Paul Dumitrescu

Author

Paul Dumitrescu
Articole scrise:

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat, vineri, la Fălticeni, că România are asigurat stocul de vaccin antirujeolic până la sfârșitul lui 2017, în cursul acestei săptămâni fiind transmise în teritoriu alte 109.000 de doze. ”Vaccinul ROR a ajuns la Unifarm zilele trecute și am semnat alaltăieri ordinul. Au fost transmise în teritoriu 109.000 doze. Mai […]

Klaus Iohannis a declarat, vineri, că în sistemul de învățământ universitar este nevoie de schimbări profunde și pe termen lung și nu de unele minore și dese. „Trăim mai multe crize simultan: pe de-o parte, tinerii au acum cea mai mică pondere în totalul populației din întreaga istorie a României. Pe de altă parte, prea […]

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) invită oficial România să devină membru cu drepturi depline al Agenției pentru Energie Nucleară (NEA) și al băncii de date a Agenției, se arată într-un comunicat al Guvernului, remis vineri Agerpres. Conform sursei citate, aderarea României la NEA se va finaliza printr-un schimb de scrisori, care se va […]

Traian Băsescu nu este mulțumit de pensia de aproape 3.000 de lei pe care o are. Senatorul PMP susține că ar trebui să primească mai mulți bani, dat fiind responsabilitățile și funcțiile pe care le-a avut în cei 44 de ani și șase luni de activitate. ”Dacă vreţi vă pot spune pensia cu care am […]

România este pregătită să demareze cât mai curând negocierile de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ca o reconfirmare a progresului economic și a nivelului de dezvoltare atinse de țara noastră, dar pentru atingerea acestui obiectiv are nevoie și de sprijinul partenerilor externi, a declarat premierul Sorin Grindeanu. „România a avut un […]

Programele de stimulare a înnoirii Parcului auto național – „Rabla Clasic” și „Rabla Plus”- vor putea fi accesate de către persoanele fizice și juridice începând de joi, 18 mai 2017, a anunțat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu., la lansarea celor două programe Bugetul alocat pentru acest an în cazul programului „Rabla Clasic” se situează la 180 […]

Traian Băsescu a declarat miercuri seară că nu a văzut niciodată un dosar al SIPA sau al vreunui serviciu secret și că nici Monica Macovei, fost ministru al Justiției, nu a venit cu vreun raport la el. „Nu am văzut niciodată un dosar al SIPA sau al vreunui serviciu secret, dar pot fi anchete și […]

PNL şi USR din Comisia juridică a Camerei Deputaților au votat pentru aprobarea cererii DNA de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu, a precizat Florin Roman. Deputatul PNL a precizat că i-a atras atenţia preşedintelui comisiei juridice de la Cameră, Eugen Nicolicea, pe care l-a acuzat că invocă tertipuri fără legătură cu fondul problemei. […]

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a vorbit la B1Tv despre scandalul apărut în urma dezvăluirilor lui Dan Andronic despre o posibil furt și distrugere de documente din arhiva SIPA. „Subiectul este într-adevăr din perioadă în care eram prim-ministru, dar după cum ați văzut și din relatările care au apărut în spațiul public, această chestiune a […]

Datele INS nu lasă loc de nicio interpretare „răutăcioasă” a programului de guvernare al PSD, a afirmat marți președintele partidului, Liviu Dragnea. Putem face comparația cu Germania 2,4% sau Franța 1,4%, care au raportat până acum la Eurostat, s-a lăudat liderul PSD. „Datele oficiale de la INS nu mai lasă loc de nicio interpretare răutăcioasă […]

Liviu Dragnea a susţinut, luni, că încrederea sa în ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va fi „aproape de zero” dacă acesta nu va desecretiza Raportul făcut la ministerul Justiţie, în 2007, privind dispariţia unor documente din arhiva SIPA. „O să fiu foarte scurt şi o spun cu tot respectul cuvenit pentru cariera dumnealui şi pentru pregătirea […]

Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că trebuie regândit modul în care se calculează indemnizațiile pentru creșterea copilului, în condițiile în care indemnizațiile în valoare de 160.000 de lei sau 140.000 de lei sunt prea mari. Liderul social-democraților a afirmat, luni seară, la Antena 3, că a avut o discuție cu ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, și […]

Viorel Cataramă şi-a anunţat candidatura pentru şefia PNL. Acesta afirmă că a strâns deja semnăturile necesare de la colegii de partid care îl susţin şi că va face şi demersurile oficiale. Cataramă se laudă cu programul său politic, despre spune că le va asigura liberalilor un scor de 40-45% în viitoarele alegeri, potrivit antena3.ro. Ludovic […]

Liviu Dragnea, a declarat, duminică seara, că este prematur să discute despre o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale din anul 2019. „Mă gândesc că vom avea această discuție în 2019. Părerea mea, atât cât am eu experiență politică și cât am învățat eu să conduc campanii electorale, și nu prea le-am pierdut, este […]

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Antena 3, că avut discuţii atât cu premierul Sorin Grindeanu, cât și cu președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu privind activitatea guvernului. Dragnea a afirmat că le-a cerut acestora să se gândească fiecare în parte dacă au ceva de reproșat vreunui ministru din Guvern. Peste două săptămâni, a mai […]

Aflat la Cluj-Napoca, Nicuşor Dan a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, la finalul Congresului partidului, că USR va veni, anul viitor, cu un guvern din umbră, nefiind exclus ca acesta să fie condus de Dacian Cioloş. Partidul va invita oameni competenţi din societate care cunosc diferitele domenii, a mai spus Nicuşor Dan ”La sfârşitul […]