Mare atenţie dacă folosiţi analgezice pe bază de ibuprofen si diclofenac. Aceste medicamente pot creşte riscul de accident vascular cerebral, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi. Cercetarea arată că cele două antiinflamatoare ar putea provoca şi probleme cardiace, deoarece duc la creşterea tensiunii arteriale. Analgezicele precum diclofenacul şi ibuprofenul, folosite la scară largă şi […]
Preşedintele ucrainean înlăturat de la putere, Viktor Ianukovici, a apreciat, duminică, faptul că Ucraina a intrat în război civil, au anunţat agenţiile de presă din Rusia.
Formaţia CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I.Unicul gol al partidei a fost marcate de Rui Pedro, în minutul 80, cu un şut din 11 metri, după o pasă de la Tade. Oţelul Galaţi: Goicoechea – Tritz (Sevillano […]
Filmul biografic „Theory of Everything”, produs de compania Focus Features, dedicat vieţii şi activităţii astrofizicianului britanic Stephen Hawking, va avea premiera pe marile ecrane din America de Nord pe 7 noiembrie, conform Mediafax. În această dramă cu accente romantice, regizată de James Marsh, rolul celebrului astrofizician este interpretat de actorul Eddie Redmayne. Din distribuţie face […]
Este nevoie de multă ambiţie şi muncă pentru ca orice vis să devină realitate. O demonstrează din plin o echipă de cercetători elveţieni, care au creat un nou model de avion propulsat de energie solară cu care speră să poată călători în jurul lumii, conform Digi24. Misiunea Solar Impulse 2 nu este deloc uşoară, având […]
Stephen Colbert va prezenta talk show-ul de televiziune „Late Show”, după retragerea lui David Letterman, a anunțat postul CBS, potrivit washingtonpost.com, citat de b1TV. David Letterman a anunţat la începutul lunii aprilie că se va retrage din activitate în 2015, după peste 20 de ani în fruntea talk show-ului „Late Show”, unul dintre cele mai […]
Traian Băsescu este invitatul lui Rareș Bogdan într-o ediție specială a emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea Tv.
Un adevărat eveniment este apariţia de ultimă oră a almanahului „Contrapunct din Orăştie. Almanahul oamenilor de la noi”, coordonat de Dan Orghici şi Petru Romoşan, editat de ASOCIAŢIA de PRESĂ „VORBA DIN ARDEAL”, cu o copertă realizată de Editura Compania din Bucureşti. Într-un cuvânt introductiv, „ţăruzarul” (de la ţeruză = creion, condei) cum se autodefineşte […]
Consumul de viagra creşte cu până 84% riscul de a dezvolta cancer de piele în rândul bărbaţilor, arată un studiu al cercetătorilor americani, conform Mediafax.
Numărul de persoane pentru care se acordă cetățenia română este mic, în comparație cu numărul de persoane care dobândesc cetățenia altor state membre ale Uniunii Europene, a declarant parlamentarul PNL Mugur Cozmanciuc în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, unde a avut trei intervenţii pe subiecte de interes national. Cozmanciuc a informat […]
Atacurile grupurilor proruse în oraşele din estul Ucrainei poartă „semnele implicării Moscovei”, apreciază Samantha Power, ambasadorul american la Naţiunile Unite, ameninţând cu noi sancţiuni, informează AFP, potrivit realitatea.net. „Atacurile poartă toate semnele evenimentelor pe care le-am văzut în Crimeea, sunt profesioniste, sunt coordonate. În fiecare din cele şase-şapte oraşe, forţele proruse fac exact acelaşi lucru”, […]
Pentru a determina restaurantele şi barurile să emită notă de plată fiscalizată, patronatele în turism caută soluţii. O propunere în acest sens încurajează clienţii să plece fără să plătească dacă nu primesc bon fiscal. Prin măsura propusă, Autoritatea Naţională pentru Turism speră să aducă la bugetul de stat mai mulţi bani. „În acest fel, personalul […]
Dat afară de la Dinamo Moscova, Dan Petrescu susţine că, în ultimele luni, a primit mai multe oferte. „Cât timp am pregătit-o pe Dinamo am avut trei oferte din Anglia. Erau oferte clare pentru mine! În plus, am fost sunat şi din România. Am mai avut o oferta de la un club foarte mare al […]
Liberalul Cristian Buşoi, candidat la alegerile europarlamentare, spune că este „foarte posibil” ca tot electoratul de dreapta, anti-PSD, să îl susţină pe Crin Antonescu, în situaţia în care acesta va intra în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu un candidat din partea PSD.
