Diana Buzoianu a semnat raportul Corpului de control al Ministerului Mediului privind vânătorile organizate în ianuarie 2026 la Direcția Silvică Iași, din cadrul Romsilva. Documentul descrie neregulile constatate în privința participanților la aceste acțiuni și stabilește măsuri pentru viitor.
Directori veniți din alte județe
Potrivit Dianei Buzoianu, inspectorii au constatat că directori din Romsilva, sosiți din diferite zone ale țării, au luat parte la vânători chiar în zile lucrătoare.
Havris Marius, directorul Direcției Silvice Botoșani, și Niță Nicușor, directorul Direcției Silvice Ialomița, și-au stabilit în nume propriu sarcini de serviciu, tocmai pentru a putea merge la vânătorile organizate de Direcția Silvică Iași, a scris Diana Buzoianu într-un mesaj pe Facebook.
Nicio justificare oficială nu a fost prezentată de directorii participanți, a precizat ministrul. Niciunul nu a întocmit rapoarte din care să reiasă ce interes de serviciu atât de important i-a determinat să parcurgă atâția kilometri, până într-un alt județ, ca să vâneze la Iași, a arătat aceasta.
Zilieri fără plată oficială
Pe lângă directori, la partidele de vânătoare au fost prezenți zeci de zilieri, o parte dintre ei fiind rude sau cunoscuți ai personalului silvic din Romsilva, fără ca pentru participarea lor să fi fost plătit oficial vreun leu, arată concluziile controlului.
Lista participanților a inclus și invitați speciali, din afara Romsilva, care nu au achitat niciun tarif de organizare. „Așa arată vânătoarea ca ‹management cinegetic› susținută de Direcția Silvică Iași”, a scris Diana Buzoianu.
Corpul de control
Potrivit ministrului, ”Corpul de control al Ministerului Mediului a cerut să fie aplicate reguli foarte clar pe viitor să nu mai existe invitaţi externi care nu-şi plătesc tarifele.
„Corpul de control al Ministerului Mediului a cerut să fie aplicate reguli foarte clar pe viitor să nu mai existe invitați externi care nu-și plătesc tarifele. Să fie recuperate prejudiciile. Să fie trasate proceduri clare de cine vine la aceste acțiuni din cadrul Romsilva”, conchide Buzoianu.