Începând de anul acesta, 15 ianuarie, ziua în care românii aniversează naşterea lui Mihai Eminescu, devine Ziua Naţională a Culturii. Este un gest important care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă.
Royal Fashion, lumină, culoare, muzică şi mişcare
Fiinţa omului este regalitatea firii. „Ce mai faci cu intratul întru fiinţă?”, îl întreabă Eminescu pe Slavici, tocmai ca să-l înveţe să acceadă zilnic la zările înalte ale sufletului frumos. Regalitatea, fiind înnăscută, nu face eforturi şi de-asta nu are nevoie de ideologii, pentru că este organică. Calitatea supremă atrage în jurul ei calităţi. Şi astfel, la Palatul Regal, Maiestatea Sa Regina Elisabeta îi chema pe oamenii de calitate ai ţării, printre ei şi Mihai Eminescu. „Domnule Eminescu, cum scrieţi versurile?”, l-a întrebat poeta Carmen Sylva, adică cea care era de fapt regina Elisabeta. „Maiestate, eu scriu versurile aşa cum cade frunza din copac”, a răspuns Eminescu. Şi astfel, numai în faţa regalităţii, spovedania lui ne-a fulgerat. Eminescu murea cu fiecare vers. În acest seducător spectacol, „Royal Fashion”, trecutul intră în dialog cu prezentul prin lumină, culoare, muzică şi mişcare.
Traversând epoci, regizorul, scenograful, actorul, creatorul de text şi de pantomimă Dan Puric ne învaţă, prin lumina scenei, să celebrăm regalitatea, ne smulge rutinei, stârneşte ropote de aplauze. Dansatorii şi actorii întruchipează regii şi prinţii cu ţinute caracteristice rangului regal.
Spectacolele lui au darul de a te include în sufletul istoriei, în marea şi mica poveste a celorlalţi, aşa că devii şi tu un Don Quijote, un rege, te poţi imagina locuitor al unei monarhii, trăind ca şi cum nu ar fi avut loc masacrul de la Ekaterinenburg, care a decimat familia ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, ca şi cum familia regală a României nu ar fi fost înlocuită de republica roşie de după abdicarea forţată, ca şi cum n-ar fi existat ghilotina franceză, Bastilia, şi am fi continuat să dansăm menuetul sau jocul dragostei şi al seducţiei în parcurile cu arbuşti, desenate de arhitecţii peisagişti ai Franţei Regelui Soare. Haloul de legendă al marcantelor personalităţi regale învăluie succesiunea aleatorie de nuanţe-capitole dintr-o istorie zbuciumată, în care, întotdeauna, teatrul şi-a jucat rolul de oglindă a vremii. De aici, emoţia fiecărui tablou vivant, animat inteligent printr-un desen coregrafic.
Departe de a transforma gândirea în ideologie, spectacolul „Royal Fashion” de la Teatrul de Operetă deschide ferestre. Şi fiecare fereastră nu e doar o scenă cu întâmplări, e o lume din care ţâşnesc întrebări şi răspunsuri.
Brusc, regizorul dă timpul înapoi şi reintră în timpul nostru precum în scena atât de semnificativă, în care menuetul e acoperit de hip-hop şi de rap, iar adolescenţii străzii încep să înveţe menuetul. În vasele comunicante ale memoriei se amestecă pilduitor generaţiile hippie cu cele ale rococo-ului francez, marile defilări de modă europene şi americane cu manifestanţii Chinei şi Rusiei sovietice, marşurile şi exerciţiile la bară, ale unor balerini dăruiţi dansului clasic cu Babelul dansurilor contemporane, mecanică dezaxată sau dictatorială a unor prezentări ce fac tabula rasa din graţia trecutului şi habar n-au ce vor de la viitor.
