(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Washingtonul nu va permite Rusiei să redeseneze harta Europei, a declarat vineri vicepreşedintele american Joseph Biden, într-o conferinţă de presă la Bruxelles, relatează Interfax Ucraina în pagina electronică, citată de Mediafax în pagina electronică. „Acesta este un moment în care Statele Unite şi Europa trebuie să fie unite şi ferme. Nu trebuie să îi permitem […]

Viscolul a avariat mașini, a rupt conductoare electrice, iar bucăți din mai multe imobile au căzut, De vineri seară până sâmbătă dimineaţă, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti au fost…

Uniunea Europeană (UE) continuă să fie ferm hotărâtă în a susține Ucraina, ajutând la reformarea țării și la transformarea acesteia în una modernă, prosperă și democratică, a declarat președintele Consiliului European (CoE), Donald Tusk, în timpul întrevederii avute la Bruxelles cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, informează agenția TASS, citată de Agerpres. „Situația din Ucraina se […]

Ziarul Al-Araby Al-Jadeed, cu sediu la Londra, scrie că o bucată din funia cu care a fost spânzurat dictatorul irakian Saddam Hussein în 2006 ar fi de vânzare. Ea se află în posesia oficialului irakian Mowaffak al-Rubaie, membru al Parlamentului din 2009, care o păstrează în biroul de acasă și care ar fi dispus să […]

Achitat în dosarul ”Căprioara”, președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, a declarat, vineri, că mereu a crezut în justiție. ”Am crezut tot timpul în justiție, am spus în repetate rânduri că s-a comis o eroare, că ordinul a fost dat și am făcut proba că fostul președinte Traian Băsescu a dat ordin DNA-ului. Există justiție în […]

Statele Unite sunt responsabile de atingerea unui nou nivel al tensiunilor în relaţia cu Rusia prin intenţia de a oferi fonduri Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei, acuză Aleksandr Lukaşevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citat de presa rusă, transmite MEDIAFAX. „Acţiunile deliberate ale Washingtonului au adus relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia […]

Preşedintele francez, Francois Hollande, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Franţa nu este în favoarea aderării Ucrainei la NATO, precizând că spune acest lucru „pentru ruşii care se îngrijorează”, relatează Le Figaro în ediţia electronică, preluat de MEDIAFAX. Franţa „vrea să evite războiul”, a afirmat Hollande, subliniind că diplomaţia şi politica trebuie să-şi […]