Scandalul politico-financiar în care este implicat guvernul condus de Recep Tayyip Erdogan a costat până în prezent economia Turciei peste o sută de miliarde de dolari, a anunțat luni vicepremierul Bulent Aric, după prima ședință a Executivului remaniat în urma demisiei a trei miniștri ai căror fii sunt acuzați de corupție, transmite AFP, citată de Agerpres.
Criza politică a provocat tensiuni pe piețele financiare și devalorizarea monedei naționale, care și-a revenit ușor în cursul zilei de luni odată cu bursa din Istanbul, însă mediul de afaceri se teme că economia va fi serios afectată și anul viitor.
La fel cum a procedat anterior și Erdogan, noul ministru de interne, Efkan Ala, a pus criza politică pe seama confreriei predicatorului musulman Fethullah Gulen. Mult timp aliată cu partidul islamo-conservator AKP (Dreptate și Dezvoltare) al lui Erdogan și foarte influentă în poliție și magistratură, organizația Gulen a intrat în conflict cu executivul din cauza intenției acestuia de a închide unele școli private, care pentru ea sunt o sursă importantă de venituri.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.