cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Sergio Marchionne vrea să înregistreze viitorul grup Fiat-Chrysler in Albion ca să plătească taxe mai mici şi în acelaşi timp să evite un conflict în interior, conform Digi24. Trebuie împăcate însă mândria italiană şi orgoliul american când vine vorba despre sediul viitorului producător ieşit din fuziunea Fiat cu Chrysler. Cea mai bună soluţie este cea […]

IPP arată, într-un studiu publicat luni, că în 2013, primul an de mandat din actuala legislatură, 52 de parlamentari, respectiv 36 deputaţi şi 16 senatori (reprezentând 9% din numărul total al aleşilor) au schimbat cel puţin o dată grupul parlamentar faţă de momentul intrării în Parlament, conform Mediafax. Potrivit sursei citate, cea mai spectaculoasă, dar […]

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi, condamnată luni de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu, consideră că soluţia pronunţată de instanţa de fond este ‘profund netemeinică’ în raport cu probele pe care actualul deputat le-a prezentat în cursul judecăţii. Într-o declaraţie de […]

Porturile constănţene, închise timp de aproape trei zile din cauza viscolului, au redevenit funcţionale luni după-amiază. Căpitănia Zonală Constanța anunță că manevrele în porturile Midia, Constanța Nord, Constanța Sud – maritim și fluvial și Mangalia au fost reluate luni, în jurul orei 13.30, potrivit Mediafax. În schimb, traficul de barje de pe Canalul Dunăre – […]

Şerban Hudiu a făcut o comparaţie critică între reacţia autorităţilor austriece la accidentul său de schi şi cea a autorităților din țară după accidentul aviatic din Apuseni în care și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion. „E ca şi cum în cazul accidentului meu la ski paramedicii austrieci m-ar fi lasat 5 […]

Preşedintele SUA, Barack Obama, a decis numirea viceamiralului Michael Rogers în funcţia de director al controversatei Agenţii pentru Securitatea Naţională (NSA) şi al Direcţiei pentru combaterea atacurilor cibernetice a Pentagonului, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post, potrivit MEDIAFAX. În mod inedit, Barack Obama l-a intervievat el însuşi pe viceamiralul Michael S. Rogers săptămâna trecută, […]

Medicul Valentin Calu se simte bine la o săptămână de la accidentul din Apuseni, continuă recuperarea şi mulţumeşte lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă. „Mă simt mai bine, continuu procesul de recuperare. Echipa medicală este desăvârşită şi am condiţii excelente de tratament”, a declarat, pentru MEDIAFAX, dr. Calu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, […]

Mai mulţi militari vor acţiona în judeţele unde s-a instituit stare de alertă – Buzău, Vrancea şi Brăila, potrivit ordinelor venite din partea oficialilor MApN. „Odată cu instituirea stării de alertă în judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila, de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale s-au transmis ordine de acţiune unităţilor militare din cele trei judeţe şi […]

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au condamnat două persoane la pedepse de câte un an și patru luni în dosarul Referendumului. Cei doi făceau parte din comisii de votare din orașul Piatra Olt, potrivit Digi24. Cei condamnați, unul membru PC si unul PNL, sunt soţ şi soţie şi au recunoscut că au semnat […]

Consilierii prezidențiali Adrian Rădulescu și Gabriel Berca, alături de consilierul de stat Daniel Moldoveanu, vor pleca de la Palatul Cotroceni, potrivit surselor DC News. Plecarea celor trei din serviciul președintelui Traian Băsescu ar putea fi legată de scoaterea pe piață a formațiunii Mișcarea Populară, care miercuri ar putea deveni partid. Astfel că este foarte posibil […]

Tudor Chiuariu este nevoit să demisioneze din toate funcțiile deținute în Senat, după ce acesta a fost condamnat la 3 ani și 6 luni cu suspendare în “Dosarul Poșta”. Potrivit pesurse.ro, Tudor Chiuariu nu va mai aștepta decizia colegilor din Senat și va demisiona singur. Demisia lui Chiuariu este o lovitură grea pentru liberali, care […]

Un dosar incredibil de evaziune fiscală, cu ramificații care depășeșc granițele naționale, având, însă, epicentrul exact în județul Prahova a fost demarat de către procurori (în exclusivitate – pontul cu Flaminia a fost dat de procuratura altei țări către omologii români, după ce…

Liderul PDL, Cristian Poteraş, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că îi solicită demisia primarului Capitalei, Sorin Oprescu. PDL acuză modul în care a fost gestionată acţiunea de deszăpezire în Bucureşti, afirmând că anual se cheltuiesc în Bucureşti pentru deszăpezire 100 de milioane de euro. „Am vrea să-l întrebăm pe Sorin Oprescu unde sunt […]

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 27 ianuarie – 9 februarie…

Un barbat de 55 de ani a fost descoperit, luni, spanzurat de ceea ce mai ramasese din marele brad de Craciun din Piata Independentei din Kiev, epicentrul protestelor din Ucraina, anunta AFP. ”Nu are nicio urma de violenta pe corp”, se arata intr-un comunicat al Ministerului de Interne. Barbatul care s-a spanzurat era din orasul […]

Nivelul migrării din România și Bulgaria spre Marea Britanie este ”rezonabil”, a declarat premierul David Cameron, care a refuzat, pe moment, alte măsuri în domeniul imigrației, deși parlamentarii conservatori o cer. Este pentru prima dată când premierul britanic se pronunță asupra numărului de imigranți, precizând că politicile impuse de coaliția sa au prevenit un ”aflux” […]