„Băi, voi acum v-ați trezit cu măștile? Este infracțiune!”

Avocatul Gheorghe Piperea comentează declarația ministrului Economiei potrivit căreia jumătate din măștile de pe piață nu ne protejează,
acuzând autoritățile că au permis până acum comercializarea a zeci de milioane de măști improprii, neconforme, vândute fără autorizație, în piețe și benzinării.
Potrivit lui Piperea, aceasta este infracțiune de zădărnicire a combaterii bolilor.
„Ia te uită – au descoperit apa caldă “autoritățile” pandemice:
„Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie – hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori – nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia”, a declarat ministrul Virgil Popescu.
Klaus Johannis – “să fie retrase de pe piață”.
Băi, voi acum v-ați trezit? Când am spus eu asta, toată lumea m-a făcut negaționist, iar “eroii din linia întâi” mi-au zis că mă așteaptă la ATI, cu lumânări!
Faptul că ați permis până acum comercializarea a zeci de milioane de măști improprii, neconforme, vândute fără autorizație, în piețe și benzinării, deși știați ce se întâmplă, este infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, inteligenților!
Iar faptul că mințiți zilnic cu reclame repetate în buclă de sute sau mii de ori pe zi că măștile sunt eficiente și îi fac pe purtători să se simtă în siguranță este chiar crimă premeditată, pentru că ați scos din casă bolnavii cu simptome, care au răspândit nu numai covidul, ci și toate celelalte boli transmisibile de sezon, punând la pământ sistemul sanitar (plătit din banii noștri) și distrugând șansele la sănătate ale bolnavilor non-covid.
The winter is coming!”, a scris Piperea pe pagina sa de Facebook.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioana Radu 8501 Articole
Author

24 de Comentarii

  1. ‘ Adevărata problemă …’, piața va continua să fie ‘inundată’ tot de asemenea produse neconforme în ciuda a ceea ce declară aceste autorităti ‘competente, nevoie mare’, așadar, ce protecție oferă masca ‘oferită’ populației defavorizate pentru că, ce să vezi, aceasta chiar există !

  2. Si care-i problema? Nu ati auzit ce a spus purtatorul de cuvant al pedeleprelor de la Cotroceni? A spus ca mastile care sunt naspa, se vor retrage si comerciantii vor fi amendati! Deci nicio problema ca jigodile au vandut masti neconforme! EEEH, daca vindea PEEE SEEE DEEE aceste masti, era altceva! Atunci sa fi vazut scandal!!!!!!

  3. Niste prosti!
    Orice masca este permeabila pentru virusi!
    Daca vrea cineva sa se protejeze trebuie sa poarte masca militara cu cartus filtrant din carbune activ care sa fie schimbat(cartusul filtrant)la 4-5 ore!
    Asa ca secaturilor de prosti=securisti=idioti cumparati-va si stati cu ele tot timpul!

  4. Avocatul Piperea s-a trezit din somn si a cazut din pat!Oricine poate fabrica sau importa masti, daca ii tine figura,iar prostime poate cumpara orientandu-se dupa pret!Ce facem,descoperim America din nou!Chiar ne trebuie si unul ca Piperea ,unul ca Tariceanu,cu ziceri cotidiene,sa mai radem si noi,trece ziua mai usor
    Primele masti in martie le-am cumparat din Bulgaria,erau bine facute,4 straturi,reciclabile, si,in romaneste,erau inscriptionate „Carpe de gura”:)))
    Ma intreb ce treaba are Popescu de la Economie,sau Economia romaneasca sta pe roze,si baga si Popescu capul in poza,mort sa isi faca reclama si el, intre atati streini,rafile,arafati

  5. Lui Popescu asta i se potriveste de minune zicala: ” Prostul nu-i destul de prost daca nu e si fudul ”Pai a cui era obligatia de a verifica calitatea mastilor,nu a voatra a guvernantilor,mai tăntălăule

