După ce a obţinut toate autorizaţiile de care are nevoie pentru a organiza protest în faţa sediului CNA, Mircea Badea prezintă o mostră a ceea ce va striga în timpul acţiunii din stradă.
„Am ieşit în stradă să vă spun că sunteţi nimeni pe stradă” a strigat la portavoce jurnalistul, urmând ca marţi să-şi dezvolte replica într-un protest în toată regula, alături de Victor Ciutacu.
„La ora 14:00 voi fi în Piaţa Constituţiei, împreună cu Victor Ciutacu şi ne vom spune toate păsurile. (…) Am multe lucruri să le spun celor de la CNA, celor care, în funcţia publică, de demnitate publică, cu rang de ministru pe care o ocupă, înţeleg să abuzeze ca şi cum ar fi pe moşia proprie şi personală”, susţine Mircea Badea.