Avertismentul lui Geoană. ”Trebuie să ne pregătim!”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă, la Constanţa, că trebuie să ne pregătim pentru încă cel puţin câţiva ani de o relaţie tensionată cu Federaţia Rusă, dar a subliniat că o Rusie mai agresivă înseamnă o Alianţă Nord-Atlantică mai pregătită să descurajeze această situaţie.

În contextul alegerilor prezidenţiale din Rusia, care se desfăşoară în perioada 15 – 17 martie, Mircea Geoană a fost întrebat ce înseamnă câştigarea unui nou mandat de către Vladimir Putin.

„Dacă cineva crede că aceste alegeri sunt alegeri într-o lume democratică, este evident că nu este cazul. Este continuarea acestui regim politic la Moscova şi, din păcate, nu vedem o schimbare de abordare nici în Ucraina, nici faţă de Occident, nici faţă de NATO. Aşa că trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile cel puţin pentru o relaţie tensionată, NATO îşi face datoria, ne protejăm teritoriul şi aliaţii, ne luăm măsuri în consecinţă. O Rusie mai agresivă înseamnă un NATO mai pregătit să descurajeze această agresivitate”, a declarat Mircea Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, s-a aflat sâmbătă la Constanţa, unde a avut o întâlnire, în incinta Portului Constanţa, cu operatori din cadrul Constanţa Port Business Association şi şi-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

42 de Comentarii

  1. Altceva decăt sa plătim taxă pe prostia voastră mai trebuie? Să ne vaccinăm nu trebuie? Trebuia daca nu era Putin…

  2. asta nu se uita in oglinda ? el si natu ,sint mumii !
    sa bage frica in oameni ,ca asa sint mai usor de manipulat.
    vai de ro ,a ajuns tabara militara ,iar ei sluji in UE.

  3. Cica sa ne pregatim de parca tot romanul s-a pus de comun acord sa semneze Greendeal si sa renunte la industrializare sa fie bruxelez. Nici gand alesii romani, sau o minoritate progresista PNL-USR au semnat PNRR cum au semnat tarile invise capitularea dupa Al Doilea Razboi Mondial, s-au predat au acceptat termenii invingatorilor puct cu punct fara clipire si fara nici o conditie. Au acceptat tot.

    S-a trezit si Pr0stanacul cu „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO” că aceste alegeri sunt alegeri într-o lume democratică, este evident cà nu este așa.
    La democraci vine Ambasada ordona „comasarea” si cum oridinele nu se discuta, peste noapte s-a infiintat partidul stat comasat. Batalia pentru viitor e casigata inainte sa inceapa. Viitorul cui, nu se stie. O fi cu slava

  4. Aaaa …Mircea Geoană,vezi că eu nu am chef sa mor sau sa.mi trimit copii la lupta sau sa ramana mutilați ca sa va apărăm vouă 34 de ani de tratamentele antiumane ,imigrația, sărăcia ,hoțiile și crimele.Din partea mea Rușii ar trebui sa vina sa va elimine dar cum voi santeti o prelungire a brațului Comunismului rus am dubii și tot noi vom fi buni de plată.Aste.s afacerile voastre intre comuniști,românii disprețuiesc comunismul am văzut de ce santeti in stare bestiilor.

  5. Un ipocrit si un Idiot cu mult Tupeu – Caracteristica forte a politicianului mioritic .
    Am devenit un consumator feroce de lamai . Cata greata ……….pot provoca parvenitii astia .

  6. „… trebuie să ne pregătim pentru încă câţiva ani de zile cel puţin pentru o relaţie tensionată …” !! He he ! Prostanacu’ e optimist … adica vrea sa spuna ca in opinia sa NATO mai rezista citiva ani !! … Ps : a aparut prima victima a delirului pulifriciului din Franta, Macron si aberatiile sale cu „Rusii ataca si ocupa Europa” ! Politia franceza a arestat un nene, clar cum spun francezii „à coté de la plaque”, autodefinit ca „survivaliste” (supravietuitor), care avea in casa 56 de dispozitive explozive !!

  7. Aiureli ..gîfîieli și transpirație puturosă pentru justificarea existenței sale ..și a mafiei teroriste din care face parte.

  8. Ce ar fi sa ne pregătim pentru o relație normala, în condiții de pace, cu Federația Rusa? Matale nu ai alta treaba decât sa te plimbi prin tara so sa bați câmpii? Hai, pleacă, lasa-ne în truda noastră. Tara nu are nevoie de păcălici ca tine.

