Avocatul Piperea: Nucleara toamnei!

Avocatul Gheorghe Piperea citează joi o știre din presă conform căreia experţii FMI susţin că autorităţile din România au supraevaluat leul. Avocatul arată ce înseamnă acest lucru, „dacă e adevărat”.

„Nucleara toamnei, ca sa ma exprim in limbaj de talk-show, vine de la FMI – cica leul este supraapreciat, valorand, de fapt, cu 10% mai putin.
Mai pe șleau, expertii vietii de la FMI sustin ca raportul de schimb corect este de 1 euro = 5,2 lei, si NU de un euro = 4,75 lei.

Daca e adevarat, atunci :
(i) BNR minte cu nerusinare (ca de obicei), din ratiuni politice si de calmare a spiritelor inainte de alegerile prezidentiale; a mai facut asta in 2008 (un curs fals de 3,6 lei/euro a fost mentinut din octombrie 2008 pana dupa sarbatori; fix pe 5 ianuarie 2009 cursul a sarit la 4,2 lei/euro, declansand un blocaj de peste 4 luni pe piata interbancara, unde bancile nu se mai imprumutau intre ele, cu consecinta falimentelor din 2009-2010, a mizeriei de program Prima casa si a masurilor de austeritate inutila si malefica din mai 2010);
(ii) principalul troc facut in iulie de “Manole” Isarescu cu Tariceanu, Dancila si Johannis a fost: Isarescu primeste inca un mandat de 5 ani in fruntea bancii centrale “a Romaniei”, iar clasa politica primeste un curs fals al euro pana la desemnarea noului presedinte al Romaniei (si cica banca centrala nu face politica …); bine macar ca am scapat de Tariceanu, care s-a autodetonat punandu-si soarta in mainile neo-securistului Ponta si al batranului securist Manole;
(iii) toate celelate monede, inclusiv dolarul si francul elvetian, au cursuri mai mari decat cele afisate de BNR, intrucat aceste cursuri sunt ancorate in cursul euro-leu; volumul de lei necesari platii ratelor si facturilor exprimate sau consolidate in valuta ar urma sa fie, curand, mai mare cu cel putin 10% decat cel de azi, intrucat 10% este diferenta de evaluare a leului fata de euro “profetita” de FMI; ca sa evit comentariile negre la suflet ale prostilor fuduli, precizez ca nu numai ratele creditelor in chf vor creste, ci si facturile la utilitati (unde furnizorii impun deja un curs al euro cu mult mai mare decat cel afisat de BNR) si costul combustibilului (care include o acciza exprimata, in mod cat se poate de inteligent, in euro).

Apropo de “profeti” – banuiesc ca stiti teoria profetiei care se implineste prin simplul fapt ca este rostita. Daca “profetul” mai este si un expert de rahat care poarta ștampila FMI pe frunte, atunci “profetia” are si mai multe sanse sa se întâmple, pentru că investitorii si bancherii (a caror rationalitate se intinde pana la genunchiul broastei) se vor panica si vor vinde lei ca sa isi parcheze lichiditatile in euro, chf, aur. Si atunci, cursul se va alinia “natural” la nivelul “profetit”. Si atunci, imprumuturile in euro ale statului vor fi devenit mai scumpe cu 10%. Si abia atunci va fi (re)devenit “necesar” un imprumut de n-șpe mld euro de la … FMI. V-ati prins?

Consecinta – Câțu va veni si va lătra pe feisbuc că toate apocalipsele anunțate de el la fiecare 3 zile in ultimii 3 ani erau adevărate. Merită omul un post de ministru al finanțelor pentru un așa devotament, nu?

Amănuntul că in chestiunea cursului de schimb guvernul nu are nicio treaba, toată “competența” fiind la BNR, mai precis, la “Manole” Isarescu, nu va mai conta.

PS Asteptați-vă la valuri de ură bancară contra noii legi de înghețare a cursului la creditele în valută și contra noii legi de consolidare in lei a tuturor facturilor care acum se exprimă în valută dar, mai ales, la o campanie susținută de lobby contra lor. Eu, în schimb, nu mă aștept la nicio susținere din partea voastră. De altfel, la legea anti-cămătărie, variantă din vară, am primit un număr de cca 250 de semnături de susținere. De aceea a și fost retrasă”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8515 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. Nu ma pricep la chestii de finance, insa ce pot sa spun este ca am vrut sa-mi campar un aparat foto de pe amazon.de, si am cerut ca palta sa se faca in ron, de frica sa nu ma taxeze ING-ul la cursul valutar, surpriza a fost maxima, cursul socotit de Amazon pentru Romania era de 5,0429 ron la un euro?? Cursul ING era de 4,86 ron la un euro. Acum finantistii sa-si dea cu parerea. Eu am proceda practic, m-am ferit de „Fiu” si am dat de „Tatsu”!!!

