Angajați ai CNA reclamă că sunt terorizați de șefa instituției Laura Georgescu, potrivit membrului CNA Valentin Jucan….
Premierul Victor Ponta s-a răzgândit în cazul modificărilor aduse Codului de procedură penală care să reglementeze controlul judiciar. Marţi, Ponta susţinea că modificarea va fi făcută printr-o lege în Parlament, și nu prin ordonanță. Miercuri, însă, înainte de şedinţa de Guvern, premierul a anunţat că se va adopta o ordonanță de urgență …
Chestionat în continuare dacă arhiva ANRP a fost salvată, dacă în prezent ea mai există, fostul premier a afirmat…
În conformitate cu prevederile Constituției, președintele nou ales intră în atribuții prezidențiale în momentul în care depune jurământul în fața Parlamentului…
„Nu cred că este o problemă a majorităţii parlamentare, cred că este o problemă a Parlamentului în ansamblu, pentru că acel articol a fost…
Premierul britanic David Cameron l-a felicitat printr-o scrisoare pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegerile prezidențiale, scrisoarea fiind făcută publică marți de Ambasada Marii Britanii la București
Asociaţia Studenţilor de la Limbi Străine din Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti reclamă…
Premierul Victor Ponta se agață de scaunul de la Palatul Victoria motivând că face acest lucru deoarece…
Liderul PSD Victor Ponta a fost întrebat, luni, de jurnaliști ce părere are despre intenţia lui Sebastian Ghiţă, prietenul său, de a înfiinţa un nou partid de stânga….
Premierul și-a pus totodată cenușă în cap pentru ceea ce s-a întâmplat la votul din diaspora….
”Scopul meu nu e să stau într-o funcție, ci să stau dacă pot să face ceva acolo…
Federația asociațiilor de români din Europa (FADERE), care s-a bătut în campania pentru prezidențiale pentru suplimentarea secțiilor de votare din diaspora, a împărțit de Sfântul Nicolae…
Corneliu Vadim Tudor, fanul lui Victor Ponta de la prezidențiale într-un așa-zis „pamflet” pe românii din diaspora și pe președintele ales Klaus Iohannis.
„Aţi văzut circul făcut la reducerea CAS (mai întâi moţiune împotriva Guvernului pentru a adopta măsura, apoi moţiune pentru că am adoptat-o!…
Intervenția președintelui Traian Băsescu de joi seară de la Palatul Cotroceni în care l-a atacat dur pe Victor Ponta este de fapt în favoarea premierului, consideră…
”Am asistat zilele astea la afirmații halucinante spuse de câțiva ideologi de doi bani, ba că am pierdut din cauza că suntem asimilați ca și urmașii comuniștilor, ba că…
Președintele ales Klaus Iohannis îi mulțumește premierului Marii Britanii David Cameron pentru…
Vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă face Guvernul pe Facebook, după ce inițial a propus ca PSD să iasă de la guvernare după eșecul la prezidențiale….
Elena Udrea, șefa PMP, acuză Guvernul Ponta de trădare și sabotarea economiei nationale, ca urmare a deciziei Executivului de a…
„Nu mi s-a reproșat concret nimic. Am înțeles că s-au trimis niște mailuri noaptea trecută și s-au luat aceste decizii….
Imediat după câștigarea alegerilor prezidențiale de către Klaus Iohannis, Ponta afirma că regretă afirmații făcute în campanie despre noul președinte…
S-a întâmplat la recepția organizată de Ziua Națională la Palatul Cotroceni….
Deputatul apreciază, făcând referire la contractele lui Dragnea, că astfel se explică de ce „eticheta de corupție și protector al baronilor a fost atât de mare, încât s’a văzut din diaspora”.
În contextul alegerii lui Klaus Iohannis ca președinte, Ponta mai spune în mesajul său că „indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau de credinţă, suntem…
Jurnalistul Radu Banciu de la B1 TV contestă aparițiile televizate ale liderului PRM Corneliu Vadim Tudor, spunând despre acesta că…
Marian Vanghelie, proaspăt exclus din PSD, a povestit duminică seara la B1 TV cum s-ar fi semnat pactul de coabitare dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta….