Paul Dumitrescu

Author

Paul Dumitrescu
Articole scrise:

Fostul premier Victor Ponta a salutat joi faptul că opera lui Constantin Brâncuși – ”Cumințenia Pământului” – rămâne în patrimoniul statului român și l-a felicitat pe Dacian Cioloș, actualul șef al Guvernului, pentru această decizie. „Mă bucur că negocierea începută încă din 2013 s-a finalizat și această operă unică a lui Brâncuși rămâne în patrimoniul […]

ALDE pregătește o moțiune simplă împotriva ministrului justiției Raluca Prună, a anunțat, miercuri, copreședintele formațiunii politice, Călin Popescu Tăriceanu. „Ministrul de justiție s-a descalificat spunând că drepturile omului sunt un lux. Eu cred că aici și premierul ar fi trebuit să reacționeze. O astfel de declarație în orice țară democratică ar fi dus instantaneu la […]

Guvernul a publicat miercuri pe site un ghid de informare privind Legea care interzice fumatul în spațiile publice închise, în care sunt prezentate locurile în care se poate fuma, obligațiile…

Scandalul ordonanţei interceptărilor este departe de a se încheia. Călin Popescu Tăriceanu susţine că ar fi o greşeală imensă ca Parlamentul să ia în discuţie ordonanţa de urgenţă privind interceptările pentru că este neconstituţională şi crede că ar trebui respinsă, potrivit B1 TV. Afirmaţiile lui Tăriceanu vin după ce ordonanţa privind interceptările a ajuns la […]

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat marți că a strâns semnăturile pentru propunerea sa legislativă privind intrarea TVR în insolvență și că a discutat cu social-democrații să o susțină. „Astăzi (marți — n.r.) am strâns semnăturile pe proiect (privind insolvența TVR — n.r.), am avut o discuție și cu colegii din PSD, și cu domnul […]

Dacian Cioloș a făcut marți un apel pentru stabilirea unor așteptări publice la nivel rezonabil, astfel încât cheltuielile bugetare să fie făcute responsabil. Premierul a arătat că fiind an electoral există multe proiecte legislative care pun presiune pe buget fără a preciza sursa de finanțare. „(…) Guvernul e nevoit de multe ori să dea avize […]

Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj de condoleanțe familiilor românilor care au murit în accidentul rutier din Antalya. „Președintele României, domnul Klaus Iohannis, își exprimă profundul regret pentru moartea cetățenilor români în accidentul rutier produs astăzi în provincia Antalya din Turcia și transmite familiilor victimelor sincere condoleanțe”, se arată în mesajul publicat de […]

Deputatul PNL Ludovic Orban i-a cerut luni premierului Dacian Cioloș să nu se oprească din schimbarea prefecților. „Să nu vă pară rău, domnule prim-ministru, de niciun prefect schimbat. Vă dau un exemplu: domnul Sitterli de la Sibiu, celebrul prefect care a refuzat să înceteze mandatul președintelui Consiliului Județean din partea PSD, domnul Cindrea, același domn […]

Fostul premier Victor Ponta a comentat, luni, la Parlament, declaraţiile ministrului Justiţiei despre ordonanţa privind interceptările, el susţinând că un ministru care spune că drepturile fundamentale ale omului sunt un lux „ori e căzut în cap, ori trebuie să plece”. „Mie mi se pare totuşi că drepturile fundamentale nu sunt un lux. Aşa mi se […]

Călin Popescu-Tăriceanu a declarat luni că premierul Dacian Cioloș ar trebui să îi ceară demisia ministrului Justiției, Raluca Prună. „Ce ne spune doamna Prună: discuția pentru drepturile omului este un lux. Sfatul meu este ca domnul prim-ministru Cioloș să o bage pe doamna Prună în ședință mai des. Cel mai bine ar fi să nu […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs duminică, la ora 14.34, în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 139 de kilometri. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Vrâncioaia (21 km), Covasna (39 km), Focșani (44 km) și […]

Alți doi copii, din de această dată Fetești, diagnosticați cu sindrom hemolitic uremic (SHU) au fost internați vineri seara în secția de nefrologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Marie Curie. Cauza îmbolnăvirii copiilor din Fetești este carnea consumată, a susținut duminică dr. Mihaela Bălgrădean de la „Marie Curie”, menționând că doar pentru unul […]

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă dimineață, la ora 0,00, în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 93 de kilometri. Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost: Covasna (36 km), Focșani […]

Iolanda Balaş Soter, fostă campioană la atletism, a decedat vineri. Fosta mare sportivă, în vârstă de…

Europarlamentarul Laszlo Tokes, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), acuză Guvernul României de faptul că i-ar provoca, prin deciziile sale, pe secui și pe maghiari. „Guvernul României ne provoacă pe secui și unguri prin acele măsuri antimaghiare din ultimii ani, prin proiecte de legi antimaghiare, prin atrocități împotriva tinerilor maghiari din Târgu Secuiesc sau […]

Traian Băsescu s-a declarat joi seara surprins într-un mod neplăcut de procurorul-șef, Laura Codruța Kovesi, din cauza faptului că a devenit o persoană căreia îi place să dea prea multe interviuri, ceea ce Daniel Morar, predecesorul ei nu făcea asta decât foarte rar. „Dânsa (Codruța Kovesi — n.r) a intrat într-un discurs din acesta populist. […]