„Back to Black”, lansat de Amy Winehouse, albumul secolului în Marea Britanie

Albumul „Back to Black”, lansat de Amy Winehouse în 2006, a devenit, la o lună de la moartea cântăreţei, discul cel mai bine vândut din secolul al XXI-lea în Marea Britanie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii agenţiei oficiale britanice care monitorizează vânzările de muzică, informează AFP.

Vânzările pentru albumul „Back to Black”, pe care se află o serie de piese devenite celebre, precum „Rehab” şi „Valerie”, au cunoscut o creştere spectaculoasă în ultima lună, după ce Amy Winehouse, supranumită „diva trash a muzicii soul”, a fost găsită moartă, pe 23 iulie, la vârsta de 27 de ani, în apartamentul ei din Londra, potrivit mediafax.ro.

Acest album, recompensat cu cinci premii Grammy, s-a vândut până miercuri în 3.259.100 de copii.

Precedentul record îi aparţinea lui James Blunt, al cărui disc „Back to Bedlam”, lansat în 2005, se vânduse în 3.245.118 de exemplare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8535 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.