Azerbaidjanul face tot ce-i stă în putinţă să furnizeze gaze României, însă există cel puţin 10 ţări europene care cer gaze acum statului caspic, a spus Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Azerbaidjan, citat de Agerpres, în cadrul unei conferințe de profil de la București. Azerii erau văzuți ca un furnizor alternativ de gaze pentru țările UE, în cazul în care rușii sistează total furnizarea. Și România viza importuri din regiunea Caspicii.
„Suntem în discuţii cu reprezentanţii din România. Încercăm să facem tot ce ne stă în putinţă, dar e nevoie de timp. Sunt anumite criterii organizatorice legate de tranzitul gazelor, de transport. Suntem în procesul de negociere, avem un parteneriat strategic cu România şi ne dăm silinţa, dar avem cel puţin 10 ţări din Europa care ne cer gaze şi facem tot ce putem”, a spus Shahbazov. Potrivit acestuia, ţara sa se pregăteşte să crească livrările de gaze către UE.
„Anul trecut am furnizat către UE 8,2 miliarde de metri cubi, iar anul acesta am crescut cantitatea cu 40%. Vrem să dublăm în următorii cinci ani cantitatea de gaze naturale azere cu care să aprovizionăm Uniunea Europeană. Scopul nostru este să furnizăm mai multe gaze către partenerii noştri care deja primesc şi să ne extindem livrările către regiuni noi, din sudul Europei, către vestul Balcanilor”, a spus ministrul azer.
Shahbazov a arătat că, deşi este nevoie de decizii rapide, lucrurile nu pot fi făcute peste noapte.
„Aşa ceva nu se poate produce peste noapte, este nevoie de consultări interguvernamentale şi mai trebuie să luăm decizii investiţionale corespunzătoare. Este nevoie de contracte, angajamente pe partea de consum şi producţie. Tot acest pachet trebuie implementat cât mai curând pentru că nu avem prea mult timp la dispoziţie”, a completat el.
Nu știu la gaze dar la huilă ziceau, cînd au început să scape de mineri, anii 1990, că e mai ieftin să aducă din Brazilia.
Prin 2016, dacă mai țin bine minte, înainte de mânăria Cerfificat Codoi, curentul făcut de CEO era mai ieftin decît cel făcut de Hidro. De altfel Hidro cumpăra atunci de la CEO.