Ce mai spune Ponta despre redevențe

Premierul Victor Ponta afirmă că noul proiect privind redevenţele va intra în dezbatere publică la începutul anului viitor, susținând că ar fi fost „o dovadă de iresponsabilitate” dacă aducea proiectul în dezbatere în timpul anului electoral.

„Noul proiect intră în dezbatere publică la începutul anului viitor, pentru că este nevoie de consens politic, nu doar de o decizie a majorităţii. De ce n-am făcut dezbaterea în 2014? Aţi văzut circul făcut la reducerea CAS (mai întâi moţiune împotriva Guvernului pentru a adopta măsura, apoi moţiune pentru că am adoptat-o! Din partea aceloraşi oameni, doar pentru că era an electoral). Ar fi fost o dovadă de iresponsabilitate să aducem proiectul în dezbatere în timpul anului electoral”, a scris Ponta într-o postare pe Facebook.

Victor Ponta precizează totodată că, în prezent, este în vigoare „o soluţie” pentru ca statul să încaseze cât mai mult de la companiile mari. „Prin taxa specială pe profiturile suplimentare ale companiilor din domeniu – care însemnă că 2/3 (două treimi!) din profitul suplimentar generat de tarifele acestor companii vine deja la bugetul de stat. Nu e un proiect, e o lege în vigoare de anul acesta și a adus deja mulți bani la buget! Este un mecanism acceptat de partenerii externi și care rămâne în vigoare și anul viitor!”, se apără premierul.

În ce privește noul proiect, Ponta și-l ia cu de la sine putere aliat pe Klaus Iohannis.

„În noul proiect (privind redevenţele – n.r.), care va merge în Parlament, susţinem o idee pe care a promovat-o şi Klaus Iohannis (asumată în programul său prezidenţial). Este vorba despre transferul către autorităţile locale a unei părţi din redevenţele încasate, pentru ca şi comunităţile locale să beneficieze de fonduri suplimentare. Este o idee corectă, pe care am preluat-o în acest an şi pe care o includem în noul proiect”, adaugă Ponta.

UPDATE Victor Ponta a revenit vineri după-amiază cu noi precizări pe această temă. Ponta a declarat că proiectul privind viitorul sistem de redevenţe va fi înaintat Parlamentului în luna februarie, dar va fi aplicat doar de la începutul anului 2016. „Noua lege a redevenţelor va merge în Parlament în prima sesiune, deci din februarie, şi ce va decide Parlamentul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016, nu poţi în cursul anului fiscal”, a spus Ponta la România TV.

Premierul a argumentat miercuri decizia Guvernului de a prelungi actualul sistem de redevenţe petroliere şi nu de a-l schimba pentru mai mulţi bani la buget cu faptul că nu pot fi operate modificări „peste noapte”, deşi Guvernul a început de un an discuţiile pe această temă cu firmele petroliere.

Citiţi şi Scandalos: Victor Ponta i-a minţit 2 ani pe români privind creşterea redevenţelor

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8519 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.