Un diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat, vineri, persona non grata pe teritoriul României, informează Ministerul Afacerilor Externe.
Acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate lângă Tulcea. Informațiile ar fi ajuns la Ambasada Rusă. Bărbatul s-a înscris și în bătălia electorală
Cunoscut cu numele „Influențatorul lui Dumnezeu”, Carlo Acutis a fost creditat cu o serie de miracole după moartea sa
Poliția Federală din Australia a deschis o anchetă împotriva unei brutării din Sydney după ce aceasta a postat tortul făcut pentru un (…)
Autoritățile norvegiene monitorizează situația la punctul de control Storskog de la granița cu Federația Rusă și sunt gata să ia măsuri dacă este necesar.
Șeful Direcției Principale de Comunicații a Forțelor Armate ale Federației Ruse, generalul Vadim Shamarin, a fost arestat
Imagini pe care ar trebui să le vadă toți. Ursula von der Leyen a fost luată la bani mărunți de un europarlamentar polonez care a acuzat-o că vrea să salveze lumea cu „banii noștri“.
A murit marele actor Costel Constantin. Artistul care și-a serbat ieri onomastica, avea vârsta de 81 de ani.
Messi, Rubiales și Piqué ar fi negociat cu UEFA „deturnarea” fondurilor pentru anumiți jucători afectați de pierderile salariale din timpul pandemiei.
Administrația pentru aplicarea drogurilor din SUA, Serviciul Poștal și poliția investighează moartea actorului american Matthew Perry
Coreea de Sud interzice piesele virale care îl glorifică pe liderul nord-coreean Kim Jong-un acuzând un „război psihologic”.
Clubul Sportiv Municipal București și tehnicianul Adrian Vasile se despart după ce echipa de handbal feminin nu a obținut
Tucker Carlson, fostul prezentator de la canalul Fox News, a început să găzduiască propria emisiune la televiziunea rusă.
Moscova nu este parte la Statutul de la Roma (tratatul care a instituit Curtea Penală Internațională) și nu își recunoaște jurisdicția, dar:
75 de cadouri primite de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu cu diferite ocazii pot fi admirate începând de astăzi până în septembrie la
Peste 100 de funcţionari publici angajaţi ai Camerei Deputaţilor se plâng de salarii. Alfred Simonis spune că funcționarii nu sunt cei mai slab plătiţi bugetari
Klaus Iohannis: discuția a avut ca temă principală sprijinul pentru statul vecin, dar și prioritățile pentru viitorul (…)
Cele mai îndrăgite spectacole de operă (La Traviata de Verdi și Tosca de Puccini) și balet (Lacul lebedelor de Ceaikovski), au loc la mijloc de mai, pe scena ONB
Președintele ucrainean Vladimir Zelensky și-a anulat călătoria în Spania și Portugalia „din cauza situației interne grave din Ucraina”
Moscova consideră pașii propuși de Beijing pentru o reglementare pașnică în Ucraina ca fiind realiști și constructivi, dar aceste inițiative nu găsesc sprijin de la Kiev și Occident, susține Vladimir Putin într-un interviu acordat presei chineze.
Administraţia publică centrală şi locală vor fi obligate să îi consulte pe copii în procesul decizional, dacă o (…)
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de decorare cu Ordinul „Meritul Cultural” a unor personalităţi ale culturii israeliene.
Șefii celor două state „vor discuta în detaliu întreaga gamă de probleme de parteneriat cuprinzător și interacțiune strategică”
Zeci de angajați de la Muzeele Vaticanului au inițiat o dispută legală fără precedent cu privire la condițiile și siguranța la locul de muncă.
Vladimir Putin l-a numit pe fostul său asistent economic Andrei Belousov în fruntea Ministerului Apărării pentru a se pregăti de
Dimineața pe răcoare, șobolani-s la plimbare. O cititoare cotidianul.ro a trimis pe adresa redacției
