Guvernul interimar egiptean a ordonat confiscarea bunurilor a peste 500 de lideri ai Frăției Musulmane și ai altor organizații islamiste, inclusiv pe cele ale președintelui demis Mohammed Morsi, relatează marți agenția Associated Press, citată de AGERPRES. Potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt al Ministerului egiptean de Justiție, Abdel-Azzem el-Ashri, o comisie ministerială de inventariere a […]
De anul viitor românii pot să îşi facă buletine electronice. Buletinele electronice se vor elibera începând din 1 aprilie 2014, iar punerea în circulaţie a noilor documente se vor elibera eşalonat în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărţi electronice de identitate. Pe lângă informaţiile existente până acum pe cărţile de […]
Unul din cei bogaţi oameni din China, Chen Guangbiao, a declarat că intenţionează să negocieze cu ziarul american New York Times privind cumpărarea lui, transmite Vocea Rusiei. Comentând declaraţiile anterioare ale proprietarilor ziarului că ei nu intenţionează să vândă ziarul, Chen Guangbiao a spus: „Nu există nimic ce nu poate fi cumpărat la un preţ […]
O angajată a prefecturii Napoli a fost uşor rănită, marţi, când o scrisoare-capcană adresată prefectului a explodat, a anunţat presa italiană. Potrivit primelor elemente, secretara prefectului de Napoli, Francesco Antonio Musolino, a fost rănită în timp ce deschidea scrisoarea. Ea a suferit arsuri uşoare la mâini şi sprâncene şi a fost transportată la spital pentru […]
Elena Udrea îşi face bilanţul la final de an, într-o postare pe blogul său, apreciind că este un politician atipic, dar precizând că nu-şi va schimba nici silueta, nici garderoba şi subliniind că ştie “exact“ cine este şi încotro vrea să meargă. Udrea dezvăluie că şi-a dorit să aibă familie şi copii, dar la 40 […]
Fasolea, cartofii şi untul s-au scumpit cu peste 10 la sută în anul care se apropie de sfârşit. Tot în categoria scumpirilor din 2013 intră şi energia termică, ţigările, gazele şi chiar cărţile şi revistele. Conform Institutului Naţional de Statistică, rata inflaţiei anuală a fost de 4,3% în 2013.
Consilierii locali din comuna vasluiană Puiești au hotărât marți, în unanimitate, ca pe data de 9 februarie 2014 să fie organizat un referendum pentru consultarea populației privind explorarea gazelor de șist de către compania americană Chevron. La ședință au fost prezenți 10 din cei 13 consilieri locali. „Normal este ca populația să fie consultată într-o […]
Dan Voiculescu îi recompensa pe subalternii din partidul său judecaţi în dosarul „ICA”, după efectuarea diferitelor operaţiuni nelegale, prin…
”Relansarea este posibilă, după cum o demonstrează exemplele Japoniei, Statelor Unite sau Marii Britanii. Însă europenii se agață prin ideologie de o politică monetară adaptată doar necesităților germane”, scrie într-un articol publicat de ”La Tribune” economistul franco-elvețian Michel Santi
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat marţi că Rusia va continua „lupta împotriva teroriştilor până la eliminarea lor totală”, în prima sa reacţie publică la cele două atentate sinucigaşe soldate cu 34 de morţi la Volgograd (sud-vest). „Dragi prieteni, ne înclinăm în faţa victimelor acestor atentate teribile. Sunt sigur că vom continua cu forţă şi […]
Bărbatul care a evadat ieri chiar de sub nasul poliţiştilor din Craiova nu a fost găsit nici la această oră, transmite B1.ro. Suspectul, un tânăr de 27 de ani, din localitatea Drăgăneşti Olt, cercetat pentru furturi în Austria, a reuşit să fugă din apropierea Parchetului Curţii de Apel Craiova, de sub escorta poliţiştilor de la […]
În timp ce, la noi, pregătirile pentru marile petreceri citadine au intrat în linie dreaptă şi doar câteva ore ne despart de Anul Nou, 2014 a sosit deja în cealaltă parte a lumii. Primii care au deschis sticlele de şampanie au fost locuitorii dinInsula Crăciunului, la ora 12.00, ora României. Cunoscut ca un mic paradis […]
În ciuda execuţiei unchiului său de care a trebuit să se ocupe recent, dictatorul nord-coreean Kim Jong-un şi-a făcut timp să viziteze în ultima zi a anului 2013 staţiunea de schi Masik Pass, bijuteria de iarnă a ţării asiatice, transmite REALITATEA.NET. Kim Jong-un a insistat ca Masik Pass să fie finalizată cât mai repede şi […]
Românii și bulgarii trăiesc cu sentimente diferite, cuprinse între bucurie și ironie, dar și lipsă de interes și amărăciune ridicarea restricțiilor de pe piața forței de muncă din restul țărilor Uniunii Europene. EFE notează marți, în cadrul unui material preluat de El Pais, că îndeosebi de sensibili se arată românii și bulgarii în privința relațiilor […]