Este povestea regalităţii pe care o urmăreşti cu sufletul la gură. Această creaţie nu este doar punerea în scenă a unor momente din istoria monarhiei, ci reprezintă şi un mod de a ne redescoperi originile şi valorile. „Am încercat prin acest spectacol să aduc aminte ceea ce am pierdut: fiorul înălţător al calităţii. Căci regalitatea asta presupune: o înălţare, o înnobilare, o scoatere din mulţime. În termenii vieţii, femeia pe care o iubim este regina noastră. Ea ne-nalţă dincolo de obişnuitul trăit până s-o cunoaştem. La fel, bărbatul iubit de femeie este regele ei. Dragostea, deci, nu este nici pe departe o stare democratică, ci o stare aristocratică. Este, dacă vreţi, înnobilarea firii umane, atât de supusă biologicului şi gregarităţii, cu statutul de fiinţă”, se destăinuia Dan Puric. Adăugând: „Calitate lângă calitate nu creează o cantitate calitativă, o sumă, o masă, ci o lumină inefabilă la care vin firesc şi alte calităţi. Monarhia este ca lumina soarelui unde fluturii calităţii au putut să zboare în voie, fără frica de a se arde. Comunismul şi lumea haotică de azi, fără de nume, dar sinistră, reprezintă lumina făcută; lampa sau becul la care bieţii fluturi ai calităţii vin în naivitatea lor şi mor ucişi cu aripile frânte de căldura ucigaşă. România şi-a ars fluturii calităţii şi-i arde fără milă şi azi. De asta am făcut acest spectacol, ca să sting lumina ucigaşă şi să deschid fereastra ca să intre soarele”.
Pe poante, balerinele aduc în atenţie splendide rochii regale, create de Doina Levintza, iar decorul poartă semnătura Corinei Grămoşteanu, coregrafia, Traian Vlaş. Personajele acestei lumi imaginate de Dan Puric sunt excelenţi actori şi dansatori: Ileana Olteanu, Violeta Huluba, Nadejda Dimitriu, Lelia Marcu, Adriana Nicolae, Mihaela Ailincăi, Antoanela Vlădescu, Dragoş Huluba, Adrian Nour, Ştefan Ruxanda, Paul Cimpoieru, Silviu Oltean, Ion Parea, Vadim Rusu, Petre Voicu, Petru Ciobanu, Traian Vlaş, Diana Ferencz, Corina Aldea, Monica Ştraţ, Andreea Toma, Delia Şerban, Luminiţa Dincă, Ruxandra Andruţă, Diana Năstase, Consuela Ciont, Eugenia Stoian, Oana Maria Vâlceanu, Cristina Osiceanu.
Dan Puric este constructor de alternative, un mare artist ce ne face să visăm la frumosul şi binele din noi, acolo unde alţii nu fac altceva decât să distrugă sistematic aceste valori. El ne dăruieşte cu fiecare spectacol un atlas şi o enciclopedie, ne plimbă printr-o altă calitate a vieţii şi condiţiei umane, ne face să ne gândim la ceea ce am putea să fim, dacă nu ne-am gândi la mecanica zilnică şi manipulare. Dan Puric se dovedeşte un regizor ce ştie să ne dezvăluie puterea decupajului, taina de a transforma roluri, răsturnându-le de pe soclul ideilor fixe, ca un năucitor hopa-mitică al paradoxului şi al inteligenţei.
O invitaţie pentru această seară, la Teatrul de Operetă „Ion Dacian”.
Între Eminescu şi Iulius Caesar
Scenă din Iulius Caesar, foto Adrian Pîclişan
Teatrul Naţional Timişoara marchează acest moment special printr-un spectacol care urmăreşte parcursul liric şi biografic al poetului. Avem plăcerea să vă invităm sâmbătă, 15 ianuarie, la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional, la spectacolul „Eminescu”, în interpretarea actorilor Ion Rizea, Doru Iosif, Cătălin Ursu, Victor Manovici, Colin Buzoianu, Alecu Reus şi Romeo Ioan, spectacol semnat de Ada Lupu.
A doua invitaie se referă la una dintre cele două premiere oficiale ale spectacolului „Iulius Caesar” după William Shakespeare, în regia lui Alexander Hausvater, spectacol ce îi reuneşte pe artiştii Ion Rizea, Răzvan Mazilu, Colin Buzoianu, Doru Iosif, Cătălin Ursu, Victor Manovici, Romeo Ioan, Andrea Tokai, Benone Viziteu, Alina Reus, Ana Maria Cojocaru, Matei Chioariu, Călin Stanciu jr., Ioan Strugari, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Corina Dohanici, Valentin Ivanciuc, precum şi pe scenografele Judit Dobre-Kóthay (decor) şi Velica Panduru (costume), respectiv compozitorul Yves Chamberland.
