Roger Federer a făcut anunțul referitor la Roland Garros

Roger Federer a avut un început de an de vis, câștigând practic tot ce conta în începutului sezonului: Australian Open, Indian Wells și Miami Masters, conform b1TV. Dar vârsta și faptul că revine după o accidentare care l-a ținut jumătate de an pe tușă par să conteze în evoluția viitoare a legendei tenisului mondial, acesta fiind nevoit să sară numeroase turnee.

După ce a decis să se menajeze lipsind de la turneele de Master de pe zgură, Roger Federer a anunțat luni că nu va participa nici la al doilea turneu de Grand Slam al anului, cel de la Roland Garros, scrie Reuters.

Citește și: Monica Niculescu, eliminată în primul tur de la Roma

„Dragi fani,

Din păcate, am decis să nu particip la Roland Garros. Am muncit foarte mult, pe teren și în afara lui, în ultima lună, dar ca să pot juca în circuitul ATP mulți ani de-acum, simt că e cel mai bine să sar peste sezonul de zgură din acest an și să mă pregătesc pentru cele pe iarbă și pe hard.

Începutul de an a fost magic pentru mine, dar trebuie să recunosc că planificarea va fi cheia longevității mele, privind înainte. Astfel, eu și echipa mea am concluzionat azi că să joc chiar și un singur turneu pe zgură nu e în interesul meu și al pregătirii mele fizice pentru restul sezonului.

Îmi vor lipsi fanii francezi, care au fost mereu alături de mine, sper să-i văd la Roland Garros anul viitor”, a fost mesajul transmis de elvețian fanilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.