    • Superb. Ma indoiesc ca amazon are cont de ron, deci tot ce ai facut a fost sa transformi ron in euro si invers, cu comisioanele aferente.

  2. Tocmai la timp vine nucleara toamnei urmată de creşteri de prețuri chiar înainte de alegerile parlamentare de la anul(pt mine alegerile prezidențiale sunt egale cu 0 ca importanță), unde psd nu va trece pragul de 5% mai ales dacă cursul leu euro se va mări, poate această nucleară a toamnei este minuțios pregătită în laboratoarele BNR-ului în strânsă legătură cu ambasadele.

  3. si dai si lupta pentru inflatie ca in „90, pe cand si caritasul si falimentul bancilor

  4. Eu va sustin domnule Piperea , macar citind cu atentie ce scrieti. „Miracolul FMI”si Ispravescu Mugurescu ( manole piaza rea ) mi-au atras si mie atentia inca de mult , de cand am auzit prima data de Robert McNamara si hotii FMI. De ce credeti dumneavoastra ca se tot amana trecerea la moneda Euro? Stiti de ce, pentru ca Ispravescu nu mai are cu ce jongla, manipula piata si cosul valutar si astfel Romanii vor fi spoliati mai greu , mai putin sau deloc prin matrapazlacurile financiare ale acestui hidos Mugurescu Ispravescu . Rog cetatenii sa evite imprumuturile la banci , daca se poate sa nu se imprumute deloc!

  5. Ce e asa de greu sa adopte moneda Euro in Romania? Cashul de lei exista si este evaluat zilnic. Poate ca sunt tipariti mai multi lei decat produce, poate , dar cursul Leu- Euro defineste grosier masa monedei ce trebuie inlocuita si ce inlocuieste. Nu au decat sa tipareasca Euro cati lei scot din piata . bine bine, or zice unii specialisti lu peste , nu -i asa simplu , ca e impactul , ca e …dracu. ba chiar e simplu dar ei vor sa faca sa para totul complicat pentru a influenta populatia si a o manipula. Aleg momentul cel mai potrivit astfel incat momentul trecerii la moneda Euro sa se realizeze cu o spoliere maxima a individului . In Germania nu a fost la fel? Ni ci nu au mai stat pe conversie , au luat eticheta de pe raftul cu marfa pe care scria pret 2 marci si au pus in locul ei una cu pret doi Euro. Haideti fratilor sa votam un guvern care trece instantaneu la Euro!Nu v-ati saturat de facturi cu curs pe ele si de slarii in lei cu contract in lei?

  6. D-le Baran problema nu este chiar asa simpla.
    Si eu ass vrea sa trecem maine la euro pentru ca am aveam avantaje si alt cuvant de spus in Europa.
    Avem zone care si maine ar putea trece la euro:Bucuresti,Brasov,Sibiu,Oradea,Alba,Timisoara,Cluj,Arad.
    Dar ce facem cu alte zone din Oltenia si Moldova care instantaneu ar intra in faliment.
    Observati ca sant zonele in care PSD detine puterea de 30 ani.

  7. @gabriel;Sa presupunem ca ai in buzunar 480 lei si primesti in locul lor nu 100 Euro, ci doar 80. Prin aceasta transformare reculezi un soc financiar pe care l-au reculat toti cand au trecut la Euro.Denominarea a fost tot o transformare ,s-a putut . Ce alegi , sa ai un soc acum sau sa stai in agonie mai multi ani , nestiind cand si nici daca vei apuca sfarsitul agoniei sau te va sfarsi pe tine agonia?SE POATE TRECE LA EURO CU MINIM SACRIFICIU DIN PARTEA POPULATIEI SI PIERDEREA VA FI MAI MICA ACUM DECAT PESTE ANI. Referitor la zonele mentionate , vad unde bati dar nu pricep de ce,pentru ca subiectul era altul.

  8. D-le Baran Gheorghe, va transmit cu mult respect va spun ca gresiti.
    Tari mult mai puternice decat Romania s-au facut praf, iar nivelul de trai s-a prabusit datorita trecerii la euro: Italia (stagflatie de 20 de ani), Grecia (faliment), Spania (somaj infiorator), Portugalia. Nici Franta nu se simte bine, ajungand aproape la 100% datorie din PIB si devenine din ce in ce mai putin competitiva in raport cu Germania.

