Casca fostului pilot Michael Schumacher, victima unui grav accident la schi, duminică, s-a „rupt în două” din cauza impactului puternic, a declarat, marţi, pentru AFP, o sursă din cadrul anchetatorilor, transmite Mediafax. „Casca s-a rupt în două”, a spus sursa respectivă, confirmând o informaţie apărută în cotidianul Bild. Potrivit unui membru al echipajelor de salvare, […]
Bilanțul celor două atentate de la Volgograd a crescut la 33 de morți, au anunțat marți autorități locale, informează France Presse. „O victimă a exploziei survenite la 29 decembrie în gara (feroviară) a murit în noaptea de luni spre marți la spitalul din Volgograd, numărul celor decedați crescând astfel la 18”, a indicat pentru agenția […]
Sorana Cîrstea, locul 22 WTA, a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului de la Auckland, dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei. Cîrstea a fost învinsă în runda inaugurală de sportiva canadiană Sharon Fichman, numărul 116 mondial şi venită din calificări, scor 6-1, 6-4, după […]
Scandalul politico-financiar în care este implicat guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan a costat până în prezent economia Turciei peste o sută de miliarde de dolari, a anunțat luni vicepremierul Bulent Aric, după prima ședință a Executivului remaniat în urma demisiei a trei miniștri ai căror fii sunt acuzați de corupție, transmite AFP, citată de […]
„Oricat pare de straniu, mai ales cand aceasta afirmatie este facuta de cel care semneaza aceste randuri, omul anului 2013 a fost Traian Basescu. Presupun ca orice top facut in mod responsabil va oferi acelasi rezultat”, afirmă senatorul Sorin Roșca Stănescu într-o analiză postată pe blogul personal. Acesta explică de ce crede el acest lucru. […]
Victor Hănescu l-a învins cu 6-3, 6-2 pe portughezul Joao Sousa, luni, în manșa inaugurală a turneului ATP de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 1.096.910 dolari. În optimi Hănescu îl va înfrunta pe spaniolul Fernando Verdasco (N. 8), care a trecut cu 6-3, 6-3 de italianul Filippo Volandri.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 s-a produs marţi în nord-estul capitalei Japoniei Tokyo. Nu a fost declanşată alertă de tsunami și nu au fost înregistrate victime sau daune materiale. a anunţat Institutul american de geofizică USGS, citat de AFP. Japonia este situată la joncţiunea a patru plăci tectonice şi înregistrează în fiecare an peste 20 la […]
Doi români cu vârste de 20 și 22 de ani au fost arestați de poliția austriacă fiind prinși cu 37 de ceasuri de lux în mașina lor, au anunțat luni autoritățile locale, citate de agenția de presă austriacă APA, preluată de AFP, potrivit Agerpres. Ambii indivizi sunt suspectați de a fi participat la un jaf […]
Scandalul politico-financiar în care este implicat guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan a costat până în prezent economia Turciei peste o sută de miliarde de dolari, a anunțat luni vicepremierul Bulent Aric, după prima ședință a Executivului remaniat în urma demisiei a trei miniștri ai căror fii sunt acuzați de corupție, transmite AFP, citată de […]
Președintele rus, Vladimir Putin, a fost desemnat luni de cotidianul britanic The Times ‘Personalitatea internațională a anului 2013’. Ziarul laudă succesele de politică externă ale liderului de la Kremlin, în special acordul cu Statele Unite, prin care s-a evitat o intervenție militară în Siria, și consolidarea relațiilor cu Ucraina, care a ales să se apropie […]
Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat, luni, la 11 ani de închisoare de…
Învăţătoarea de la Şcoala nr. 10 reclamată la Parchet pentru că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri deţine, împreună cu un alt cadru didactic, o şcoală primară cu after school, care are două sedii în zone rezidenţiale ale Capitalei. Informaţia a fost confirmată, pentru MEDIAFAX, de surse apropiate anchetei declanşate de Inspectoratul Şcolar al […]
Republica Moldova a parafat Acordul de asociere cu UE, în noiembrie, la summit-ul „Parteneriatului Estic” de la Vilnius prin care a finalizat procesul de divorț civilizat cu Moscova și CSI. Despre asta scrie publicația rusă Nezavisimaia Gazeta, citată de UNIMEDIA. „Plecarea Republicii Moldova spre occident este un fapt împlinit, care nu poate fi anulat nici […]
Prefectura departamentului Var, din sudul Frantei, pe Costa de Azur, s-a gandit să-i determine pe soferi la moderatie in privinta consumului de alcool in noaptea dintre ani venind cu initiativa de a-i recompensa pe cei depistati cu alcoolemie zero la volan cu un bon de benzina. Soferii care vor fi opriti de filtrele politiei rutierte […]
