cotidianul.ro - Autor

Informatii despre Cotidianul.ro

cotidianul.ro
Articole scrise:

Update Faţada unui bloc din Sankt Petersburg s-a prăbuşit, ceea ce a declanșat o nouă alertă. A fost însă un accident produs în timpul unor lucrări de construcţie şi renovare, a anunţat un oficial local citat de Interfax. Anterior, martori au declarat că a fost vorba de o explozie, ce ar fi avut loc în […]

Un marinar român în vârstă de 36 de ani a murit la bordul unei nave, în Malaezia. Potrivit Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, bărbatul, ofiţer mecanic la bordul navei Berge Artic, sub pavilion Panama, a murit, miercuri, la bordul vasului. ”După primele informaţii, acesta ar fi suferit un accident”, a spus Adrian […]

La inițiativa Japan Foundation, cu sprijinul Ambasadei Japoniei, în colaborare cu Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și Fundația Art Production, Întâlnirile JTI aduc la Sibiu cea mai importantă companie niponă de dans contemporan. „Noism“ va prezenta pe 5 și 6 aprilie, ora 19.00, pe scena Teatrului Național „Radu Stanca“ Sibiu, spectacolul intitulat […]

Procurorii DNA Târgu Mureș au dispus efectuarea urmăririi penale față de trei foști directori din cadrul Societății Naționale a Gazelor Naturale (SNGN) Romgaz – sucursala Târgu Mureș, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 2,6 milioane de lei. Pantelimon Avram, la data faptelor director al sucursalei din Târgu Mureș a SNGN Romgaz, este cercetat pentru […]

România a reușit să înregistreze la nivel european „Novacul afumat din Țara Bârsei” ca produs de Indicație Geografică Protejată (IGP), acesta fiind cel de-al patrulea produs românesc protejat în Uniunea Europeană, a anunțat, joi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, citat de Agerpres. „În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 6 aprilie 2017, decizia […]

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi la Parlament, după întrevederea cu preşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneţia), Gianni Buquicchio, că acesta nu a venit pentru lămuriri privind elaborarea Ordonanţei de Urgenţă 13, precizând că ”nimeni nu vine să ceară socoteală României” şi că ţara noastră […]

Polițiștii din Timiș caută autorii unui furt de bancomat care conținea 600.000 de lei, evenimentul având loc în zona aeroportului Timișoara. „Persoane neidentificate încă au pătruns prin efracție în sediul unei societăți comerciale în noaptea de miercuri spre joi, de unde au sustras un bancomat cu 600.000 de lei”, a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul […]

Introdusă suplimentar pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, recalcularea chiriilor va însemna înjumătăţirea celei actuale. Proiectul de modificare a legislaţiei în domeniu figura deja în topul listei de acte normative ce trebuiau discutate public, după cum se putea verifica pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.Potrivit unui […]

Cotidianul.ro îi adresează NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI lui Adrian Ţuţuianu. Întrebările pot fi vizualizate pe site-ul nostru și la B1 TV, precum și ascultate la Radio Gold FM. Vă invităm și pe dumneavoastră, cititorii noștri, să adresați întrebări autorităţilor: prin mail la redactia@cotidianul.ro. Sau filmaţi-vă adresând întrebarea şi transmiteţi redacţiei înregistrarea video.

Fostul președinte al Consiliului Județean Brașov Aristotel Căncescu și fratele acestuia au fost trimiși în judecată de procurorii DNA Brașov, sub acuzațiile de evaziune fiscală. În același dosar, au fost deferite justiției și firmele SC Canaris SRL, cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, și SC Canet Radio SRL — pentru […]

Secretarul de stat american Rex Tillerson va efectua la 11 și 12 aprilie prima sa vizită la Moscova, a anunțat miercuri diplomația rusă într-un comunicat, informează AFP, citată de Agepres. Este prima vizită a unui înalt responsabil al noii administrații americane după învestirea lui Donald Trump ca președinte în ianuarie. Tillerson și omologul său rus […]

