B1TV:Premierul Victor Ponta și-a luat concediu până luni

Premierul Victor Ponta și-a luat cinci zile de concediu, în acest timp fiind înlocuit de către vicepremierul Gabriel Oprea, relatează B1 TV.

Primul ministru și-a dorit să stea câteva zile cu familia în urma alegerilor prezidențiale.
Potrivit unor surse oficiale, premierul a simţit nevoia unei scurte perioade de odihnă după alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut în faţa lui Iohannis.

Luni, premierul Victor Ponta a declarat că este „trist”, că îi pare foarte rău pentru cei care l-au sprijinit în alegeri şi a arătat că în zilele următoare „o să stea puţin cu familia sa, care suferă mai mult decât el”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.