Avram Iancu, 153 de ani de la moartea sa

Câteva mii de oameni au fost prezenți duminică,

De L.V.
Avram Iancu, 153 de ani de la moartea sa

Câteva mii de oameni au fost prezenți duminică,

Câteva mii de oameni au fost prezenți duminică, la Serbările Naționale de la Țebea, unde au avut loc  manifestările comemorative dedicate memoriei Eroului Național Avram Iancu, de la a cărui moarte se împlinesc 153 de ani.

„Crăișorul Munților”, Avram Iancu, a fost comemorat printr-o slujbă religioasă și depuneri de coroane. Festivitățile s-au încheiat cu un spectacol de muzică populară, care a fost transmis de Televiziunea Română.

”Ne reunim, și anul acesta, la Țebea, pentru a-l comemora, prin rugăciune, pe erou național Avram Iancu, cel care a devenit, de peste un veac și jumătate, simbol al patriotismului din Ardeal și izvor nesecat de curaj al luptei pentru apărarea drepturilor poporului român. Pentru Biserica Ortodoxă Română, anul 2025 este foarte important: s-au împlinit 100 de ani de la ridicarea bisericii noastre la rang de patriarhie, prilej cu care Sfântul Sinod a așezat în rândul sfinților mai mulți duhovnici și mărturisitori români, printre care se numără și Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, născut la Vața de Sus, la câțiva kilometri de aici, și Sfântul preot mucenic Ilarion Felea, născut la Valea Bradului, lângă Brad. (…)

Eroismul lui Iancu ne cheamă și astăzi pentru a continua lupta de apărare și propășire a neamului românesc, atât pe conducători, cât și pe întreg poporul român, însă sfinții români, cei pomeniți mai sus, alături de toți sfinții născuți pe pământ românesc, ne învață cum să alegem armele potrivite de luptă, și anume să luăm credința cea dreaptă, trăită în chip real și nu doar declarativ, și unitatea prin dragoste sinceră și curată, unii față de alții’, a spus, în cuvântul său de învățătură, episcopul Nestor.

La Serbările de la Țebea au luat parte mai multe personalități politice, între care se numără vicepreședintele Senatului, Robert Cazanciuc, vicepreședinta Camerei Deputaților, Natalia Intotero, parlamentari de la mai multe partide politice, reprezentanți ai autorităților locale și județene din Hunedoara și alte județe.

Serbările Naționale de la Țebea s-au încheiat cu un spectacol folcloric în Panteonul Moților, situat în imediata vecinătate a cimitirului unde este înmormântat Avram Iancu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.