Ba se poate! Andreea Marin, efort uriaș ca să arate ca pe vremuri

Și-a luat fiica, pe Violeta, și au mers împreună la sală. A scăpat de 15 kg și face

De L.V.
Ba se poate! Andreea Marin, efort uriaș ca să arate ca pe vremuri

Și-a luat fiica, pe Violeta, și au mers împreună la sală. A scăpat de 15 kg și face

Și-a luat fiica, pe Violeta, și au mers împreună la sală. A scăpat de 15 kg și face eforturi să arate ca în liceu. Înfruntă situația cu umor și ambiție. 

„Când te dai specialistă și îți convingi copilul ce stă numai cu burta pe carte că și creierul are nevoie de sport, să mai capete si el forțe noi și puțin oxigen, așa că o conduci la sală, sala aceea la care tu n-ai mai fost dinainte de pandemie, și te hotărăști să urci și tu pe o bandă cât se chinuie ea pe alta, că doar n-o fi foc, și timpul de așteptare trece mai ușor, nu-i așa?

Buuun, te urci, ești pe bandă, ce-a fost mai greu a trecut sau… așa crezi tu. Pentru că banda de la sală e de-a dreptul nepoliticoasă și te întreabă câți ani ai de cum dai să alegi programul preferat – ar putea și ea să aprecieze că îți tremură mâna de emoție când apeși, uitându-te în jur să nu te vadă cineva, “Fat Burn”, dar de unde?! Să-ntrebi o doamnă “de la 0 la 99, ce vârstă aveți?” când răspunsul tău cinstit e “deja 49” n-o fi cumva o ofensă la adresa bunelor maniere?

În fine, treacă de la mine, nu m-a văzut nimeni când am tastat, cu un zâmbet larg am rezolvat totul, pe scurt, vârsta e doar o cifră și nu o recunosc, dar m-am răzbunat: alergare va vedea banda asta din partea mea când oi împlini din nou 48!

Na! Mă duc la banda mea de-acasă, cuminte și politicoasă, care nu te ia la întrebări și mă așteaptă oricum de ceva timp s-o șterg de praf.

P.S. Acesta este un pamflet și orice asemănare cu realitatea e rară și e o pură întâmplare. Pe care o regret și promit să nu o mai repet!”, a scris Andreea Marin pe rețelele de socializare.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Nea’ Gheorghe, Relevanta este ca Muierie sa ARATE frumos si TOT CE se poate vedea, inca decent … 🙂

    ORICE Muiere vrea sa se „VANDA”, da’ NU in Sensuu’ ORDINAR … 🙂

    Ca IESE, de MultPreaDestulDeMult exact in Directia Ordinara, chit ca sub Pavaza Sociala a Casatoriei, este o Cestie ImPlacabil congruenta cu Firea UMANA …

    CE, ai vrea ca TOATE sa munceasca la Norma ?

    Pai, dupa Ani de AST FEL de Vietuire, NU mai prezinta Interes NICI pentru Indignatii Morali, Nea GHEORGHEs … 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.