Proiectele de lege care vizează modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală au primit marţi avize negative, cu unanimitate de voturi, la Comisia juridică din Senat.
Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc a propus respingerea proiectelor, fără dezbatere.
„Poate că la un an şi jumătate după introducerea noilor Coduri cei care lucrează cu aceste instrumente simt nevoia unor modificări, dar la modul în care vin modificări în Parlament, propuneri legislative ale colegilor mai mult sau mai puţin în cunoştinţă de cauză, ci doar pentru faptul că, mă rog, mai primesc ei câte o sugestie de la cunoscuţi, eu nu cred că e în regulă”, a spus Boboc.
La începutul lunii mai, DNA susținea într-un punct de vedere că adoptarea unei propuneri legislative de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală, iniţiată de mai mulţi parlamentari, ar diminua eficienţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi ar afecta în mod sever statutul procurorilor.