    Intr-o economie slaba, avand aceleasi moneda cu Germania, deficitul de competitivitate nu se mai poate echilibra prin devalorizare. Piata locala e inundata cu produse din import, iar raportul dintre importuri/exporturi nu se poate echilibra prin devalorizare. Firmele din tarile slabe economic devin necompetitive (se finaneaza mai scump in euro decat cele din tarile puternice), trag obloanele si lasa in urma somerii. In ani, dezechilibrele devin insurmontabile, iar tara o ia in directia Greciei/Italiei spre datorie nesustenabila si faliment.
    Moneda locala e aboslut necesara in economiile slabe, pentru ca prin cursul de schimb imbalansurile se echilibreaza mai repede. E ca o oala sub presiune: daca ai moneda locala si curs de schimb, din cand in cand, aerul cu presiune e eliminat intr-un mod pasnic. Fara moneda locala, in ani, presiunea tot creste, oala explodeaza omorandu-i pe toti cei din jur!

  9. Dom Piperea !

    Pana CÂND suportați VOI, Ăștia la Vedere CE ne fac AIA, Jegoșii Morali de Afara ?
    EU am fost în AFARA Sistemului de PANA în 1989.
    VOI ați fost înauntru, cei mai tineri prin TĂTICII și Mămicile voastre !

    NU m-am ofticat : EU NU sunt de GAȘCA !
    Fara sens peiorativ.

    DAR, după 30 de ani, când VAD CE NE Fac Liftele și VOI, ZUBERBII care va dați Decidenți,
    îmi vine sa zic :

    Împăratul este in Kouurull GOL !
    NU mai da vina pe SUPUȘI !

    Ati LĂSAT Liftele sa ii :

    Îndobitocească Mental
    Distrugă BIOLOGIC, prin FOAME mascata în Sațietate FALSA, adică SUBNUTRIȚI cu Burdihanele PLINE, de UMPLUTURA Alimentara, ceea ce le ASIGURA o Degenerare Biologica GARANTATA.

    NU era destul ca si MÂNCAREA Traditionala, clasica, este distrugătoare, dar mai lent.

    ATI LĂSAT, din Prostie (Ca și VOI arătați ca Dreacu’ si muriți rapid, mai rapid ca ÎNAINTE ) sa NE termine Liftele PLANIFICAT, pana la DISPARIȚIE Etnica SI MAI RAPID, prin Otrăvurile Alimentare expres făcute sa CREEZE Boli Metabolice Degenerative.

    Deci CINE sa mai protesteze ?

    ASA ca VOI, cei de PESTE NOI, este Momentul sa VA răsculați !
    Sa NU mai STAȚI ca Părerile BLEGI in fata Liftelor.

    Aveti INCA Cevasilea PUTERE.
    Aveti INFIRMATII.

    Rastitiva-ti la Licuriciul STRATEGIC en Titre :

    AI BAZE Militare AICI.
    Lasă-ne sa TRĂIM !

    DE CE NU o faceți ?
    CE așteptați ?
    Daca ne termina pe NOI, PoPARERARIMEA, credeți ca VOI va veți bucura de Viata SI Banii Furați ?
    Aia sunt în Băncile LOR.
    Veti pati ca Personajul din Principiul Dominoului (Gene Hackman).
    Cand s-a dus sa isi ia BANII din banca din South America, il pastea o Pusca cu Luneta …

  10. @ Bruce; Dicrepantele economice nu sunt din cauza sau datorate monedei unice. Nici macar in state , unde dolarul e ceea ce este , nu exista economii identice sau cvasiegale ca putere. In Statele Unite discrepantele dintre economia statelor sunt pur haotice ca asezare, de la o coasta la alta din centru spre periferii. Detroitul , centrul afacerilor cu automobile a ajuns o ruina si asta nu din cauza dolarului. Nici in Europa nu va fi altfel. Da , este adevarat , exemplul cu oala sub presiune e bun , dar nu pastrarea monedei este solutia. Solutia este munca la care trebuie sa ne intoarcem si sa muncim la fel ca parintii si bunicii nostri , sa obtinem plusvaloare din productie , reala, nu falsa prin plimbarea valorilor dintr-un buzunar in altul ca pe Vremea lui Ronald Reagen pe Wall Street cu Golden Boys. Daca tot am intrat in hora , hai sa jucam!Nu stim sa jucam invatam jucand nu stand pe margine.