Cel puţin opt oameni au murit, iar aproximativ 1.000 de case au fost distruse într-un incendiu imens produs în portul chilian Valparaiso, informează B1Tv, care citează rte.ie. Multi locuitori au suferit intoxicaţii cu fum, iar mai multe cartiere din Valparaiso sunt fără electricitate. Mii de persoane au fost evacuate din cauza incendiului, alimentat de rafale […]
Titus Corlăţean va participa, luni, la Luxemburg, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale UE. Discuţiile se vor concentra pe situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evenimentelor recente din estul acestei ţări. „Discuţiile miniştrilor se vor concentra pe situaţia din Ucraina, inclusiv din perspectiva evenimentelor recente din estul Ucrainei şi vor evalua acţiunile […]
Luni, vremea va continua să se încălzească, temperaturile ajungând să depăşească puţin mediile climatologice specifice acestei date.
Fostul șef al LPF a decis să-și suspende aparițiile publice, din cauza problemelor recente cu justiția. „Impactul asupra cititorilor, dar și în mass-media, al site-ului oracoluldelabalcesti.ro, în cele peste treizeci de zile care au trecut de la lansare, nu a fost unul de neglijat. Am luat, totuși, decizia de a suspenda activitatea site-ului, ca și […]
Un nou cutremur, de 7,6 magnitudine, s-a produs duminică seară în largul Insulelor Solomon, după seismul de 7,6 produs în cursul nopţii. Seismul a fost înregistrat la ora locală 23:33, la doar 10 kilometri adâncime. Cutremurul a fost urmat de o replică de 5,7 pe scara Richter, care s-a produs la o adâncime de 10 […]
Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, duminică, la Alba Iulia, că Victor Ponta doreşte să îl numească pe Mircea Geoană comisar european pentru a scăpa de un competitor pentru prezidenţiale în interiorul PSD, „Victor Ponta are de gând să îl numească pe Mircea Geoană comisar pentru a scăpa de un competitor în interiorul PSD în privinţa […]
Crin Antonescu le transmite „fericire şi împliniri” tuturor celor care îşi sărbătoresc onomastica în Duminica Floriilor. Liderul PNL le muţumeşte totodată celor care i-au transmit urări în această zi. Şi premierul Ponta s-a gândit la cei care poartă numele de „Crin”. “Le urez sincer toate cele bune”, chiar dacă îşi schimbă rapid culoarea din alb […]
„Bună ziua tuturor, Mă bucur, dragii mei, să fiu într-un grup de ardeleni, e statistic șansa cea mai mare să fie cei mai puțini pesediști. Nu se poate nega faptul că au și ardelenii părțile lor bune. În al doilea rând, mă bucur, în mod special, să fiu la Cluj, un oraș pe care îl […]
Premierul Victor Ponta le-a transmis tuturor celor care îşi serbează duminică ziua, de Florii, inclusiv liderului PNL, un mesaj cu urări de bine. Într-o postare pe Facebook, premierul le mulţumeşte totodată celor care l-au felicitat, precizând că, în pofida insistenţei “prietenilor” de a-i promova numele de Viorel, el nu prea îl foloseşte deşi, spune Ponta, […]
Ambasadorul Martin Harris spune că a văzut „oameni de fier în procuratură”, a căror determinare în lupta împotriva corupţiei este impresionantă.
Preşedintele Traian Băsescua transmis duminică un mesaj cu prilejul Sărbătorii Floriilor. „Transmit cele mai bune gânduri și sincerele mele urări de sănătate tuturor celor care își serbează ziua numelui astăzi, în Duminica Floriilor. Fie ca această sfântă sărbătoare a creștinilor să constituie pentru noi toți un prilej de bucurie alături de cei dragi, dar și […]
Cel puţin 80 de oameni au fost răniţi la Roma, în timpul unor proteste împotriva măsurilor de austeritate, la care au participat mii de persoane, potrivit B1Tv. Unul dintre protestatari a fost grav rănit de o petardă care i-a explodat în mână. Şase persoane au fost arestate, au anunţat autorităţile italiene. Noul premier italian, Matteo […]
