Balustrada scării unui restaurant s-a rupt şi au căzut de la etaj

Doi bărbaţi au fost răniţi după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aflau la o petrecere la un restaurant din municipiul Constanţa, au căzut de la etaj, după ce s-a rupt balustrada scărilor exterioare.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, la data de 6 octombrie, în jurul orei 1,20, lucrătorii Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 4 Poliţie au fost sesizaţi că două persoane ar fi căzut de la etajul unu al unui restaurant de pe strada Arcului.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că este vorba de doi bărbaţi, de 39 de ani, respectiv 65 de ani. Din primele cercetări efectuate rezultă că cei doi s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut pe scări. În cădere, ar fi rupt balustrada scărilor. Bărbaţii au fost transportaţi la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ.

Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Conform Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, în cursul nopţii trecute s-a primit o solicitare prin serviciul de urgenţă 112, pentru doi pacienţi care au căzut de la înălţime la un restaurant.

„La locul solicitării s-au deplasat două echipaje – o ambulanţă SMURD C şi o ambulanţă SAJ C2. Au fost găsiţi doi bărbaţi, cu traumatisme cranio-cerebrale, conştienţi. Li s-a acordat primul ajutor medical, au fost evaluaţi şi transportaţi la spitalul judeţean pentru investigaţii suplimentare”, a informat SAJ.

Recomanda [votes_up id=795469]

1 Comentariu

  1. au reparat-o vericii aia de au reparat si balustrada de la Cazinou.
    Acolo a fost doar o victima.
    Ca pe noi nu ne omoara rusii, ne omoara firmele de partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.