Fac autoritățile ce fac și iar iau decizii „perfecte“. Cea mai recentă are legătură cu orașul președintelui Klaus Iohannis.
Toate intervenţiile care se efectuează asupra monumentelor istorice se fac sub inspecţia Ministerului Culturii. Astfel, de acum înainte,
Orban: PSD și PNL dăunează grav democrației din România. Decizia de astăzi a coaliției cu privire la calendarul electoral este o nouă tentativă (…)
Autoritățile anunță schimbări în privința eliberării pașapoartelor acum, în plin sezon al vacanțelor. Astfel, eliberarea paşaportului
Ambasadorul României Cristian Istrate a fost chemat la Ministerul de Externe al Rusiei și a primit o notă cu privire la decizia Moscovei de a expulza un angajat al misiunii diplomatice a României, ca măsură de represalii.
Iarna nu-i ca vara, dar vara e ca iarna. Așa au stat lucrurile ieri la o cabană din (…)
Că o fi declarație la cald, că așa s-a gândit înainte de meci, nu se știe. Cert este că Edi Iordănescu a făcut după meciul
CFR sare în ajutorul tinerilor care vor merge la Festivalul Electric Castle de la Bonțida. Mai multe trenuri ale CFR Călători (…)
Explicația ministrului: dat fiind că merge des în călătorii, nu are timp să caute de fiecare dată un make-up artist local
Este pentru a doua oară când România joacă mai mult de 3 meciuri la un Campionat European, după ediția din 2000.
John Malkovich, nominalizat la Premiile Oscar, BAFTA și Globurile de Aur, s-a întâlnit cu sibienii cu ocazia unui eveniment desfășurat
O informație bombă care vine din Germania arată că nu totul este idilic în vestiarul tricolorilor la acest EURO 2024
Prezența programelor spion pe un telefon poate fi indicată de diferite simptome care apare în timpul unei conversații. Descoperă-le (…)
O serie de alimente ar trebuie să fie vândute cu avertismente, consideră un nutriționist care afirmă că aceste produse cauzează pandemia de (…)
Anunț important pentru alegerile prezidențiale de la Mișcarea „România Renaște !”, entitate care a afirmat că il va susține la alegerile
Vrei să vezi de pe stdion, meciul dintre România și Țările de Jos? FRF anunță procedura de achiziție a biletelor, mai ales că România avea doar
Elena Lasconi (52 de ani) a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului, potrivit informațiilor
S-au umplut site-urile străine de tot felul de reclame care folosesc fotografii ale politicienilor români pentri a-și promova „marfa“.
Sute de pasageri care se îmbarcau de la Aeroportul Otopeni către diferite destinații au avut astăzi de suferit din cauza (…)
De ce se pierd turiștii pe insulele grecești? Este întrebarea la care au încercat să răspundă jurnaliștii eleni, iar răspunsul poate fi supărător!
Familia fostului pilot de curse de Formula 1 Michael Schumacher, șantajată de doi bărbați (tată și fiu) cu publicarea unor fișiere explozive
Sindicatul drumarilor: Salariaţii nu sunt obligaţi să presteze muncă suplimentara pentru a putea asigura viabilitatea drumurilor în prag (…)
Mai e fix o lună până la începerea JO de la Paris, așa că vă oferim câteva date mai puțin cunoscute. Aflați astfel că medaliații vor primi
Decizie istorică în Israel. Curtea Supremă de Justiție a Israelului a decis în unanimitate că și evreii ultrareligioși pot face armata
Începe vaccinare preventivă contra gripei aviare la om. Primele persoane care vor fi vaccinate sunt muncitorii care au fost expuși
Trei televiziuni românești sunt acuzate că difuzează sistematic informații false despre progresul operațiunii militare speciale
