Avertismentul OMS: ”Încă nu am ajuns aici”

Directorul general al OMS avertizat asupra tentaţiei de a crede în mod prematur că faza emergentă a pandemiei s-a terminat, pentru că…

De (C.T.)
Avertismentul OMS: ”Încă nu am ajuns aici”

Directorul general al OMS avertizat asupra tentaţiei de a crede în mod prematur că faza emergentă a pandemiei s-a terminat, pentru că…

Relaxarea strategiilor de combatere a pandemiei COVID-19 continuă să creeze condiţii ideale pentru apariţia unor noi variante ale coronavirusului SARS-CoV-2 potenţial mai mortale, deşi circa 90% din populaţie a dobândit o formă de imunitate, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, citat de agențiile de presă străine.

Scăderea vigilenţei lasă uşa deschisă apariţiei unei noi variante susceptibile să se răspândească rapid şi să înlocuiască varianta Omicron, dominantă în prezent, a precizat Tedros la o conferinţă de presă.

”OMS estimează că cel puţin 90% din populaţia mondială are la ora actuală o anumită formă de imunitate în faţa virusului SARS-CoV-2, datorită unei infecţii anterioare sau a vaccinării”, a anunţat directorul OMS.

Cu toate acestea, el avertizat asupra tentaţiei de a crede în mod prematur că faza emergentă a pandemiei s-a terminat, pentru că ”încă nu am ajuns aici”, iar ”lacunele de monitorizare, testare, secvenţiere şi vaccinare continuă să creeze condiţiile ideale pentru apariţia unei noi variante de îngrijorare care ar putea cauza o mortalitate semnificativă”.

Varianta Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, declarată ”variantă de îngrijorare” cu un an în urmă, s-a răspândit între timp în lumea întreagă, dovedindu-se a fi mai contagioasă decât predecesoarea sa, Delta, chiar dacă a provocat relativ mai puţine decese.

Potrivit directorului OMS, în prezent circulă peste 500 de subvariante de Omicron, toate foarte contagioase şi care prezintă mutaţii ce le permit să ocolească mai uşor barierele imunitare.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. O reprezentanta de la Pfizer zicea in 2009, la o intrunire la OMS, ca frica face vinzare buna „Angst sells”. Iar OMS e astazi plina de fost, viitori sau actuali consultanti de la diverse firme din marea industrie numita BigPharma!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.