  6. Declaratia ministrului ar trebui sa aiba si acoperire in realitate.De unde stie domnia-sa ca jumatate din mastile vandute nu sunt „conforme”?!Ce inseamna „conform”, poate ne traduce domnia-sa.Dl. Popescu-PDL a mai facut inca o afirmatie, si anume ca in Romania exista acum capacitati de productie masti care ar satisface toata cererea interna.Perfect adevarat!Insa, de ce nu pune problema in guvern ca statul sa cumpere de la producatorii romani („conformi”) si nu de la tot felul de intermediari?!De ce nu fac achizitii centralizate, de exemplu, prin Rezervele statului sau chiar prin acel Oficiu de achizitii securistoid?!Va spun eu, fiindca producatorii romani NU DAU SPAGA!

  7. A verificat cineva la vama ,importurile de masti,aleatoriu cate o masca ,sa vada daca nu cumva chiar mastile aveau ,bacterii,virusi, etc pe care i-am inspirat direct in plamani?Cine au fost importatorii?Ati fortat cu buna stiinta purtarea mastilor ca dupa 10 luni sa spuneti ca sunt un pericol?ACUM PRESUPUNEM O ALTA AFACERE CU MASTI,LUMEA TREBUIE SA CUMPERE ALTE MASTI,?eSTE SUPRINZATOR CA ACEASTA CRESTERE A IMBOLNAVIRILOR ESTE IN ACELASI TIMP CU LOTURILE DE GUNOI PERICULOS CARE A INTRAT IN TARA SI SE ARDE IN TOATA TARA IN TERMOCENTRALE.AERUL ARATA PM 2,5 CHIAR 500 IN LOC DE 30 CAT ESTE NORMAL.ASTA NU VA INGRIJOREAZA? POLUARE MASIVA [FARA INDUSTRIE] MAI MARE DECAT IN CHINA ,MAI ALES IN TIMPUL NOPTII,CAND NU CIRCULA MASINI SI POPULATIA NU FACE FOCUL IN CENTRALE

  8. Va dat seama cita prostie=ticalosie=excrocherie a fost in toata aceasta perioada in rindul medicilor din intreaga lume caci nimeni nu a suflat nimic despre inutilitatea acestor masti pe care oamenii de pe acest pamant au fost obligati sa cumpere si sa le poarte?
    Cred ca este la nivel global o foarte scazuta pregatire stiintifica pentru medici!
    Rusine secaturi de asa zis doctori=medici=securisti!
    Repet:numai o masca militara cu cartus filtrant din carbune activ poate retine un virus!

  9. @Stefan
    Scrie pe ele ca nu protejeaza de virusuri. Dar nici nu trebuie sa scrie, e la mintea gainii. Si nu sunt jumatate ci aproape toate.

  10. Dacă sunt 16 firme în Ro care produc măști verificabile calitativ, de ce nu primesc comanda de la Stat? Cel puțin cele care se distribuie gratuit ar trebui sa fie făcute aici. Prinde orbul, scoate-i ochii, vechea zicala a hoților. Întrebarea este, desigur, retorica, toată lumea știe de ce, martoaga e nesatula.

  11. bucatareasa PNL din satul X, nevasta lui Tataru ca are farmacie si cum spunea nea Orban ”si-au pus amantele”…
    sau vorba lui Mircea Basescu:Stie ma…

  12. Ia amintiti-va, faceti un exercitiu si intrati in trecutul acestei perioade, din aprilie, de la momentul hotararii importurilor am scris despre mastile si aparatura neconforme! Au trecut 7-8 luni de zile si nu au luat nicio masura! Poti gandi ca si aceste masti neconforme contribuie la imbolnavirea cetatenilor? Da! Cine a fost tartorul sustinator in raget puternic al acestor importuri? Arafat!

