Când vine vorba despre ce urmează imediat după absolvire, cei mai mulți liceeni se împotmolesc în gânduri, visuri, neîncrederi sau dezamăgiri. Ori sunt nehotărâți: să aplice la o universitate în străinătate sau să rămână în țară?
Articole scrise de: Evelina Chirica
Pascal Bruckner a povestit, pentru Cotidianul, despre cum a văzut România după căderea lui Ceaușescu, despre spiritul tânăr pe care îl are această țară, despre inspirație și iubire.
Dacă în locul agresivității la volan s-ar pune accent pe conducerea defensiv-preventivă, mortalitatea de pe șosele ar scădea.
Partea centrală a orașului am mai luat-o la pas, de câteva ori. Calea Victoriei și Centrul Vechi mi-au adus tare bine aminte de Paris.
A jucat în filme alături de actori străini celebri precum Steven Segal, Oscar Isaac, Abraham Murray, Ben Kinsley sau Keira Knightley, dar și de actori români, precum Dragoș Bucur, Cătălina Grama și Daniel Busuioc.
Când viața îți dă cel mai urât diagnostic, nu ai decât să fugi sau să-l înfrunți. Se spune că adulții îl acceptă mai greu. Boala devine o parte din ei și îi distruge mai ușor.
Fotografia și dansul sunt vedetele manifestării incluse în Festivalul Internațional de Dans Sportiv, organizat săptămâna aceasta la Oradea. Fotoreporterul olandez Rob Ronda este autorul celor 110 imagini expuse în Muzeul Cetății din Oradea începând de săptămâna aceasta. Ronda fotografiază dansul sportiv din 2004. El spune că „arta fotografică poate fi un instrument important pentru a […]
Școala Populară de Arte „Tudor Jarda“ Cluj-Napoca a organizat săptămâna trecută, la Galeria „Arte“ (str. Vasile Alecsandri nr.1), vernisajul unei expoziții de artă populară. Aici sunt prezentate lucrările de final de an realizate în cadrul cursurilor de țesut-cusut de la Bedeciu, Rugășești, Răchițele și Cluj-Napoca. Cu ocazia vernisajului au fost înmânate și diplomele de absolvire […]