Avocatul lui Radu Mazăre: „O colivie mică, peste una mai mare”

Radu Mazăre a cerut magistraților de la Instanța Supremă revocarea arestului preventiv în dosarul Polaris, întrucât măsura nu are sens, el fiind deja încarcerat după o condamnare definitivă în alt dosar. Potrivit avocatului, măsura e o colivie mică, forțată peste una mai mare.

„Astăzi (vineri, n.r.) s-a susținut de către parchet necesitatea menținerii măsurii preventive în dosarul Polaris pentru domnul Mazăre. Opinia noastră este că această măsură nu mai este utilă. Este de notorietate – domnul Radu Mazăre execută deja o pedeapsă privativă de libertate. Așa cum m-am exprimat și în sala de judecată, este vorba de o colivie mai mică care se încearcă a fi îndesată pe o colivie mai mare. Din punct de vedere juridic, nu are niciun fel de rațiune. Așteptăm verdictul evident există cale de atac pe care, dacă va fi nevoie, o vom exercita”, a declarat avocatul lui Radu Mazăre, Tiberius Bărbăcioru.

Potrivit avocatului, dacă instanța va revoca măsura arestului preventiv, este puțin probabil ca fostul primar al Constanței să fie mutat în alt penitenciar. În prezent, acesta se află la Rahova.

Prezent și el în sala de judecată, Radu Mazăre a cerut magistraților instanței supreme revocarea măsurii preventive: „Sunt de acord cu cele spuse de avocat și vă rog să-mi ridicați măsura arestului preventiv”.

„Solicităm să constatați că inculpatul se afla sub puterea mandatului, aceste temeiuri se mențin și acum, necesită verificare. Inculpatul s-a sustras de la cercetarea penală și la executarea pedepsei, solicităm să constatați caracterul legal și temeinic al măsurii preventive”, a spus procurorul.

Instanța a rămas în pronunțare.

Radu Mazăre a fost plasat inițial, în acest dosar, sub control judiciar, însă fostul edil a încălcat condiţiile şi a plecat în Madagascar, fiind emis ulterior mandat de arestare pe numele său.

Mazăre a fost condamnat, în primă instanţă, la 9 ani şi 10 luni ani de închisoare în dosarul „Polaris”
Însă fostul primar al Constanţei, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în alt dosar, cel al retrocedărilor, este deja încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

1 Comentariu

  1. La cum a distrus Constanta asta si Nicusor Constantinescu trebuiau taiati si pus sare.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.