„Pentru această tehnică există riscurile intraoperatorii care pot să apară. Nu am avut incidente intraoperatorii, pacientul a fost cooperant pe toată durata intervenţiei”
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 septembrie 2025 a fost de 103,2%, comparativ cu 103,6% la 31 decembrie 2024.
Deputatul PSD Mihai Weber a înapoiat mașina de lux în urma unui control Antifraudă. Inspectorii i-au stabilit și cheltuieli nedeductibile legate de mașină,
”Este un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman, pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o şansă”
Evenimentul are o dublă semnificație tocmai datorită proclamării locale a canonizării Sfântului Părinte Arsenie Boca.
Primăria Cluj-Napoca a pus la dispoziția organelor de control documentele solicitate în cadrul demersului DNA
Înalta Curte propune un armistițiu între Justiție și celelalte instituții ale statului român, un angajament comun, pe care ar trebui să-l semneze toți actorii statali.
”Este un succes nu doar al României și al fermierilor din întreaga Uniune Europeană! Mulțumesc tuturor europarlamentarilor români„
”Nicio măsură administrativă, fiscală sau politică nu va putea fi adoptată în contradicție cu principiile independenței Justiției și ale echilibrului constituțional al puterilor în stat„
Prietenii şi colegii îi aduc un omagiu. Vorbesc despre caracterul său ”impecabil”, dar și despre talent și vocație ca ”interminabilă sursă de informaţie muzicală”. Un om rafint, elegant şi cu bun simţ.
Documentele au intrat în vigoare la data de 11 noiembrie. Nici Președinția, nici SPPS nu au comunicat motivul demisiilor.
În urma verificărilor la mai multe societăți comerciale și persoane fizice, au fost stabilite obligații fiscale nedeclarate de 1,6 milioane de lei.
Clipul fals în care Țiriac pretinde că promovează așa zisă platformă de investiţii rapide, „Neurix Profit”, a adunat o mulțime de vizualizări
Incidentul pune în lumină probleme mult mai grave, respectiv lipsa dotărilor esențiale pentru intervențiile de urgență.
În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+2,1%, ca urmare a reluării plăţii cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,4%).
Mai multe publicații americane au comentat negativ lansarea episodului de sărbători, arătând că folosește titlul regal pentru a obține o mai bună promovare a produselor sale comerciale.
Istoria obţinerii produsului „Cârnaţi din topor din Vâlcea” IGP este strâns legată de dezvoltarea gospodăriilor ţărăneşti specifică arealului delimitat, a zonelor agricole şi tradiţiilor pregătirii preparatelor din carne de porc, prin utilizarea resurselor naturale.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, a prezentat principiile care vor sta la baza pachetului de modificări legislative.
În urma unui accident care s-a petrecut în luna septembrie, Dumitrescu a fugit de la locul incidentului,
Printre atracțiile acestor evenimente se numără: bradul de 30 de metri (cel mai mare brad ecologic din România), Casa lui Moș Crăciun, roata panoramică și zecile de ateliere și activități pentru toate vârstele.
În coaliţie vor începe de săptămâna viitoare discuţiile pentru bugetul din 2026.
ESWT utilizează energie acustică pentru a stimula formarea de noi vase de sânge, a favoriza regenerarea ţesuturilor şi a reduce inflamaţia şi cicatrizarea.
S-a stins din viață pe 26, la Bucureşti, dar vocea sa rămâne vie, precum și şarmul său şi stilul greu de confundat.
Crima a șocat opinia publică prin modul în care a fost comisă.
”Asta e fața politizării instituțiilor din România. Când în loc să verifice legalitatea, unii se folosesc de funcție ca să se răzbune„
Octav Stroici a murit în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, când turnul medieval Torre dei Conti, aflat la doar câțiva pași de Colosseum s-a prăbușit