. Decizia instanţei supreme este definitivă. Dosarul privind fuga din România a lui Omar […]

Pentru 72% dintre reprezentanţii medicali atmosfera de la locul de muncă şi relaţia cu şefii/managerii direcţi (65%) cântăresc cel mai mult în decizia de a demisiona de la compania la care lucrează, potrivit unui studiu realizat de IordacheIordache T&D cu sprijinul Mercury Research. „Doar” 56% dintre ei demisionează din cauza salariului. Studiul a fost realizat […]

„Virtual ne merge bine” pare să fie mesajul pe care partidul de guvernământ îşi propune să-l transmită despre sine în această perioada în care TVA creşte şi salariile scad. Sute de tineri au fost mobilizaţi în Bucureşti şi în mai multe oraşe mari din ţară ca să intre pe forumurile cele mai accesate şi pe site-urile publicaţiilor, unde trebuie să aducă la cunoştinţa publicului adevăratul adevăr despre criză. Ei intervin în discuţii încercând să impună ideile dintr-un material special pregătit de comunicatorii partidului

Talibanii au atacat, miercuri, baza aeriană de la Jalalabad, una dintre cele mai mari din Afganistan, chiar în momentul în care procurorul general al SUA, Eric Holder, se află în capitala Kabul. Zabinhullah Mujahed, un purtător de cuvânt al talibanilor, a declarat că 32 de membri ai forţelor internaţionale au fost ucişi în urma atacului. […]

Euro a început tranzacţionarea pe piaţa interbancară astăzi dimineaţă la preţul de 4,3889 lei, dar acesta s-a stabilizat la 4,3688. În schimb, moneda naţională s-a întărit în raport cu cea americană, un dolar fiind cotat la 3,5617 lei. BNR a anunţat astăzi un nou curs istoric al leului. Un euro a fost cotat miercuri, la […]

Guvernul intenţionează să limiteze, prin ordonanţă de urgenţă, la 10.000 de euro despăgubirile pe care instanţele judecătoreşti le pot acorda unui deţinut politic din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, plafon care este redus la jumătate în cazul urmaşilor de gradul I. Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor […]

Trecerea de la sistemul bazat pe greutatea bagajelor la cel bazat pe piesă va aduce pasagerilor Tarom, care călătoresc la clasa Economic, tarife de cinci ori mai mici pentru transportul excedentului de bagaj de cală, în cazul biletelor emise începând cu 1 iulie, potrivit unui comunicat al transportatorului aerian. Pasagerii Business pot transporta gratuit trei […]

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a amendat şase bănci şi o firmă de leasing pentru diverse neregului privind sănătatea şi siguranţa în muncă, printre care şi suprasolicitarea psihică la care sunt supuşi angajaţii. Valoarea totală a amenzilor este de 83.000 de lei

Alegerea ca preşedinte director general al SRR a udemeristului Demeter Andras Istvan ne arată preţul cu care plătim menţinerea PDL la guvernare, care a vândut radioul public UDMR, susţine vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu. „Acum ne aşteptăm să crească numărul emisiunilor de limba maghiară şi să auzim de dimineaţa până seara la Radio România despre invenţia […]

Peste 12 tone de fructe şi legume au fost ridicate de poliţiştii prahoveni în această dimineaţă, în timpul unei acţiuni pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comercializării fructelor şi legumelor. Astfel, au fost efectuate descinderi în Piaţa Agroalimentară din comuna Pucheni, unde poliţiştii, însoțiți de angajaţi ai Gărzii Financiare, au controlat peste 40 de societăţi […]

Inundaţiile severe care au avut loc recent în România afectează producţia agricolă şi astfel ar putea contribui la creşterea inflaţiei, odată cu majorarea TVA la 24% şi cu deprecierea leului, dar şi la scăderea Produsului Intern Brut (PIB), potrivit unei analize ING. „Pe lângă creşterea TVA, inflaţia ar putea aduce surprize, în sens crescător, începând […]

Preţurile ţigărilor vor creşte, joi, în medie cu un leu pe pachet, după majorarea TVA şi a garanţiilor pentru antrepozitele fiscale, a declarat pentru Mediafax directorul corporate affairs al JTI România, Gilda Lazăr. „La majorarea preţului contribuie creşterea TVA şi faptul că prin ordonanţa pentru combaterea evaziunii fiscale creşte nivelul garanţiilor pentru antrepozitele fiscale”, a […]

Ce face un broker londonez când ajunge acasă după o noapte de beţie? Se apucă să cumpere şi să vândă acţiuni. Cel puţin aşa a făcut britanicul Stephen Perkins, ale cărui tranzacţii neautorizate au generat o creştere semnificativă a preţului petrolului. În urma incidentului, brokerul londonez a primit interdicţia de a-şi practica meseria timp de […]

Creditarea se va scumpi în România din cauza majorării TVA şi a creşterii costurilor de risc. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Raiffeisen Bank, Steven Van Groningen. Acesta spune că decizia Guvernului de a majora peste noapte TVA-ul este una frustrantă, greu de explicat investitorilor. Preşedintele Raiffeisen Bank spune că majorarea TVA, alături de avansul […]

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) recomandă autorităţilor revenirea asupra deciziei de creştere a TVA sau cel puţin limitarea aplicării la anul 2010, a declarat într-un comunicat Sorin Mîndruţescu, preşedintele AmCham România. De asemenea, reprezentanţii AmCham se arată îngrijoraţi cu privire la modul în care sunt adoptate şi aplicate măsurile cu impact asupra mediului […]

Aproape 9.000 de persoane din judeţele Neamţ şi Suceava şi-au pus la adăpost, pe dealuri, în noaptea de marţi spre miercuri, animalele şi bunurile şi sunt pregătiţi să-şi părăsească locuinţele în orice moment în cazul în care se va da alarma în legătură cu producerea unor viituri pe Siret. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă […]

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, se luptă de mai bine de un an cu o boală necruţătoare, însă acum, după nenumărate operaţii în străinătate, a reuşit să învingă cancerul. Şeful FRF mai are de efectuat o singură operaţie, pentru a-i fi extrasă valva prin care i-au fost administrate substanţe intravenos. Într-o declaraţie făcută […]

Compania Faur SA participă, alături de firma franceză Latecoair, la construcţia celui mai mare avion din lume. Astfel, la Bucureşti se vor produce dispozitive utilizate pentru montarea aripilor avioanelor Airbus, potrivit reprezentanţilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB). „Astfel, de curând a ieşit pe porţile Faur SA ultimul set dintr-o primă comandă de cinci astfel de […]

Operatorul feroviar CFR Marfă şi Bechtel România se află în top cinci companii din UE care au anunţat cele mai multe concedieri în primele trei luni ale anului, potrivit unei centralizări realizate de Eurofound. Cele două companii au anunţat, în total, disponibilizarea a peste 8.600 de salariaţi. De altfel, România se află pe poziţia a […]