Două vidanje, cumpărate la preţ de limuzine în urmă cu un an de autorităţile din Ploieşti, zac nefolosite. Cele două utilaje au costat aproape 450.000 de euro însă birocraţia a făcut ca ele să nu fie date în folosinţă.
Autorităţile din Ploieşti au cumpărat în 2009 două vidanjele cu câte 220.000 de euro bucata, în cadrul unui proiect de amenajare a staţiei de epurare. De când au fost cumpărate nu s-au mişcat nici măcar un metru.
„Aceste vidanje stau de aproximativ un an de zile, timp în care s-au indeplinit unele formalitati cum ar fi cursul efectuat de o persoană la autoritatea rutieră română. S-au obţinut toate avizele”, a spus directorul Regiei Autonome de Servicii Publice din Ploieşti, Răzvan Lungu.
Culmea e că, deşi vidanjele nu s-au mişcat din loc, a fost angajat un şofer pentru ele.
„A dat o grămadă de bani şi nu le foloseşte, care-i situaţia, de ce nu le foloseşte? În Ploiesti se caută aşa ceva?, se întreabă un ploieştean.
Şi alţi locuitori ai oraşului au fost nemulţumiţi de achiziţiile autorităţilor. „Nu este normal. O groază de bani! Banii ăştia ar fi putut fi folosiţi în alte scopuri, mult mai importante”.
Mecanicii spun că din cauza nefolosirii, cele două vidanje s-au stricat, iar acum e nevoie de o sumă destul de mare pentru a putea fi folosite.