  9. In Rusia nu sunt alegeri democratice fiindca Vladimir Putin ar fi votat pe bune de 80 la suta din rusi….Democratice sunt atunci cand opozantul lui Putin castiga cu 20 la suta…Prostanacul Geoana de ieri este azi mult mai prostanac.

  10. Mai Geoana, mai belicosule, rusii vot veni la Prut si vor plasa acolo 20 de Scuturi antiracheta mai mari ca Deveselu..Ce va face NATO??..

    Mai Geoana mai prostanacule, nu e mai simplu sa retragi tu NATO la linia Berlin cum vrea Putin, iar Rusia sa amplaseze Scuturile rusesti antiracheta mai la Est, mai la Nipru?

  11. Rușii vor ataca ,așa au făcut și în Ukraina ,spuneau că nu ataca și în schimb trimiteau soldați și logistică in apropierea granițelor 😁.Să vina!

  12. Pentru ce ne pregătim ? O nuntă, un botez sau o înmormântare ? Cu ăsta știm ce ne așteaptă , înmormântăm România cât ai zice ”Gioană” ! După pleiada: tătucu Iliescu, ”învinsul (de sistem) Constantinescu, turnătorul Băsescu și nu în ultimul rând Iohannis ”cel voievodalȚ (atât de voievodal încât pare că rupt din cărțile de istorie – undeva prin evul mediu timpuriu – nu prea știm multe despre ăia de atunci , așa cum nu știm nici ce a realizat ultimul VODĂ – Iohannis), dar revin , după această pleiadă , dacă ne vom procopsi cu unul ca Gioană atunci cei care mai suntem încă pe aici ne pregătim de stingerea luminii la propriu.

  13. PROSTII !
    GERMANIA in curs de DE-INDUSTRIALIZARE,
    din instinct CAPITALIST (NATIONAL ->NAZI 😉 ) se va uni cu RUSSIA pentru a supravietui
    energetic si din punct de vederea al materiilor prime (un fel de surogat la „LEBENSRAUM” -benign-passiv)
    in plus prin RUSSIA, GERMANIA va avea acces la INTREAGA piata de desfacere a BRICS-ului 😀

    Daca ar chiar fi sa avem RAZBOI cu RUSII nu e pentru ca nemtii isi doresc ECONOMIC lipsa RUSSIEI din ecuatia CAPITALISTA PROPRIE 😐
    ci pentru ca ar fi o PIERDERE colossala pentru USA, o pace si win-win economic intre rusi si nemti 🙂
    -> de facto USA pierzand GERMANIA RUSSIEI …pierde INTREAGA EUROPA ! 😐

    USA e interesata sa zdrobeasca ca sigur CONCURENT ECONOMIC: EUROPA via unui razboi cu rusii,
    NU RUSSIA vrea distrugerea UE ca partener de afaceri si dezvoltare a Europei ! GERMANIA+RUSSIA=LOVE de aceea
    groaza yankeie si distrugerea NORSSTREAM ! Nemtii se imbogateau maiiute decat yankeii … 😉

    Acum intre noi (spura-dotatii) fie vorba … 😛
    cum ar putea conduce RUSSIA EUROPA … daca URSS-ul n-a putut conduce „cu mana de fier” (vezi ungurii si cehoslovacii + revolutiile lor) Tarile Pactului de la Varsovia ?

    Cum deci ar putea conduce RUSSIA EUROPA daca PRIN ABSURD, exceptie de la propaganda americana, ar cuceri rusii prin legaturi economice de INTERDEPENDENTA(!) … EUROPA ?

    USA se duce buuuh si e credibil ca in agonia mortii imperiale isi va ucide aliatii ! Mizand pe-o carte anti-istorica ! vezi doar urmarile exoloziei NORDSTREAM-ului 😀 !

    IQ=?
    😉

    (sper ca nu jigensc pe nimeni prin cugetatele de mai sus …DIMPOTIVA vreau contra-argumente logice !)
    DOLLAR-ul moare si el … prea mare datoria interna a tarii care-l emite si „GARANTEAZA” 😛

  14. Pe dolari oamenii vor ajunge sa calce pe ei fara ca cineva sa se mai aplece macar sa mai ridice de jos un singur dolar. Si frunzele uscata cazute toamna din copaci vor fi mai valoroase decat dolarii. Cine e destept si are bani la saltea sau in banci isi cumpara aur si argint. Cine nu, se va sterge efectiv la fund cu ei. Aliluia.

