Reacția lui Putin la sancțiunile occidentale

Preşedintele Vladimir Putin a declarat, vineri, că analizează posibilitatea adoptării unor contramăsuri la sancţiunile occidentale, însă acestea nu trebuie să fie în dezavantajul economiei ruse.

Consilierul Kremlinului, Andrei Belusossov, a avertizat, joi, că, pe lângă emabargoul alimentar decretat la începutul lui august, Moscova ar putea restricţiona importurile anumitor maşini sau al produselor de consum, printre care îmbrăcăminte.

„Guvernul se gândeşte la acest lucru, pregăteşte propuneri. Dacă Guvernul va ajunge la concluzia că astfel de măsuri răspund intereselor economiei ruse, le vom adopta. Dar nu vom face acest lucru doar pentru a arăta ce tari suntem şi a suferi chiar noi prejudicii”, a declarat Vladimir Putin la summitul Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS) de la Duşanbe.

Putin a recunoscut că embargoul alimentar are şi „efecte negative”, dar a asigurat că acestea sunt „minime”. El a adăugat că sancţiunile au „stimulat dezvoltarea agriculturii” ruse.

De asemenea, Putin a ironizat vineri occidentale declarând că sancțiunile decretate împotriva Rusiei sunt „prea puțin eficiente” și îi vor obliga în final pe oficialii ruși să lucreze mai mult, în loc „să se răsfețe” prin țări străine, informează AFP și Interfax.

„Sancțiunile ca instrument politic extern sunt prea puțin eficiente și nu au adus niciodată rezultatele așteptate. Însă, dacă problema este analizată în totalitatea ei, există mai multe aspecte pozitive decât negative”, a spus Putin.

„Cu cât mai puțini oficiali și directori de mari companii din Rusia se vor plimba prin străinătate și vor fi mai mulți care să se ocupe de treburile lor curente, cu atât va fi mai bine. Același lucru este valabil și pentru deputați, care ar trebui mai degrabă să comunice cu alegătorii lor decât să se răsfețe prin stațiuni balneare în străinătate”, a subliniat liderul rus.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.