  13. Nici o masca din lume nu protejeaza de virusi. Doar o incinta supra presurizata si sterilizata, cu protocol strict de intrare-iesire. Mastile au doar rolul de a ostraciza, de a intimida, de a te face umil si ascultator. Au rol de control psihic asupra oamenilor. Sa simti ca esti mic si vulnerabil. Ca un caine care e controlat prin lesa si botnita. Normal ca sclavilor le place! Vreau sa vad o poza cu Bill Gates sau cu Soros purtand masca atunci cand dau interviuri, amaratii!

  14. Problema e acum ca cei infectati care ajung si la ati, sunt purtatori fideli de masti! Asa ca nu masura cu obligativitatea purtarii mastii in spatiul inchis sau deschis nu e buna, ci mastile necomforme sunt de vina! Masurile luate de guvern sunt cele mai bune, doar din cauza mastilor necomforme a crescut infectarea! La fel cum justifica ca tot ce nu au facut ei in 1 an, e de vina doar psd, nu pnl! Un om cinstit dk era la putere timp de un an, gasea el cumva sa faca macar un singur lucru bun, chiar dk se impotrivea psd! Dar pur si simplu nu a facut nimic bun guvernul pt popor! Dimpotriva i-a luat bani prin amenzi ca nu poarta masca, dar nu le-a dat o masca conforma! Cei din guvern au fost prinsi ca nu respecta regurile pe care ei le-au dat, pt ca astea erau pt prosti ca noi! In Franta, un ministru a fost prins ca nu respecta regurile impuse a totu, si a justificat ca ” regurile sunt pt prosti” nu pt oameni ca el din guvern! Aidoma la noi!

  15. Masca obligatorie conforma sau necomforma iti ia oxigenul natural si te aduce la ati ca sa respiri oxigen artificial din butelie! Asta e scopul mastilor! E la mintea cocosului, dar unii din noi au creiere de gaini coordonate prin mas-media de guvern cu martorii lui covid!

  16. ca sa te protejezi de virus, trebe masti similare cu cele militare. cu filtru. complet irealist. orice masca care are 2mm pe langa nas e inutila. de fapt orice masca e inutila dupa ce a trecut un an si virusu oricum a ajuns la toti.

  17. hai tovarasi sa le „facem” mai scumpe atunci :))))) ca in Romania se taxeaza respiratia de aer poluat! fie infectat de bacterii din gura fie poluat de la mizeriile toxice arse de securicii imbogatitit din comisioanele desurilor. hai cu escurile neamule!

  18. Un leu dai , un leu face! Criminalii au adus moartea cu măștile de 1 leu. Johannis păstrează distanta fiindcă nimeni nu se apropie de el așa că poate să poarte masca de 1 leu. Am purtat masca de 1 leu și am luat covidul și am zis că mor la spital. Am înghițit 1 tonă de buline , mi s-au distrus ficatul si plămânii. Jos criminalii cu Johannis in frunte!

  19. Cel mai bun exemplu că masca nu protejează este îmbolnăvirea pe capete a celor din guvern în frunte cu Orban, care toţi poartă mască. Şi nu de când cu epidemia…
    Ultimul covidit – Dan Barna !

  20. Producatorii unor astfel de ”masti de protectie” si distribuitorii acestora car pot fi catalogati ca criminali,nu puteau sa facaa aceasta crima oribila impotriva Romanilor fara stiinta unor institutii ale statului.

  21. Natiunea e de vine!
    Numai cu prosti se poate intampla asta!
    Poate fi si mama infractiunii, bataia asta de joc se poate face doar cu niste prosti!
    Asta e !

  22. Facem pariu ca nu ne trezim nici acum ?
    Oriunde in lume, asta ar fi fost o tema de campanie electorala,
    care ar fi dat peste cap toate sondajele.
    Dar la noi ” Desteapta-te romane!” e inlocuit de ” lasa ca merge si asa …”.
    Liberalii vor iesi victoriosi in lupta cu romanii, chiar meritam.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.