Ea a fost arestată în decembrie împreună cu alţi eurodeputaţi, foşti sau în funcţie, şi cu colaboratori ai acestora, sub acuzaţia de a fi primit sume de bani din partea Qatarului şi Marocului
Liberalii doresc ca până pe 25 mai discuţiile privind rocada guvernamentală să fie încheiate, iar la sfârşitul lunii mai – începutul lunii iunie calendarul să fie finalizat.
Cotidianul TV propune o emisiune nouă cititorilor cotidianul.ro. Aceasta va purta numele Compass și va acoperi o arie largă de subiecte, în special din spectrul (…)
Acest incident a avut loc la sosirea la universitatea din Amsterdam, imediat ce preşedintele francez a ieşit dintr-o limuzină împreună cu regele Willem-Alexander al Ţărilor de Jos
Potrivit lui Cărbunaru, OUG adoptată miercuri „stabileşte posibilitatea de a acorda o sumă forfetară lunară, pentru o singură perioadă de maxim patru luni
Elevul care și-a atacat profesoara cu un cuțit în timpul unei ore rămâne în arest. Curtea de Apel București a respins
Declaraţiile au fost făcute în timpul vizitei liderului chinez la o bază navală din sudul ţării
Vânzătorii de nafta rusească, un produs care este utilizat în principal la fabricarea maselor plastice şi în petrochimie
El urma să se întâlnească în timpul acestei vizite în special cu ministrul chinez de externe Qin Gang şi cu cel al securităţii naţionale
La om, consumul său poate încetini respiraţia şi ritmul cardiac la niveluri periculoase şi poate provoca infecţii ce riscă să ducă la amputarea de membre.
Din cauza unor blocaje logistice şi a distanţelor mai scurte, milioane de tone de cereale din Ucraina, care sunt mai ieftine
Mă interesează şi pentru că nu văd o altă persoană care să reuşească să se opună mafiei imobiliare, a spus primarul general
Rectificare bugetară, Andografia zilei, In memoriam Octavian Andronic, Rectificare bugetară, Andografia zilei, In memoriam, Octavian Andronic
Preşedintele ucrainean a denunţat ”monştrii” ruşi după postarea pe reţelele sociale a unei înregistrări video cu decapitarea unui presupus prizonier de război ucrainean
Un subiect grav cu care se confruntă România este deficitul de 20 miliarde lei pe care îl înregistrează bugetul naţional, în urma
Suntem în fața celei mai complicate decizii din ultimele decenii pe care trebuie s-o ia guvernul cel mai superficial, dar cu cea mai elocventă majoritate parlamentară din ultimele decenii.
Acestea urmează să fie centralizate la nivelul Guvernului şi vi le vom prezenta în momentul în care ele vor fi agregate, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru
Cei doi polițiști nu au chemat pirotehniştii în urma unui apel telefonic făcut de un bărbat, în care ar fi semnalat că are o bombă amplasată sub maşină.
Szijjarto a declarat că, în pofida reacţiilor critice pe care vizita sa la Moscova le va stârni din partea „curentului liberal internaţional” şi a opoziţiei ungare, cooperarea cu Rusia va
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat marţi că forţele sale controlează peste 80% din oraşul ucrainean Bahmut, epicentrul campaniei militare ruse din estul Ucrainei
Încrederea în partidele politice este la cote reduse pretutindeni în Uniunea Europeană, iar cetățenii speră că independenții nu sunt captivi partidelor politice, ci sunt în măsură să regenereze democrația.
Pentagonul estimează că aşteptata contraofensivă a armatei ucrainene pentru eliberarea teritoriilor ocupate de trupele ruse va putea aduce doar „câştiguri teritoriale modeste”,
Zeci de poliţişti şi vehicule ale serviciilor secrete au descins marţi dimineaţă la Belfast, în Irlanda de Nord, înaintea vizitei preşedintelui american Joe Biden
„Dacă asta este ceea ce mi se impută mie sau Guvernului, că nu am predat România evazioniştilor, sunt de acord să-mi asum acest păcat”, a spus Câciu.
În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anuală de 10,5%,
Ministerul Agriculturii din România este pregătit să asigure sprijinul tehnic reprezentanţilor MAE în cadrul discuţiilor diplomatice cu partea ucraineană.