Președintele Asociației România Dreaptă, Gheorghe Piperea, a trimis, duminică, o scrisoare către Vasile Blaga, Mihai Răzvan Ungureanu și Mihail Neamțu în care le cere schimbarea numelui Alianţei România Dreaptă pe care aceştia au constituit-o, punându-le în vedere că îi va da în judecată dacă refuză.
„Vă asigur că demersul meu este unul exclusiv civic, lipsit de orice valenţe politice. Vă asigur, de asemenea, că, în cazul în care refuzaţi schimbarea numelui alianței pe care o preconizați, acest demers civic va deveni unul juridic, cu toată forţa legii de partea sa”, se arată în scrisoarea adresată lui Blaga, Ungureanu, Neamţu, Macovei, Baconschi şi Valeriu Stoica.
Avocatul a declarat, duminică, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că se aşteaptă ca actualul conflict cu liderii Alianței „România Dreaptă” privind numele formațiunii să se tranșeze în instanță, întrucât nu crede aceștia vor renunța la denumire.
„Trebuie să schimbe denumirea pentru că este vorba, în primul rând, de un furt de identitate și apoi creează o confuzie. Lumea care mă cunoște, care cunoaște această asociație se pot gândi că dacă nu cumva facem parte din această alianță. Nu facem parte și nici n-am de gând să fac parte din această alianță. Nu am de gând să mă implic în acest fel în politică, în niciun caz în modul acesta clandestin. (…) Demersul meu este civic, nu are nicio legătura cu PR-ul pe care și-l fac domnii aceștia, chiar nu am nicio legătură cu politica lor. (…) Mă aștept ca acest conflict să se rezolve complicat. Mă aștept să nu renunțe la această denumire, probabil că este și prea târziu să renunțe la această denumire și mă aștept ca această chestiune să fie tranșată în instanță”, a susținut acesta.
El a precizat că nu a fost contactat de niciun copreședinte al acestei alianțe politice după ce a trimis scrisoarea deschisă în care le cere liderilor ARD să renunțe la denumirea formațiunii politice. Piperea a mai menționat că interesul său este eliminarea confuziei provocate.
„Am aflat din presă despre ce este vorba, de săptămâna trecută, când a ieșit pentru prima dată această idee, am sperat, dar speranțele mele au fost naive, am sperat că vor descoperi și că vor renunța. (…) Este o foarte mare eroare de strategie, cei care se ocupă de PR-ul acestei alianțe probabil că ar trebui să își dea demisia în secunda următoare. pe mine mă interesează să se elimine această confuzie”, a conchis Piperea.