Bă penalule! Varianta israeliană

Likud, partidul premierului israelian Benjamin Netanyahu, l-a acuzat miercuri de „corupţie” pe principalul său rival, Benny Gantz, la mai puţin de două săptămâni până la alegerile legislative din 9 aprilie, transmite AFP.

„Likud îi cere procurorului de stat să deschidă imediat urmărirea penală împotriva lui Benny Gantz”, a declarat ministrul ştiinţei şi tehnologiei, Ofir Akounis, într-o conferinţă de presă a Likud.

Akounis a denunţat „un caz grav de corupţie care îl implică direct pe Benny Gantz”, susţinând că se bazează pe un raport al controlorului de stat, Yossef Shapira.

Într-o altă conferinţă de presă la Ierusalim, un responsabil al biroului controlorului de stat, Daniel Jacobs, a declarat că, potrivit acestui raport, poliţia israeliană a comis nereguli în 2016 în timpul negocierilor pentru cumpărarea de produse ale unei companii hi-tech, ‘A cincea dimensiune’.

Compania, condusă la acea vreme de Benny Gantz, a fost închisă în 2018, iar acesta din urmă nu a fost pus sub acuzare în acest caz, biroul controlorului statutului subliniind că raportul său se referă doar la nereguli ale poliţiei.

„Israelul este un stat de drept şi nu există legi pentru Netanyahu şi legi diferite pentru alţii”, a declarat Akounis la Tel Aviv.

Principalul adversar al lui Netanyahu în alegerile legislative din 9 aprilie, fostul şef al Statului Major Benny Gantz l-a acuzat săptămâna trecută pe prim-ministru că a primit 16 milioane de şekeli (aproximativ 3,9 milioane de euro) din vânzarea de submarine prin intermediul unei companii legate de această achiziţie.

Netanyahu nu a fost niciodată pus sub acuzare în acest caz, dar a fost interogat în cadrul anchetei. El este însă vizat pentru presupusă corupţie în alte trei cazuri.

În ultimul sondaj al televiziunii publice, lista „Albastru-Alb” (centru-dreapta) a lui Benny Gantz a revenit pe a doua poziţie ca număr de mandate pentru alegerile legislative, în spatele Likud (dreapta) al lui Netanyahu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. Ïn Israel,pentru a fi realist,trebuie sa crezi in miracole”(David Ben Gurion – prim ministru al Israelelui 1955-1063)

  2. Varianta israeliana ne ajuta sa intelegem „afinitatile” Veoricai si ale lui Dragnea fata de „prietenii nostri” israelieni!
    Bibi Netanyahu e plin de Dosare penale, ca si Dragnea!!
    Niste penali!

  3. Pe Iohannis nu-l bate nimeni la numar de dosare penale.Normal sa fie protectorul tuturor infractorilor baso-iohannisti si al altor slugi si infractori din clientela clanului lui care l-au plantat la Cotroceni tocmai pentru a-i proteja pe toti.Dar acum sunt toti turbati si nu stiu ce sa mai inventeze,de la asazis „referendum pe justitie” pana la batai pe strada si golaneala a fripturistilor lui Iohannis,asta pentru ca i-a luat Justitia,pas cu pas si bucata cu bucata,la dat cu subsemnatul pe infractori,incepand cu Kiovesi,Musamaua lor de baza si autoare a multor altor infractiuni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.