Traian Băsescu a transmis marți, un mesaj cu prilejul Anului Nou, mesaj postat pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale. Mesajul integral al lui Băsescu: „Dragi români, Întâmpinăm un An Nou, un prilej de bucurie și, totodată, de reflecție la perioada pe care am traversat-o împreună. A fost un an marcat de provocări politice, de tensiuni sociale, de […]
Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a Carrefour România, compania care administrează reţeaua locală omonimă de hipermarketuri, la cererea unui furnizor, scrie Ziarul Financiar. Procedura de insolvenţă a fost cerută de compania GSL Logistic, un distribuitor de scutece şi accesorii pentru copii si adulţi din Bucureşti. Potrivit unor surse apropiate companiei, citate […]
Peste 36 de tone de articole pirotehnice, în valoare totală de 1,4 milioane de lei, au fost confiscate de polițiști în cadrul acțiunii naționale „Foc de Artificii 2013”, potrivit IGPR. Polițiștii au efectuat aproape 2.370 de controale și verificări în urma cărora au fost constatate 533 de infracțiuni, de comiterea cărora sunt suspectate 532 de […]
Trei persoane au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter în prefectura Okinawa, transmite postul de televiziune NHK, citat de Vocea Rusiei. Poliţia a declarat că accidentul s-a produs la ora locală 15:48. Un elicopter de dimensiuni mici, la bordul căruia se aflau trei persoane, s-a prăbuşit în mare în timpul unei excursii. Pasagerii şi […]
Fondul de câştiguri al categoriei I de la Loto 6/49 va fi suplimentat cu 200.000 de lei pentru prima tragere din 2014, care va avea loc duminică, 5 ianuarie, informează Loteria. Suplimentarea fondului de câştiguri a fost decisă după ce premiul categoriei I a fost câştigat la tragerea suplimentară 6/49 din 30 decembrie, când un […]
Prețul energiei electrice rămâne neschimbat de la 1 ianuarie. Comitetul de Reglementare al ANRE a decis menținerea tarifelor reglementate aplicate clienților casnici și a celor asimilați, care nu și-au exercitat dreptul de eligibilitate, potrivit unui comunicat al ANRE, citat de Agerpres. „Decizia a fost luată pe baza rezultatelor analizei efectuate conform prevederilor Metodologiei de stabilire a […]
Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, îi răspunde lui Emil Boc, care a criticat luni USL, susținând că acesta continuă să ofere „noi mostre de tupeu specific PDL”, din moment ce fostul prim-ministru a fost cel care a crescut TVA și a adus „dezastrul economic și social’ în România. „Emil Boc continuă să ofere […]
Tenismanul Marius Copil s-a calificat marți în optimile de finală ale turneului ATP de tenis de la Brisbane (Australia), dotat cu premii de 452.670 dolari, după ce l-a învins pe japonezul Yuichi Sugita, cu 7-6 (5), 6-7 (2), 7-6 (7), după 2 ore și 54 de minute de joc. Marius Copil va juca în optimi […]
Plenul CSM se reunește în 6 ianuarie 2014 pentru a alege noul președinte și noul vicepreședinte care vor conduce instituția anul viitor. Până în prezent, nu și-a anunțat nimeni oficial candidatura pentru posturile de conducere din CSM, însă membrii Consiliului se pot înscrie în cursa pentru cele două funcții și în timpul ședinței. Potrivit site-ului […]
Preşedintele Cataloniei, Artur Mas, a cerut luni Guvernului central spaniol să autorizeze organizarea unui referendum privind independenţa acestei regiuni din nord-estul Spaniei, în 2014, transmite AFP. „Profit de acest mesaj cu ocazia sfârşitului anului pentru a-i cere statului să ne lase să votăm, să audă vocea poporului catalan şi să nu ridice ziduri pentru a-l […]
România trebuie să plătească în 2014 peste 1,172 miliarde euro către Fondul Monetar Internațional (FMI), Uniunea Europeană (UE) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), cu 0,72% mai mult decât în 2013, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvern. Suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 1,002 miliarde […]
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, 587.327 de români îşisărbătoresc onomastica miercuri, 1 ianuarie, cu ocazia Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Din totalul acestora 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei. Dintre bărbaţi, 478.715 se numesc Vasile, circa 20.000, Vasilică, iar alţi peste 1.100 au numele Silică, Sile, Vasi sau […]