  11. supraevaluarea leului dezavantajeaza productia interna fiind in fapt stagflatie, la fel ca atunci cand am imprumtat 20 miliarde de euro in 2008 si noi in loc de inflatie am avut stagflatie. deci „tradare, tradare tradare , de trei ori tradare” este aceeasi jemecherie pe care au facut-o elvetienii cu francul , in sens invers( au dat imprumut nu au luat). cea mai clara dovada ca e un curs fals concertat este faptul ca fata de forint (curs clar neinfleuntat de bancile nationale si europene )leul nu se schimba de 20 de ani.propun ca mugurel sa fie promovat si el la BANCA EUROPEANA SAU BANCA MONDIALA pentru servicii ireprosabile.

  12. PTR BARAN: nu e de vina finanta internationala, nu te pune nimeni sa iei imprumut, nici o speranta sa ne apucam de lucru, cine s-a invatat cu lenea nu se mai apuca de lucru nici mort (intelepciunea poporului: muieti-s posmagii)singura varianta este sa importam pakistanezi sau vietnamezi,( vreun popor inca muncitor si neagresiv), nu chinezi ca ne suprapopulam….

  13. @atenianul ; De la denominare si pana acum cursul leu – forint a fluctuat intre 8 si 25 procente , de la 1.25 lei = 100 HUF la 1.58 lei= 100HUF.Daca se calculeaza paritatea leu / Euro , Leu / HUF si HUF/ Euro , se constata ca azi cursul leu /Euro trecand pe la HUF este de 4.72 lei .Acelasi calcul poate fi facut pentru fiecar zi de dupa 2008 . Deci pica explicatia dumneavoastra. Pica si logica cu stagflatia , „atacul ” la moneda nationala din vara lui 2008 nu trebuie uitat. In acel an Romania cheltuia bani pe care nu-i avea , Basescu a facut imprumneacoperit de productie exact in momentul in care criza ne-a prins cu chilotii – n vine.ROG ROMANII SA NU UITE CA IMEDIAT CE MUGURESCU ISPRAVESCU SPUNE CU GURA PLINA CA BANCILE NU POT FACE CARTEL PENTRU A MANIPULA ROBORUL , EUROPA BUBUIA DE SCANDALUL CELOR 8 BANCI CARTELARE. Cine vrea sa priiceapa cum fura bancile banii , sa -i ceara domnului Piperea detaliile despre „CLUBUL DE POKER LOMBARD”;

  14. ptr baran. eu ma refer la cursul leu forint de la casele de schimb , unde nu s-a modificat niciodata paritatea leu forint, curs real. nu cursurile BNR si BNM care au avut grija sa fie coordonate cu euro si dolar. (bat-o vina de statistica a treia forma de minciuna .) iesind azi 4,72 leu/euro/forint azi, ar inseamna ca, cursul leu euro este corect si nu trebuie sa fie 5,2 .Mugurel a afirmat( chiar el insusi) la tv ca de aceea tine leul mic ca sa nu se necajeasca cei care au luat imprumuturi in euro pentru piscine , sa le platim noi prin diferenta de curs intre real(PIB) si bnr. falimentand debitorii ar fi pierdut bancile. deci toti sa raspunda pentru creditele unora. oricum leul se intarea cand trebuiau scoase din tara dividendele( investitorii cumparau valuta ieftin) si slabea cand se stabileau accizele( cand ne crestea pretul la intern). deci tot timpul ieseam in sens contrar logicii pietii. ( alta coincidenta).

  15. Ispravescu daca a spus la tv ca a intervenit pentru mentinere curs jos a mintit de 2 ori pentru ca tot el a zis ca banca nationala nu poate interveni in reglari interbancare . Sic si stop. Ajunge si ptr noi si pentru hoti si ptr cititori

  16. Asa este, de o buna perioada leul este supra apreciat de securistii care vor sa-si „conserve” valoarea salariilor nesimtite in euro!Nu trebuie sa fii mare finantist pentru a constata ca, desi avem inflatie de 4-5% pe an, iar in zona euro inlatia e sun 1%,leul nu s-a depreciat !Aceasta situatie este in avantajul importatorilor, a bancilor si a multinationalelor.Dezavantajati sunt, evident, producatorii si exportatorii romani….

  17. Dacă ne uitam la factura TELEKOM cursul euro/RON este cotat la 1 euro = 4,81 deci mai mult decât cursul BNR. Ma întreb la ce mai avem nevoie de BNR dacă agenții economici îl supraevaluează? Când cursul este 1 euro = 4,75 lei????

  18. Dac-a solicitat sprijin d. Piperea în cadrul rețelelor sociale , nu-nțeleg de ce se miră că n-a primit.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.