  15. Tu vezi PADUREA
    printre … copaci ! 🙂

    (majoritatea sunt prinsi prin „detalii” in sisteme proagandistic construite TAMAN pentru a induce in erroare !
    „NU VAD PADUREA DIN CAUZA COPAICILOR ! IQ=? 😉 😛 )

    SHALOM !❤️

  16. Prosta.nacule,dar pentru Pace când începem sa ne pregătim?

  17. Dupa ocupatia germana, a venit ocupatia sovietica. URSS s-a restras din Europa de est si a disparut intre timp. Si tot intre timp a avansat din vest o alta ocupatie.
    Al de Constantinescu, Iliescu, Basescu si Iohannis s-au predat cu arme si bagaje.

  18. @ Probabil că ar putea fi întrebat Mircea Geoană dacă i-ar fi ”oferit”, pentru susținere, conducerea FRF lui Mircea Lucescu, pe care l-a avut și invitat, aflat și într-o campanie de imagine vizibilă, Burleanu ”văitându-se” că nu se mai exprimă candidați pentru funcția de la FRF, ?

  19. Asta seamana, parca ar fi frati cu alt pui de Satana ce umbla cu mpndializarea unipolara-n cioc.

  20. Păi normal că trebuie să vă pregătiţi! După ce aţi agitat fiara şi-aţi băgat băţu’ prin gard la ce vă aşteptaţi? Şi mă rog de ce „să ne pregătim”? L-am agitat noi pe Putin? Voi l-aţi agitat, voi să vă pregătiţi!

  21. Abia astept sa iesi din NATO si sa pleci. Unul mai plangacios si mai silnic ca tine nu am vazut vreodata. Nu ai creat nici-o relatie de lucru cu nimeni, ai stat ca un cretin izolat si ai tot vomat de pe la romani adunate pe nemestecatelea. Esti un copy-paste pana si in NATO.

  22. E o ușoară intimidare subliminal pentru a forța cetățenii la alegerea pe continuitate a aceeași gloate, ba prostănacule? Țin să îți dau un scuipat direct in mecla dar în scris, mincinosule, Putin mai are maximum 4 ani între cei vii, de usucă pe picioare, îi e frica și de umbra lui, nu a ieșit la vot în mulțime! Așa că, planul militar proiectat înainte de 2004 de când am aflat eu, trebuia pus în practica în 2023-2024 și nu în așteptarea îmbrățișărilor aprobate de clanuri între clanuri! Că România o va duce din ce in ce mai greu, e strict tot din cauza hotărârilor voastre criminale, nenorociților ce sunteți.

  23. La ora actuală ucraineni prezintă pentru noi un pericol mai mare din foarte multe puncte de vedere, decât îl prezintă rușii

  24. Sa ne pregatim de campania electorala, ca de altceva de ce…
    Geoana a dat startul la butaforia politruca

  25. Asta este atat de prostanac incat crede ca SUA va numi peste cativa ani unul CIA la conducerea Rusiei ? E invers, Putin numeste pe toti presedintii SUA, ati vazut ce senil a numit, care a cheltuit sute de miliarde sa dea ukranilor arme sa se bombardeze singuri. Prostia sta cu presedintele SUA la masa. Si Gionel a fost pe acolo, sa ia lumina neagra. Pe viitor, Putin o numeste presedinte pe Michelle Obama, ca sa desfiinteze SUA !

  26. „Dacă cineva crede că aceste alegeri sunt alegeri într-o lume democratică, este evident că nu este cazul.” – Cine a zis că Rusia este democratică? Și de ce trebuie să fie Rusia democratică? Ați încercat și-n Afganistan 20 de ani și v-au gonit ‘barbarii cu șlapi’… E loc sub soare pentru fiecare națiune, fie democratică sau nu.

  27. Chiar pana acolo a-ti ajuns sa scoateti opiniile cititorilor dupa ce aparusera ? Ce fel de salariati corecti sinteti daca procedati in felul asta ?

