Bacalaureatul continuă azi cu evaluarea competenţelor digitale

Sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat continuă joi cu evaluarea competenţelor digitale, care se va desfăşura şi vineri, potrivit calendarului aprobat de MECTS.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la evaluări nu se exprimă prin note sau prin calificative, ci prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.

Prima probă scrisă (limba şi literatura română) a sesiunii curente se va desfăşura luni, 27 august. Aceasta va fi urmată marţi, 28 august, de proba de limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului este programată miercuri, 29 august. Ultima probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării – va avea loc vineri, 31 august.

În data de 2 septembrie vor fi afişate primele rezultate (până la ora 16,00) şi vor fi depuse contestaţiile (16,00 – 20,00). Acestea vor fi soluţionate în intervalul 3-4 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să aibă loc în data de 5 septembrie.

Numărul total de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea august-septembrie este de 99.111, aceştia fiind repartizaţi în 304 centre de examen.

Rata de promovare înregistrată la prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a fost de 44,41% (după soluţionarea contestaţiilor)

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.