„Balanța”, restaurat în format digital 4K, premieră la TNB 

Premiera de gală a filmului „Balanța”, în versiune restaurată digital 4K de către Fundația9 și BRD – Groupe Société Générale, a avut loc pe 4 februarie, la Teatrul Național din București. Sute de spectatori, alături de numeroși oameni de cultură și personalități din cinematografia românească au admirat opera marelui regizor Lucian Pintilie, readusă la viață mulțumită tehnologiei de ultimă generație.

După ce biletele la premiera de gală s-au epuizat în doar 4 zile, “Balanța” pornește joi, 6 februarie 2020, într-un turneu național care, în prima săptămână, va ajunge în 26 de cinematografe din 18 orașe din România.

Actorul Victor Rebengiuc a mărturisit, prin intermediul unui mesaj video, că atunci când a fost solicitat să participe la filmările pentru „Balanţa” a fost o explozie de fericire atât pentru el, cât şi pentru ceilalţi actori care au participat la realizarea acestuia.

„În această seară vom avea ocazia să vedem o copie restaurată a filmului ‘Balanţa’, film făcut de Pintilie acum aproape 30 de ani şi care pentru mine, ca actor şi pentru colegii mei cu care am jucat în acest film a fost o mare bucurie, bucuria reîntâlnirii cu Pintilie care fusese alungat din ţară, interzis, nu i s-a mai dat voie să lucreze în ţară (…). Şi când ne-a solicitat pentru a participa la filmările cu ‘Balanţa’ a fost o explozie de fericire pentru noi, pentru că Pintilie este un regizor care ştie să lucreze cu actorul foarte bine, ştie cum să-l îndrume, ştie cum să scoată din actor lucruri de care el nici măcar nu este conştient că le are, că le poate face. De asta, întotdeauna, de câte ori am lucrat cu el, am avut bucuria să văd că reuşeşte să descopere în mine şi în ceilalţi colegi ai mei lucruri noi, lucruri care îţi îmbogăţesc arsenalul de mijloace de expresie. Filmul a avut succes la momentul în care a fost făcut. Acum, fiind recondiţionat, adus la parametri actuali, o să fie o surpriză pentru cei care l-au văzut atunci şi o mare surpriză pentru cei care nu l-au văzut deloc până acum”, a spus Rebengiuc.

Dorel Vişan, unul dintre actorii care fac parte din distribuţie, a afirmat la finalul proiecţiei că este „o seară de suflet” şi le-a mulţumit celor care au lucrat la restaurarea peliculei.

„Filmele acestea care au fost făcute cu atâta trudă şi cu atâta ştiinţă a subtilităţii, care au sărit peste ideologie şi au scos în evidenţă marii artişti ai României sunt încă o dovadă că un film mare se face cu artişti mari. (…) Iată că timpul l-a cosit pe maestrul Lucian Pintilie şi a cosit atâţia mari artişti, dar adevărul lor a rămas. (…) M-a impresionat faptul că atâţia artişti din acest film nu mai sunt şi mă uit la noi”, a spus Dorel Vişan.

Regizată de Lucian Pintilie, „Balanţa” este o coproducţie româno-franceză şi a avut premiera în 1992, la Festivalul de la Cannes. Filmul prezintă povestea unei tinere profesoare şi a unui medic dintr-un spital local, care încearcă să facă faţă ultimelor zile ale comunismului şi luptă pentru normalitate într-o Românie marcată de stereotipuri.

Din distribuţie fac parte printre alţii Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Marcel Iureş, Gheorghe Visu, Magda Catone, Dorel Vişan, Victoria Cociaș.

Negativul original al filmului a fost digitalizat în laboratorul Hiventy, din Franţa, iar restaurarea în 4K a fost realizată în România de studioul Avanpost Media, cu sprijinul şi consultanţa directorului de imagine Florin Mihăilescu, un apropiat al regizorului Lucian Pintilie. Procesul de restaurare a durat peste şase luni, a vizat îmbunătăţirea imaginii şi a sunetului şi transpunerea filmului în format digital 4K.

Versiunea restaurată a filmului „Balanţa” a avut premiera mondială în luna octombrie 2019, la Lumiere – Grand Lyon Film Festival, în prezenţa doamnei Marie-France Ionesco şi a regizorului francez Christian Carion.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.