  28. Meeey Joiană, ai avut o întîlnire în incinta Portului Constanţa cu mafioții din cadrul Constanţa Port Business Association, şi ți-ai lansat cartea ‘lii? Pregătește-te să dispari, politic vorovind!
    https://www.cotidianul.ro/5-motive-pentru-a-nu-primi-ucraina-in-nato/
    Stephen M. Walt, profesor de relații internațioale la Harvard University, pentru Foreign Policy:
    „…
    2.Nu este limpede dacă NATO și-ar onora angajamentul din Articolul 5. Articolul V al Tratatului Nord-Atlantic nu este un declanșator care îi obligă pe membri să plece la luptă, dacă un alt membru este atacat. La insistența SUA, Articolul V îi obliga pe membrii NATO să privească orice atac asupra unui aliat ca un atac asupra tuturor și apoi ”să acționeze așa cum crede că este necesar”. Însă această clauză a fost interpretată ca un angajament de a apăra un stat membru care este atacat, pentru că inacțiunea în cazul unui asemenea atac ar pune sub semnul întrebării alianța ca întreg. […]
    3. Apartenența la NATO nu este un scut magic.[…] Iar asta înseamnă ca actualii membri NATO trebuie să se gândească care sunt interesele lor vitale și care sunt țările pentru care ar lupta cu adevărat să le apere. Iar asta ne duce înapoi la punctul (2).”

  29. Cine mai este si habarnistul asta care a pierdut alegerile in bratele „Mihaelei deragostea mea”parjolit de Basescu cu flacara violet in ciuda protectiei oferite de magul Manolea si care a fost caracterizat de Iliescu drept prostanac. Ne da asta noua averismente? Marioneta asta? Ce stie Tandarica asta, sau poate Buratino sau poate Pinocchio despre ce fac cei care trag sforile? Nu va mai luati dupa toate papusile de lemn, priviti doar la ce pun la cale papusarii si dati cu ei de pamant! Sa se intoarca de unde au venit.

  30. Secretarul adjunct NATO Mirciulică Geoană a fost trimis să transmită ordinul USA ca operatori din cadrul Constanţa Port Business Association să favorizeze tranzacțiile Ucrainei prin Portul Constanța și la nu pună întrebări sau controale pe ce se mișcă.

  31. Cine mai este si habarnistul asta care a pierdut alegerile in bratele „Mihaelei deragostea mea”parjolit de Basescu cu flacara violet in ciuda protectiei oferite de magul Manolea si care a fost caracterizat de Iliescu drept prostanac. Ne da asta noua averismente? Marioneta asta? Ce stie Tandarica asta, sau poate Buratino sau poate Pinocchio despre ce fac cei care trag sforile? Nu va mai luati dupa toate papusile de lemn, priviti doar la ce pun la cale papusarii si dati cu ei de pamant! Sa se intoarca de unde au venit.

  32. Cine mai este si habarnistul asta care a pierdut alegerile in bratele „Mihaelei deragostea mea”, parjolit de Basescu cu flacara violet in ciuda protectiei oferite de magul Manolea si care a fost caracterizat de Iliescu drept prostanac. Ne da asta noua avertismente? Marioneta asta? Ce stie Tandarica asta, sau poate Buratino sau poate Pinocchio despre ce fac cei care trag sforile? Nu va mai luati dupa toate papusile de lemn, priviti doar la ce pun la cale papusarii si dati cu ei de pamant! Sa se intoarca de unde au venit.

  33. @Paulian Ionescu : scrie si tu ce le place si pentru ce își iau argintii …. si atunci îți publica opinia.
    Cel puțin 2 care comentează, unul zis Elena sub „acoperire”, sunt din redacția Cotidianul. Clar?

  34. Gionel n-a aflat inca-ca Rusia se intinde pe 11 fusuri orare ? Se pare ca marimea nu mai conteaza.

  35. Si daca s-ar face pace soarta Europei este pecetluita, daca nu era inca dinainte cu multi ani.

    Europa nu mai valoreaza aprope nimica, multumita unor lideri de carton ca Geoana sau Macron

  36. @ mishteaux: 16 mart. 2024 la 16:30
    Are mult sens tot ceea ce spui. Dar din pacate nu se va realiza din cauza lasitatii nemtilor care au fost dresati dupa WWII pana la depersonalizare. Mai curand oligarhiile germane vor muta toata productia in SUA lasandu-si tara in mizerie si promiscuitate de dragul profiturilor personale. La fel ca si in Romania, nici in Germania elitele nu mai dau dovada de patriotism, lacomia este la loc de cinste!

  37. Buei joiană Prostănace, tu sa te pregatești, să te speli pă dinți, că vei lua mult ue, in limba romani bule ando mui.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.