Avocatul de succes Doru Cătălin Boştină a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare pentru fals în înscrisuri. Avocatul a convins un notar să autentifice în fals un act prin care fosta sa soţie ar fi cedat fundaţiei conduse de Boştină toate drepturile asupra unui imobil.
Alături de Boştină a mai fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual şi notarul care a vizat actele. Casa de avocatură „Boştină şi Asociaţii”, una dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară este renumită pentru contractele încheiate pe sume exorbitante cu instituţii cheie ale statului.
Firma de avocatură a reprezentat în instanţă printre altele Rafo Oneşti sau Ministerul Finanţelor Publice. În 2008, cifra de afaceri a firmei de avocatură se ridica la peste 16 milioane de euro. Reprezentanţii acesteia nu au dorit să comenteze pe marginea acestui subiect.