Autovehiculele parcate neregulamentar vor putea fi ridicate din nou

Ministerul Afacerilor Interne a publicat proiectul hotărârii de Guvern care stabilește condiţiile în care poate fi ridicat un vehicul astfel ca traficul să nu aibă de suferit.

Astfel, vehiculele vor putea fi ridicate doar de administratorii drumurilor publice sau administrațiile publice locale și numai cu vehicule specializate. Polițiștii rutieri sau agenții locali cu atribuții legate de circulația rutieră nu vor mai putea decide în acest sens.

„Se creeaza posibilitatea ridicarii vehiculelor pentru situații care privesc realizarea unui interes public: intervenția serviciilor de urgență, efectuarea unor lucrări urgente pe un sector de drum sau adoptarea unor măsuri de ordine și siguranță publică”, se arata in document.

Blocarea vehiculului va consta în aplicarea unor dispozitive speciale pe roata din față a vehiculului, pe partea pe care acesta are amplasate comenzile de conducere, respectiv a unui avertisment scris pe geamul lateral.

Administratorul drumului public poate autoriza un operator economic specializat să execute, în numele sau, operațiunile pentru ridicarea sau blocarea vehiculelor.

Totodată, administratorului îi vor reveni o serie de obligații clare: amenajarea și creșterea progresivă a numărului spațiilor special destinate staționării sau parcării vehiculelor; informarea conducătorilor de autovehicule, cu privire la aceste spații și la spațiile destinate depozitării vehiculelor ridicate; organizarea și menținerea unui standard ridicat al activităților desfășurate pentru executarea celor două măsuri tehnico-administrative, respectiv de a ține evidența vehiculelor ridicate sau blocate; asigurarea unui serviciu continuu, pe durata a 24 de ore/zi, 7 zile pe săptămână, care să permită oricand recuperarea vehiculului.

De asemenea, sunt prevăzute regulile privind transportul și depozitarea vehiculelor ridicate, precum și responsabilitățile administratorului drumului public pe perioada cât vehiculul e în custodia sa.

În acelaşi timp, în expunerea de motive sunt prevăzute cheltuielile care vor fi suportate de deținătorul vehiculului, în funcție de operațiunile executate, și modul de stabilire a tarifelor.

În mai 2015, Înalta Curte a decis ca ridicarea vehiculelor să nu mai poată fi reglementată de autoritățile locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.