Sindicaliştii de la confederaţia Cartel Alfa vor picheta, mâine, timp de două ore, sediul Guvernului, nemulţumiţi de incoerenţa Legii salarizării unitare în sistemul bugetar, nemajorarea salariului minim, dar şi de modul în care a fost elaborat proiectul Legii pensiilor.Imediat ce au lansat amplul calendar de proteste pentru toată ţara, sindicaliştii de la Cartel Alfa au trecut la treabă. Pichetările s-au ţinut lanţ, de miercuri, prin mai multe judeţe, începând cu Timiş şi încheind cu pichetarea Guvernului, care va avea loc mâine. Protestatarii care au ieşit în stradă, pe 10 martie, la Timiş, erau profesori, muncitori CFR, funcţionari din direcţiile de protecţia copilului şi din administraţia publică. Ei sunt nemulţumiţi de modul cum este aplicată legea unică a salarizării, de faptul că nu mai primesc tichete de masă, tichete cadou şi de vacanţă, iar orele suplimentare nu se mai plătesc.
De asemenea, ieri, sindicaliştii de la Cartel Alfa au pichetat prefecturile din Olt şi Dâmboviţa. Peste două sute de sindicalişti au cerut acordarea unui salariu minim garantat de 705 de lei, crearea unui sistem echitabil de pensii în funcție de contribuție și de restricțiile fiecărei funcții, plata orelor suplimentare care nu se pot recupera cu timp liber corespunzător, cât şi a orelor lucrate în cadrul timpului normal de lucru din zilele libere şi sărbători legale. Protestatarii au mai cerut păstrarea locurilor de muncă, tichete de masă, de vacanță și tichete cadou și plăți compensatorii în caz de disponibilizare.
Acţiunile de pichetare sunt cele mai „soft” acţiuni de protest, potrivit preşedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Acestea vor fi urmate de mitinguri cu cel puţin 1.000 de persoane şi, în final, de greve generale în luna mai. "Se impune necesitatea unor acţiuni care vor merge gradual, de la organizarea de pichete în teritoriu, 10 martie Timiş, 11 martie Satu Mare, Dolj, Dâmboviţa, 12 martie Vrancea, la dezbateri între sindicalişti şi parlamentari, punctul prioritar fiind legea pensiilor, apoi mitinguri în teritoriu cu cel puţin 1.000 de persoane", a spus Hossu.
Primul miting va debuta, în 14 martie, tot la Timiş, unde a fost, de altfel, organizată şi prima pichetare în faţa Prefecturii Timiş, urmat de cel din Botoşani şi Dâmboviţa. De asemenea, Hossu a preconizat greva generală pentru a doua jumătate a lunii mai.
Mâine vine rândul şi sindicaliştilor bucureşteni, care au anunţat că vor picheta Guvernul, între orele 10.30 şi 12.30, pentru a cere creşterea salariului minim pe economie la 705 lei şi creşterea pensiilor în raport cu salariul mediu.
Şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) va începe, mâine, protestele în Capitală, după ce în ultimele două zile sindicatele afiliate FEN din câteva judeţe au pichetet sediile prefecturilor. Reprezentanţii FEN spun că acţiunile de protest vor continua până pe 25 martie, în conformitate cu calendarul stabilit de Cartel Alfa. "Sindicatele afiliate FEN din judeţele Timiş şi Prahova au pichetat ieri sediile prefecturilor, urmând ca astăzi acţiunea să fie continuată de colegii noştri din organizaţiile Botoşani, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Olt şi Satu Mare. De mâine, acţiunile de protest se vor desfăşura şi în celelalte judeţe precum şi în municipiul Bucureşti. În acelaşi timp, FEN va desfăşura, de comun acord cu celelalte federaţii din învăţământ, proteste care pot culmina cu greva generală şi blocarea sfârşitului de an şcolar", a declarat Constantin Ciosu, preşedinte FEN. Printre nemulţumirile salariaţilor din educaţie se numără lipsa fondurilor pentru achitarea salariilor pentru luna februarie, neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, valoarea nerealistă a costurilor standard per elev, mai ales în cazul liceelor vocaţionale şi al programelor alternative de educaţie, lipsa unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele care vor fi disponibilizate şi problema sporurilor salariale neacordate.