Guvernul britanic lucreaza intens pentru declasificarea a peste 100 de documente secrete care prezinta amanunte din timpul intalnirilor care au avut loc intre premierul britanic Tony Blair, viitorul premier Gordon Brown si presedintele SUA George W. Bush, inaintea invaziei din Irak, scrie cotidianul The Independent. Sursele publicatiei arata ca in 2014 vor fi publicate stenogramele […]
Fostul oligarh Mihail Hodorkovski, aflat la Berlin de la ieşirea din închisoare, a obţinut o viză de trei luni care îi permite să meargă în Elveţia, a anunţat luni ambasada elveţiană din capitala germană, informează AFP. „Elveţia a aprobat solicitarea unei vize Schengen din partea lui Mihai Hodorkovski”, se arată într-un scurt comunicat emis de […]
Autorităţile religioase din Arabia Saudită au activat un decret islamic care interzice sărbătorirea Anului Nou după calendarul laic, într-o ţară fundamentalistă, relatează postul Al Jazeera. Comisia islamică pentru promovarea virtuţilor şi prevenirea viciilor (Mutawa) a emis un ordin de aplicare a unui decret religios care interzice sărbătorirea Revelionului conform calendarului laic occidental. Autorităţile religioase au […]
Judecătorul Gabriel Apostol, şeful Secţiei Penale de la Judecătoria Piteşti, este cercetat penal după ce pe numele său a fost depusă o plângere. Acesta este acuzat de lovire, distrugere şi furt între rude, surse judiciare afirmând că reclamantul este chiar soţia judecătorului, notează Mediafax. Judecătorul Gabriel Apostol este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire […]
Lovit puternic de un scandal de coruptie, guvernul Turciei a atacat Uniunea Europeana, duminica, acuzand Bruxelles-ul de ”imixtiune” in criza din Turcia. Cabinetul premierului Recep Tayyip Erdogan, tot mai izolat in randul aliatilor sai, a acuzat si SUA, si statele din zona Golfului ca au conspirat impotriva sa. UE a pastrat tacerea in privinta scandalului […]
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a sesizat, luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, în legătură cu presupusele fapte penale săvârşite de învăţătoarea Dana Blîndu de la Şcoala nr. 10 din Capitală, acuzată că ar fi cerut părinţilor bani de cadouri, transmite MEDIAFAX. Reprezentanţii ISMB au mai precizat, pentru MEDIAFAX, că aspectele penale […]
Circulaţia în centrul Capitalei va fi restricţionată în noaptea de Anul Nou, când sunt organizate evenimente de Revelion în Piaţa Constituţiei şi Piaţa George Enescu, informează Brigada Rutieră. Potrivit sursei citate, Primăria Municipiului Bucureşti organizează între orele 19:00 şi 1:00, în Piaţa Constituţiei, „Revelion 2014”, la care se estimează că vor participa aproximativ 30.000 de […]
Armata libaneză a folosit pentru prima dată mitralierele antiaeriene împotriva unor elicoptere siriene care au lansat raiduri în partea de est a Libanului, a declarat luni pentru AFP o sursă militară care a cerut să nu i se dezvăluie identitatea, transmite AGERPRES. Potrivit acestei surse, elicopterele siriene au lansat bombe în împrejurimile localității Aarsal, aproape […]
Zeci de mii de copii din Romania cresc fara parinti pentru ca acestia lucreaza in strainatate, arata noi studii, care ridica problema impactului migratiei romanilor in Vestul Europa, scrie cotidianul britanic de centru-stanga The Guardian. Publicatia citeaza date ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale care arata ca in Romania sunt 80.000 de familii in […]
Președintele Traian Băsescu a ajuns în stațiunea montană Predeal, urmând ca Revelionul să-l petreacă la Brașov. Președintele și-a găsit timp să facă chiar și o mică glumă cu jurnaliștii. Președintele a ajus la Predeal cu elicopterul SRI, pentru a evita traficul haotic de pe DN1. De pe geamul mașinii, Traian Băsescu le-a spus râzând jurnaliștilor: […]
Europarlamentarul Tokes Laszlo s-a recăsătorit, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii discrete care a avut loc în Ungaria, în localitatea unde noua lui soţie, Levay Tunde, este profesoară de muzică, relatează presa de limba maghiară, potrivit MEDIAFAX. Potrivit presei de limbă maghiară, care citează surse apropiate fostului episcop Tokes Laszlo, acesta s-a recăsătorit, sâmbătă, în Ungaria. […]
Patru dintre cele mai mari opt banci din Ungaria vor parasi aceasta raa in urmatorul an si jumatate, a declarat Gyorgy Matolcsy, guvernatorul bnacii centrale. Banca Nationala a Ungariei nu a oferit numele bancilor cu pricina, insa guvernatorul a declarat ca este vorba de banci care si-au incetat operatiunile de creditare pentru moment. Simpla lor […]