Alexander Hausvater este preocupat de efectele fenomenului politic în teatru. Pentru el, politicul înseamnă o contribuţie a fiecărui individ din societate. Exact în această idee, în spectacolul „Iulius Caesar”, regizorul construieşte, prin excelenţă. „Iulius Caesar” solicită simţurile, memoria şi conştiinţa, în ideea unei responsabilităţi sociale asumate individual de către toţi participanţii la actul artistic, indiferent dacă este vorba despre realizatori, actanţi sau spectatori. Este miza majoră a acestui spectacol: nu o lecţie de istorie, ci o analiză chirurgicală care nu dă, atotştiutor, verdicte.
Cele două reprezentaţii vor avea loc vineri, 14 ianuarie, şi duminică, 16 ianuarie, la ora 19.00.
Sex on the bici
Adriana Şchiopu şi Andreea Grămoşteanu în Sex in the bici
O comedie de succes, pe scena Teatrului Mic, după „Dorinţele sexuale ale soţului meu aproape m-au înnebunit” de John Tobias. Spectacolul reuneşte pe aceeaşi scenă cinci excelenţi actori de comedie: Florin Călinescu, care revine în forţă în rolul Domnului Connelly, Adriana Şchiopu (D-na Griffin), Doru Ana (Dl. Griffin), Sorin Medeleni (Hoţul), Andreea Grămoşteanu (Luise). Un omagiu adus profesoarei lor de suflet, Olga Tudorache, cea care a înnobilat ani întregi, cu prezenţa sa, Teatrul Mic.
După o serie de spectacole pline de poezie şi mister, regizoarea Nona Ciobanu abordează acum o comedie ce îi dă prilejul să-şi valorifice potenţialul artistic şi în zona teatrului bulevardier. Ea tratează cu fineţe tema disfuncţionalităţilor sexuale în cuplu şi cu ironie reţetele oferite „de-a gata” de terapeuţi etichetaţi de societatea contemporană drept salvatori. Costumele, de o frumuseţe rafinată, îi aparţin Doinei Levintza, iar ilustraţia muzicală este semnată de Nona Ciobanu.
Făcând referire la acest text, cel mai mare succes al său, dramaturgul britanic John Tobias declară: „Oricine vorbeşte despre sex ca metoda preferată de reproducere a speciilor trebuie să aibă simţul umorului. O specie de melc începe ca mascul şi în aproximativ un an devine femelă. Prin urmare, relaţia amoroasă a melcului – să nu mai vorbim despre reproducere – ţine în mare parte de sincronizare. Însă nicio altă specie nu reuşeşte să complice treburile în ceea ce priveşte sexul cu atât de mult umor involuntar, cum o face specia umană, cu tabuurile, convenţiile şi inversările bărbat-femeie, cu nevoile sale de putere şi dragoste, mereu în conflict. Am scris piesa pornind de la realităţile enunţate mai devreme. Sper, ca râzând împreună de o parte dintre absurdităţile comediei sexuale umane, să ne putem relaxa cu toţii ceva mai mult pe această temă. La urma urmelor, aşa cum a spus Lordul Chesterfield: «Plăcerea este trecătoare, costul este exorbitant, iar poziţia este ridicolă». Totuşi, nu aş vota pentru abolirea sexului. Chiar face viaţa mai interesantă, şi… ce s-ar face un dramaturg fără el?”…
Dl Griffin (Doru Ana), un director apreciat în afaceri, şi soţia sa (Adriana Şchiopu), o amfitrioană graţioasă, nu acceptă eşecul în niciun domeniu al vieţii lor, prin urmare, atunci când apare o problemă în dormitor, ei aplică tehnica sex-terapeutică a doctorului Baumgartner. Această „reţetă” îi duce în situaţii pline de haz, în care îi antrenează şi pe administratorul blocului (Florin Călinescu), pe hoţul venit să-i jefuiască (Sorin Medeleni) şi pe Luise, sora doamnei Griffin (Andreea Grămoşteanu).
Comedia „My Husband’s Wild Desires” (titlul original al piesei) a avut un debut strălucit în Statele Unite ale Americii, la Buffalo Studio Arena Theatre. A înregistrat de asemenea, un succes imens la Paris, Rio de Janeiro, Montreal, Atena, Buenos Aires, Copenhaga, Anvers, Capetown, Malmo şi în multe alte oraşe de pe toate meridianele. La Buenos Aires spectacolul a câştigat Premiul Carlos pentru Cea mai bună comedie.
