Avem sau nu Guvern? Sigur n-avem viziune!

Ce părea a sta mereu sub semnul întrebării s-a lămurit mult mai repede decât credeam. Traian Băsescu şi-a înghiţit cuvintele şi ameninţările şi l-a numit pe Victor Ponta fără să facă nazuri. E drept că l-a păcălit să semneze un protocol de tot râsul. Şi pentru el, şi pentru Vicror Ponta, chiar şi pentru Crin Antonescu, cel care se scutură zgribulit de parcă ar vrea să scape de urmele acelei vizite penibile. Un prieten furios m-a sunat şi a început să mă convingă că totul a fost un blat. Şi cu UDMR-ul, şi cu Băsescu cu care începuseră negocierile din septembrie, şi cu PDL-ul, chiar şi cu caricatura aia politică numită Dan Diaconescu. Au bătut palma şi cu PPDD ca să-i ajute să strecorare în parlament câţiva buni de balamuc sau chiar de puşcărie. Asta în vreme ce noi făceam gălăgie, strigam dreptate şi debarcare şi ne imaginam că după alegeri va începe decontul acestori anni de dezmăţ, tupeu şi jaf.

Să revenim la guvern. S-a încropit mai repede decât credeam. Nu din cauza faptului că experţii erau cunoscuţi şi se detaşau de la o poştă. Nici vorbă! Echipa a fost alcătuită cu suficientă lejeritate pentru că în acest moment în USL nimeni nu mai suflă în faţa lui Crin Antonescu şi a lui Victor Ponta. Ce zic cei doi devine hotărâre şi are valoarea unui document de partid. Aşa a fost posibil să ne trezim cu super-găselniţele de la mediu, ape şi păduri, de la industrie şi energie, de la finanţe şi buget sau de la marile proiecte. Atâtea grupuri s-au bătut pentru un post în guvern, atâtea posturi de ministru au fost inventate. Gata! Nenorocirea a venit de la altceva. De la bani. Nu de la banii lor, ci de la banii publici. Cine de ce bani răspunde? Liberalii s-au simţit traşi pe sfoară. Adică au descoperit că primesc conducerea unor ministere egale cu nişte găoci colorate. Şi au ameninţat cu retragerea din guvern şi cu susţinerea acestuia din Opoziţie. S-a ajuns la o situaţie de un comic cumplit. Câştigătorii detaşaţi ai alegerilor din 9 decembrie se certau pe bani înainte să-i aibă. De fapt, împărţirea ministerelor a declanşat relansarea negocierii politice. De unde ajungem la o altă concluzie. Protocolul politic al USL-ului nu-i decât un cadru general de colaborare politică. Nu un document detaliat care să reglementeze relaţiile dintre partide. Colaborarea între cele trei-patru forţe politice din USL n-a fost negociată pe îndelete. A fost încropită. Ca şi la fostele aliante. Din cauza aceloraşi negocieri pe genunchi s-a dus guvernul Ciorbea, din cauza unor înţelegeri fuşerite au apărut toate tensiunile din Alianţa D.A. Absenţa unor specialişti în negocierea de colaborare se vede şi acum. Şi încropeala documentelor pe care stă USL ar putea duce la tensiuni şi sciziuni mult mai rapid decât ne-am aştepta.

Se grăbeşte USL-ul să guverneze? Parcă îşi face doar planuri de bani şi nu se înghesuie la muncă. La care muncă? Şi la care proiect de ţară? Mărturisesc că proiectul lansat în toamnă de USL, bogat în tot felul de idei, iniţiative, măsuri şi promisiuni, era lipsit de ceva elementar. Nu avea nici o viziune. Sau era una capro-varzistă. Adică liberal-socialista. O protecţie socială cerută de socialişti şi încredinţată atunci şi acum unei doamne de la liberali, trimisă să facă pe socialista la Ministerul Muncii. Şi cu economia ce facem? Care este perspectiva de relansare a unei economii răcite? O reporneşte Varujan Vosganian? Bancurile şi umorul armenesc nu sporesc exporturile! Ce facem cu resursele? Ne luptăm cu investitorii ca să continuăm acelaşi proces de vămuire a acestora pentru tot felul de aprobări? Sau avem o strategie de valorificare a resurselor minerale şi a energiei? Anulăm tot ce-au mişculat ceilalţi şi aducem noi clienţi? Sau înţelegem că energia, resursele minerale şi producţia de alimente sunt noile priorităţi ale planetei. Şi România, într-un efort de adaptare, nu mai vinde aur şi cupru, gaze de şist, petrol şi alte minerale şi materii prime, ci începe să le exploateze ea însăşi. Asta ar fi o viziune asupra lucrurilor. O gândire ceva mai largă, adaptată la situaţia mondială, ar genera câteva linii directoare şi ar face din politica guvernului Ponta o desfăşurare pe termen lung, nu un hei-rup politico-economic, din care fiecare îşi trage ciubucul.

Programul de guvernare e plin de măsuri, idei, promisiuni, dar şi de puncte discutabile. Lipseşte un singur lucru. O viziune pentru o operaţiune de redresare a României.