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a anunţat, miercuri, că a dispus achiziţionarea, în regim de urgenţă, a 115.000 de doze de vaccin împotriva rujeolei, pentru două luni, iar, în paralel, vor fi demarate procedurile necesare achiziţiei dozelor pentru imunizare, potrivit programului naţional de vaccinare. „Am demarat procedurile pentru achiziţionarea în regim de urgenţă a 115.000 de […]

Fiecare membru al Comunității Statelor Independente reprezintă practic o potențială țintă a unor atacuri teroriste, a declarat miercuri președintele Rusiei, Vladimir Putin, în cadrul unei reuniuni la Moscova cu șefii serviciilor de securitate din CSI, relatează agenția de presă RIA Novosti. „Vedem că situația, din păcate, nu se îmbunătățește. Și cea mai elocventă dovadă a […]

O bombă de aviaţie de circa 50 de kilograme a fost descoperită miercuri în județul Brașov. Bomba a fost descoperită pe un câmp dintre localităţile Codlea şi Hălchiu de către un bărbat care ara un teren cu tractorul. Bărbatul a sunat la 112, La faţa locului s-a deplasat o echipă de pirotehnişti, ISU Braşov a […]

Comisia de Anchetă al Rusiei examinează eventualele legături ale lui Akbarjon Djalilov, suspectul în atentatul de la metroul din Sankt Petersburg, cu organizația jihadistă Statul Islamic, chiar dacă atacul nu a fost revendicat. ‘O percheziție a avut loc la domiciliul său’, a anunțat Comisia de Anchetă, fără a preciza unde se află acest domiciliu. Conform […]

Potrivit cotidianului Le Figaro, cei 11 candidaţi la preşidenţia Franţei care s-au duelat într-un dintre cele mai mediatizate dezbateri televizate au „basculat” în derizoriu. Le Figaro a cerut comentarii avizate din partea a 5 politologi, membrii ai unor institute de sondare şi comunicare, în încercarea de a afla cine a ieşit învingător şi cine a […]

Deputaţii din Comisia juridică au dat, marţi, un raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea articolelor 301 şi 308 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal prin care se desfiinţează noţiunea de conflict de interese pentru funcţionarii publici, aceasta fiind înlocuită cu sintagma „folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”, transmite News.ro. Potrivit expunerii de motive, […]

Update Trei persoane au murit şi alte cel puţin trei au fost rănite în urma unui accident produs într-o localitate din județul Ialomița. O dubă şi un autoturism s-au ciocnit pe DN 2, în localitatea Sineşti. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.

Premierul Sorin Grindeanu a declarat marţi că nu are date privind o posibilă vizită în România a preşedintelui SUA, Donald Trump, şi că nu poate nici confirma, nici infirma o astfel de informaţie, care a circulat în presă. „Nu am date de acest fel şi nici nu vreau să speculez. (…) Am spus lucrurile care […]

Update Avocaţii condamnaţi penal nu mai pot profesa. Curtea Constituţională (CCR) a respins marţi, cu unanimitate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată la prevederea din Legea avocaților care le interzice acestora să mai profeseze dacă au fost condamnaţi penal. „În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, (…) a respins, ca neîntemeiată, excepția de […]

Parlamentul ungar a votat marți controversata lege care ar putea conduce la închiderea Universității Central Europene (Central European University – CEU), creată în anul 1991 de miliardarul George Soros, relatează agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres. Actul normativ a fost adoptat printr-o procedură accelerată și a primit 128 de voturi pentru și 38 împotrivă. […]

Președinția, alături de Comisia de la Veneţia şi Consiliul Europei, organizează joi şi vineri, la Palatul Cotroceni, conferinţa internaţională „Interacţiunea între majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”, ale cărei lucrări vor fi deschise de către preşedintele Klaus Iohannis. „Este o conferinţă care îşi doreşte să sublinieze importanţa cooperării între majoritatea politică şi opoziţie într-o societate […]