Avocatul Elenei Udrea, Marius Striblea, a comentat decizia DNA privind extinderea urmăriririi penale pe numele clientei sale în dosarul „Gala Bute”.
„Este bizar să acuzi pe cineva, printr-o singură declarație, mă refer aici la Nastasia, că ar fi luat o geantă cu bani în octombrie 2012, ca să finanțeze o campanie electorală de la jumătatea anului 2012. Doamna Udrea a dat o declarație în acest sens, unde a desființat toate aceste presupuneri, care, în opinia mea, sunt mai bizare decât în cazul Nastasia (…) În opinia mea, ultimul lucru pe care l-ar fi făcut cineva, presupunând că a luat mită, nu ar fi subvenționat campania electorală a unui partid în care nu a avut nicio miză persoana respectivă”, a declarat avocatul, a spus avocatul.
Răspunzând unei întrebări, avocatul Marius Striblea a precizat că nu se pune problema ca Elena Udrea să facă denunțuri.
În dosarul „Gala Bute”, Elena Udrea a fost acuzată inițial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și luare de mită. Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracțiuni de luare de mită.
Udrea a fost audiată miercuri de procurori la cererea sa, făcând o solicitare pentru a da mai multe detalii cu privire la acuzaţiile care i se aduc în dosarul Gala Bute.
Săptămâna trecută, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis prelungirea arestului preventiv.