Îngropaţi-mă pe după plintă
Este unul dintre primele noi trei spectacole ruseşti ale actualei stagiuni a Teatrului Bulandra, dramatizare de genialul regizor Yuriy Kordonskiy a romanului omonim de Pavel Sanaev. Kordonskiy a mai montat pe scena aceluiaşi teatru „Unchiul Vanea”, „Sorry”, „Crimă şi pedeapsă”. Pavel Sanaev este un apreciat scriitor, scenarist şi regizor de film, care aparţine noii generaţii. Apariţia sa pe scena literară nu a trecut neobservată, fiind trecut pe lista „Russian Book Prize”. Piesa vorbeşte despre memorie, e o întoarcere în timp, oglindind traumele copilăriei, rememorând anii ’80 ai Rusiei comuniste. Este povestea unei copilării marcate de absurditatea lumii adulţilor, cu o doză serioasă de umor şi poezie, într-un amplu registru de emoţii.
„Îngropaţi-mă pe după plintă” este o cronică în miniatură despre dragostea unui copil (Saşa Saveliev) de 9 ani pentru mama lui, despre obstacolele pe care trebuie să le depăşească pentru a putea fi alături de ea, despre sentimente ce nu pot fi înăbuşite şi despre nevoia de dragoste a unei fiinţe umane prinsă într-un conflict nimicitor între cele două puncte cardinale ale Universului său: Mama şi Bunica.
În rolurile principale, Mariana Mihuţ şi Marian Râlea. Alături de ei, Andreea Bibiri, Claudiu Stănescu, Valentin Popescu, Marius Florea Vizante, Profira Serafim. Scenografia: Nina Brumuşilă. Lighting design: John Carr.
Muzică: George Marcu. Traducerea. Maşa Dinescu. Avanpremiera în 12 ianuarie, iar premiera în 14 ianuarie, la Sala Izvor a Teatrului Bulandra.
Pisica albastră
Pisica albastră
Este prima premieră teatrală a anului la Sibiu. One woman show-ul „Pisica albastră” este realizat din mai multe episoade narative ce se împletesc cu nouă momente muzicale, în care actriţa interpretează live cântece din repertoriul unor cântăreţi celebri ca Enrico Caruso, Edith Piaf, Jacques Brel, Elvis Presley, Dalida, Ella Fitzgerald, Janis Joplin, Yves Montand, Mahalya Jackson şi Miles Davis.
O piesă seducătoare despre viaţa unei fetiţe crescute la circ după ce este părăsită de părinţi şi a cărei existenţă devine un imens spectacol. Având la bază un text original scris de actorul şi poetul Emil Cătălin Neghină, „Pisica albastră” aduce un omagiu artistului în general pentru sacrificiul şi dedicaţia faţă de munca sa. „Pisica albastră” e o fantasmă ludică în care conflictul este suspendat şi înlocuit de o acumulare de gesturi şi de tandreţe. Personajul feminin ce întrupează în circ pisica albastră face o investigare intrinsecă, un fel de recuperare de sine, joc plin de primejdii, în care are ca reper un punct fix la orizontul fiinţei, un punct îndepărtat, un fel de „acasă” interior şi plin de linişte, ca un ţărm neatins vreodată dar visat de un surâs, de o batistă, de un fel de plutire peste ape abisale. Piesa se constituie ca o confesiune cu momente de profunzime şi forţă, transpuse dinamic şi emoţionant pe scenă de actriţa Gabriela Neagu. Aceasta declară că îşi doreşte ca spectacolul să emoţioneze, să scoată publicul din realitatea chinuitoare şi să aducă o stare de bine.
Fiecare reprezentaţie va fi urmată de o expoziţie cu fotografii realizată de Cătălin Neghină şi conţinând momente din spectacol.
Regia este semnată de Mona Marian. „Personajul feminin se identifică cu bunica sa care o terorizează şi cu clovnul Pierrot pe care îl iubeşte, realizând astfel un fel de punte între ceea ce iubeşte şi ceea ce urăşte, între ceea ce detestă şi ceea ce admiră, o punte între ţărmuri interioare dislocate aduse prin intenţie la lumina revelaţiei de sine.”
