(R.C.)

Author

(R.C.)
Articole scrise:

Preşedintele PSD Sector 5, Marian Vanghelie, le-a spus, vineri, participanţilor la Conferinţa PSD Bucureşti, că îl susţine pe Victor Ponta, indiferent de supărări, arătând că nu este fan Victor Ponta şi nu susţine pe nimeni „pe gratis”. El a spus că la Orăştie i-a spus lui Ponta că se mai gândeşte dacă îl susţine, dar […]

Armata ucraineană a anunțat sâmbătă că a respins în seara precedentă un atac al separatiștilor proruși asupra aeroportului din Donețk, atac comis în pofida acordului de încetare a focului încheiat săptămâna trecută la Minsk, informează agențiile internaționale de presă, potrivit Agerpres. ”Numeroși rebeli sprijiniți de șase tancuri au lansat vineri la ora locală 19:30 (16:30 […]

Zece primari din Timiş, de la PPDD, PDL, PNL şi PNŢCD, au trecut la PSD după ordonanţa privind migraţia aleşilor locali, potrivit Mediafax, citată de b1.ro. Astfel, conform sursei citate, au trecut la PSD primarii PPDD din comunele Curtea (Mircea Grecu) şi Masloc (Francisc Bartha), primarii PDL din Lovrin (Vasile Graur), Sandra (Luchian Savu), Ghizela […]

Uniunea Europeană și Ucraina vor amâna intrarea în vigoare a mult-așteptatului Acord de liber schimb până la sfârșitul lui 2015, a anunțat vineri comisarul european în exercițiu pentru comerț, Karel de Gucht, informează agenția germană de presă DPA, citată de Agerpres. Anunțul în acest sens survine în urma unei reuniuni trilaterale desfășurate la Bruxelles cu […]

ONU a anunțat, vineri, că a lansat prima sa operațiune de ajutor alimentar în Ucraina și speră să ajute 120.000 de persoane în următoarele şase luni, în condiţiile în care primele raţii au ajuns în est, la Doneţk şi Lugansk, transmite AFP. „Pentru prima sa operaţiune în Ucraina, Programul Alimentar Mondial (PAM) distribuie ajutor alimentar […]

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, vineri, că analizează posibilitatea adoptării unor contramăsuri la sancţiunile occidentale, însă acestea nu trebuie să fie în dezavantajul economiei ruse. Consilierul Kremlinului, Andrei Belusossov, a avertizat, joi, că, pe lângă emabargoul alimentar decretat la începutul lui august, Moscova ar putea restricţiona importurile anumitor maşini sau al produselor de consum, printre […]

Dacia este una dintre poveştile de succes şi un simbol pentru reuşita privatizărilor din România, se arată într-un articol publicat de agenţia Bloomberg, care îi citează pe şefii companiei cerând sindicatelor să nu aibă revendicări salariale mari la negocierile din noiembrie şi sugerând guvernului să construiască autostrada Piteşti-Sibiu

Statele Unite au decis vineri instituirea de noi sancțiuni împotriva Rusiei ca urmare a ”continuării acțiunilor destabilizatoare în Ucraina”. Vizate de sancțiuni sunt sectoarele financiar și energetic ale Rusiei, lovind în special gigantul petrolier Gazprom și principala bancă a țării, Sberbank, transmite AFP. Aceste societăți au fost adăugate la lista neagră a Departamentului Trezoreriei și […]

Două avioane de vânătoare aparţinând Forţelor Navale americane s-au prăbuşit în Oceanul Pacific, anunţă autorităţile din Statele Unite, conform CNN, citată de Mediafax în pagina electronică. Anchetatorii militari americani investighează cauzele incidentului. Cele două avioane de vânătoare de tip F/A-18 Hornet, aparţinând portavionului USS Carl Vinson, s-au prăbuşit în cursul nopţii în vestul Oceanului Pacific. […]

Franța va participa la campania de raiduri aeriene împotriva jihadiștilor din Statul Islamic, a declarat vineri premierul irakian Haider Al-Abadi, citat de agenția germană de presă DPA, transmite AGERPRES. ”Președintele francez mi-a promis că țara sa va participa la efortul aerian împotriva Statului Islamic”, a afirmat premierul irakian în cadrul unei conferințe de presă comune […]