Gabriela Neagu este o actriţă specială, cu o imagine privilegiată de femeie fragilă, cu o energie debordantă, cu o interpretare nuanţată tragic, comic-clovnească şi cu o voce remarcabilă pe care o pune în valoare prin muzica aleasă de ea şi cântată live. Întâlnirea sa cu textul lui Cătălin Neghină este tonifiantă pentru amândoi, realizându-se astfel o descărcare de talente şi energie ce luminează, într-un fel privilegiat, realitatea noastră cea de toate zilele.
Actriţa Gabriela Neagu mărturisea: „Spectacolul s-a născut din pasiune, dăruire şi bucuria de a împărtăşi. Gândul călăuzitor care m-a însoţit în selecţia pieselor muzicale a fost acela de a aduce în prim plan interpreţi marcaţi de destine zbuciumate şi a reda prin acestea o parte din tribulaţiile lor”.
Avalanşa, o piesă halucinantă şi provocatoare
Piesa dramaturgului turc Tuncer Cücenoğlu este o metaforă amară a căutării libertăţii, un strigăt de speranţă, o ficţiune unde asemănările cu regimurile totalitare nu sunt câtuşi de puţin întâmplătoare. Aflat sub ameninţarea unei avalanşe uriaşe, un sat din estul Anatoliei, înconjurat de munţi trăieşte nouă luni pe an, îngheţat într-o tăcere de moarte, pe care reguli aspre o impun pentru supravieţuirea comunităţii. Femeile trebuie să-şi programeze naşterile în celelalte trei luni pentru că strigătele facerii şi cele ale nou-născutului riscă să provoace avalanşa. Încremeniţi de secole sub legea fricii menită să-i reducă la tăcere, sătenii vorbesc în şoaptă şi-şi reprimă orice sentiment. Doar unul singur are curajul să rostească Nu! Nu avalanşei, nu tradiţiilor barbare.
Asociat cu underground-ul, catalogat drept avangardist şi iconoclast, controversat, dar cu mii de fani în toate oraşele, Radu Afrim a montat acum acest halucinant şi provocator spectacol care i-ar putea surprinde pe mulţi. „Autorul a scris o piesă despre o avalanşă. Eu am făcut un spectacol despre o frică. Frica precum un animal hidos, surd, fără urechi. Care cântă la o cobză mută. O femeie gravidă dansează frenetic pe muzica mută.”
Ilinca Tomoroveanu şi Constantin Cojocaru în Avalanşa
Scenografia îi aparţine Iulianei Vâlsan. Asistenţi regie, Ana Maria Gavrilescu, Vlad Stănescu. Din distribuţie: Ilinca Tomoroveanu, Constantin Cojocaru, Marius Manole, Ana Ciontea, Mircea Rusu, Aristiţa Diamandi, Vitalie Bichir, Rodica Ionescu ş.a. Spectacolele au loc în 12, 20, 21 ianuarie, la TNB.
Hazard, un concept inedit
Este primul recital de magie din repertoriul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” şi cea mai recentă premieră, realizată în colaborare cu Teatrul de Magie.
„Hazard” propune un concept inedit de spectacol, în care magia se întâlneşte cu arta lirică, pentru a da naştere unei poveşti despre rolul frumosului în cunoaşterea de sine. Firul poveştii este dat de drumul pe care îl parcurge personajul masculin spre lumea artelor, purtat spre aceasta de muzele – protectoare şi ilustrează ideea de iluzionism teatral lansată de Andrei Teaşcă, fondator al Teatrului de Magie. Costumele sunt semnate de Oana Botez, decorurile îi aparţin lui Tudor Creţu. Dirijorul Lucian Vlădescu se află la pupitrul Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”.
Nevestele vesele din Windsor
Regizorul Alexandru Tocilescu creează un musical de excepţie, un spectacol proaspăt şi actual, o comedie muzicală care reinventează universul lui Shakespeare, pe muzica lui Nicu Alifantis, a cărui premieră are loc astăzi, pe scena Teatrului Metropolis. O piesă cu muzică live care reuneşte unele dintre cele mai importante nume ale teatrului şi muzicii româneşti: Lucian Iancu, George Ivaşcu, Adriana Trandafir, Ion Grosu, Mariana Dănescu, Crina Mureşan, Mihai Niţă, Victor Apetrei / Mihai Stănescu, Gelu Niţu, Şerban Celea ş.a.
Aranjamente orchestrale, Nicu Alifantis & Byron, aranjamente vocale, Virgil Ianţu, pregătire vocală & coordonatori repetiţii: Irina Sârbu & Monica Ciuta.
